BIBLIA. Povestire pe scurt (1) Facerea lumii

Doresc să ofer o oarecare orientare în mulţimea de evenimente din Cartea Sfântă, Biblia, fără a face absolut nici o interpretare. Consider că este necesară şi obligatorie cunoaşterea ei, măcar pentru perspectiva culturala. Multe opere de artă au subiecte inspirate din Biblie, ori fac referiri la intâmplări biblice. Menţionez numai opera Samson si Dalila de Camille Saint-Saens, statuia lui David de Michelangelo, iar în literatură mă opresc doar la Adam si Eva, romanul lui Liviu Rebreanu. Mai amintesc şi “Dacă dragoste nu e, nimic nu e”, celebrele cuvinte cu care încheia Marin Preda romanul Cel mai iubit dintre pământeni, ce i-au fost atribuite scriitorului de mulţi care nu ştiau că el cita din Biblie cuvintele apostolului Pavel !

din Vechiul Testament

La început, în prima zi, Dumnezeu a făcut cerul şi pământul, apoi a zis "Să fie lumină" şi a fost lumină, iar Dumnezeu a numit lumina - ziuă, iar întunericul - noapte. A doua zi El a făcut tăria pe care a numit-o cer. În ziua a treia a adunat apele în mări şi s-a ales uscatul, pe care l-a numit pământ, iar pământul a dat iarbă şi pomi roditori, care au început să se înmulţească prin seminţele lor.

În ziua a patra, Dumnezeu a făcut şi a aşezat pe tăria cerului luminătorii  - pe cel mai mare (Soarele) ca să lumineze ziua, pe cel mai mic (Luna) ca să lumineze noaptea,  - şi stelele.

MIZERABILII. Povestire pe scurt (68)

roman de VICTOR HUGO

PARTEA a V-a JEAN VALJEAN

CARTEA a IV-a Javert o ia razna

Javert plecase de pe strada lui Jean Valjean cu capul plecat. Se îndreptase către Sena, și anume între podul Notre-Dame și podul Change. Aici era un curent puternic, violent, din care nu scăpase niciunul dintre cei care căzuseră în apă. Toți marinarii se temeau de acest loc periculos.

MIZERABILII. Povestire pe scurt (3)

roman de VICTOR HUGO

PARTEA I FANTINE. Cartea întâi UN OM DREPT

X Episcopul în fața unei lumi necunoscute

Lângă Digne, la țară, trăia un fost membru al Convențiunii Naționale din timpul Revoluției Franceze. El nu votase pentru moartea regelui și de aceea nu fusese exilat. Trăia în singurătate, slujit de un ciobănaș. Chiar acesta aduse vestea că convenționalul trage să moară.

Episcopul simți că trebuie să își facă datoria și se duse acasă la convențional. Deși omul simțea că i se apropie sfârșitul, avea spiritul puternic și purtă o discuție serioasă cu episcopul.

Convenționalul spuse că nu votase moartea regelui, dar votase moartea tiraniei exercitată de ignoranță asupra omului. Votase pentru republică, pentru fraternitate, pentru unire, împotriva regalității.

Episcopul îi reproșă folosirea ghilotinei împotriva dușmanilor revoluției. Convenționalul răspunse că Revoluția Franceză a avut rosturile ei, ca orice revoluție, și că a contribuit la evoluția neamului omenesc.

După ce convenționalul își dădu sfârșitul, episcopul se întoarse acasă tulburat. Nu-i mai pomeni numele niciodată, dar s-a putut observa că dragostea și mila lui pentru mizerabili sporise.

XI O rezervă

Monseniorul Bienvenu nu era nici preot filosof, nici preot patriot, în accepțiunea curentă a acestor cuvinte.

După ce împăratul Napoleon îl făcuse episcop pe domnul Myriel, îl făcuse și baron al imperiului. Participase la Paris la sinodul episcopilor din Franța și din Italia. Revenise repede de acolo, căci nu se simțise bine printre prinții bisericii. Palatele lor luxoase îi displăcuseră, fiindcă gândea că preoții de orice rang nu trebuie să fie bogați, ca să poată fi alături de săraci. Nici față de Napoleon nu nutrea vreo simpatie, privind nepăsător la prăbușirea acestuia.

În afară de aceste aspecte, domnul Myriel era un om drept, inteligent, demn, binevoitor, îngăduitor. Portarul primăriei era un fost subofițer ce luptase sub comanda lui Napoleon. După restaurarea regalității, omul nu putea să-și ascundă părerile și își bătea joc în gura mare de Ludovic al XVIII-lea. Din cauza asta își pierduse slujba și ajunsese pe drumuri. Episcopul îl chemă, îl mustră și îl numi ușier la catedrală.

XII Singurătatea monseniorului Bienvenu

În general, pe lângă un episcop se află un grup de preoți mărunți, dornici de a obține favoruri, de a urca în rang. Pe lângă monseniorul Bienvenu, însă, nu era nimeni.

Domnul Myriel era sărac și modest, fără trecere la Paris. De aceea, tinerii hirotonisiți de el plecau repede spre alți episcopi, dorind să reușească să parvină. Pentru ei nu conta că succesul nu este același lucru cu meritul.

XIII Ce credea

Monseniorul nu dezvăluia ceea ce credea despre vreo dogmă sau vreun mister biblic. El credea în Dumnezeu și faptele lui bune îi mulțumeau pe deplin conștiința.

Dincolo de credința sa, monseniorul avea un surplus de iubire, o bunăvoință fără seamăn față de oameni și de animale.

În anul 1815, monseniorul împlinea șaptezeci și cinci de ani. Era plinuț și nu prea înalt și avea un chip frumos și blând. Zilele îi erau pline de gânduri bune, de vorbe bune, de fapte bune. Seara se așeza în grădină, privea cerul și se gândea la măreția lui Dumnezeu.

XIV Ce gândea

Înțelepciunea monseniorului venea din inima lui bună. Nu cerceta prea mult și se mulțumea cu faptele bune. Nu căuta să dezlege cauzele suferințelor, ci se străduia să le aline. Se străduia și să insufle și altora dorința de a-I ajuta pe cei sărmani, pe cei mizerabili. Toată doctrina lui era ”Iubiți-vă unii pe alții !”

* * *

Urmează Mizerabilii (4)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă!

MIZERABILII. Povestire pe scurt (2)

roman de VICTOR HUGO

PARTEA I FANTINE Cartea întâi UN OM DREPT

VI Cine-i păzea casa

Casa în care locuia episcopul din Digne avea trei camere la parter și trei camere la etaj. La etaj locuiau femeile, la parter locuia monseniorul. Cele trei încăperi ale monseniorului dădeau una într-alta. De afară se intra în sufragerie, de aici în dormitor și din dormitor în oratoriu (camera de rugăciune).

AFLATUL. Povestire pe scurt

poveste culeasă de IOAN POP-RETEGANUL

La vechii greci, niște zeități numite Moire (Parce, la romani) controlau destinul oamenilor, de la naştere până la moarte. Pentru fiecare destin, Clothos învârtea roata ursitului, Lachesis trăgea din fuior firul vieţii, Atropos tăia firul şi hotăra în ce fel moare omul respectiv.

În mitologia româna,  Moirele au fost preluate, cu numele de ursitoare, astfel: Ursitoarea, cea care ţine fusul şi furca, Soarta, cea care prezice destinul pruncului la naştere şi Moartea, cea care curmă firul vieţii. 

Odată, demult, un boier mare se întorcea acasă, mergând pe jos. Pe drum îl prinse ploaia şi ajunse într-un sat  când se înnoptase. A început să bată pe la uşile oamenilor, să ceară  un loc de odihnă peste noapte. Nimeni nu l-a primit.

Ajunse boierul în capul satului, la o căsuţă mică. Privi pe fereastră şi zări la lumina slabă a vetrei un bărbat lângă vatră şi o bătrână ce stătea lângă pat.

MĂZĂREL ÎMPĂRAT. Povestire pe scurt

basm de PETRE ISPIRESCU

A fost cândva un om foarte sărac. Umblase prin toată lumea și învățase multe. Nu se putea apuca însă de nimic fiindcă nu avea niciun ban.

Într-o zi, omul găsi trei boabe de mazăre și își făcu socoteala că pe seama lor se va îmbogăți. Din trei va avea peste un an o sută, iar din acelea o mie și așa mai departe. Se duse la împărat și îl rugă să poruncească să fie aduse de peste tot buți (butoaie) în care să pună mazărea. Împăratul crezu că este nespus de bogat, dacă are nevoie de atâtea buți numai pentru mazăre. Omul era bun de gură, iar împăratul se încredință și mai tare că este foarte bogat.

CHIRA CHIRALINA. Povestire pe scurt (7)

nuvelă de PANAIT ISTRATI

Dragomir

Un om bun

Cu privirile rătăcite şi sufletul mâhnit, Dragomir porni încotro vedea cu ochii. Nimeni nu se uita la adolescentul pe al cărui chip sta scrisă suferinţa.

Merse timp îndelungat. Seara, gândindu-se la nenorocirile lui şi ale Chirei, îi dădu prin minte că erau pedeapsa lui Dumnezeu fiindcă doriseră moartea tatălui şi fratelui mai mare. Se rugă îndelung, cerând iertare lui Dumnezeu şi sufletelor celor ucişi.

CĂLĂTORIE SPRE CENTRUL PĂMÂNTULUI (8)

roman de JULES VERNE

27

Rătăcit în a lor călătorie spre centrul Pământului, Axel e cuprins de disperare. Sub bolta enormă de granit îi trec prin fața ochilor orașul natal, iubita lui, Graüben, apoi Islanda, Sneffelsul.

COPILĂRIA. Povestire pe scurt (4)

roman de MAXIM GORKI

VII

În scurtă vreme, Alioșa înțelese că Dumnezeu, cel la care se ruga bunica nu era la fel cu cel la care se ruga bunicul. Bunica se ruga cu vorbe bune și calde, din suflet, iar Dumnezeul ei era bun și îndurător, iubind toți oamenii. Bunicul se ruga cu rugăciuni învățate pe dinafară, spuse răspicat, iar Dumnezeul lui era parcă un paznic pus să pândească oamenii, să-i prindă când greșesc și să le dea pedepse pline de cruzime. De aceea, băiatul îl înțelegea pe Dumnezeul bunicii, nu se temea de el și îi era rușine să-l mintă. Nu numai atât, dar se întreba cum se face că bunicul nu îl vede pe Dumnezeul cel bun.

PĂDUREA SPÂNZURAȚILOR. Povestire pe scurt (8)

roman de LIVIU REBREANU

II.7

Apostol ajunge la Parva pe timp de noapte. Trece pe lângă casa Martei și simte un sentiment de vinovăție care îl face să aștepte cu nerăbdare ziua următoare. Vrea să-i cadă la picioare și să-i ceară iertare.

Acasă, mama lui Apostol nu-și găsește cuvintele, de bucuria revederii. Petre pleacă și el spre casa lui, peste Someș. Doamna Bologa povestește ce s-a mai întâmplat prin târg. Când Apostol o întreabă despre Marta, mama răspunde în fugă, apoi schimbă repede vorba.

SĂRMANUL DIONIS. Povestire pe scurt (2)

nuvelă de MIHAI EMINESCU

Sărmanul Dionis se trezi în vremea lui Alexandru cel Bun. Acum era călugăr, se numea Dan și se mira în sinea lui de visul în care călătorise în viitor, unde se numea Dionis. Se gândi la dascălul său, Ruben, care îi vorbise despre metempsihoză, despre ideea că omul are în sufletul său timpul și spațiul nemărginit și, cu ajutor magic, poate călători prin ele. Se duse la casa acestuia și îi vorbi despre visul lui.

IVAN TURBINCĂ

basm de ION CREANGĂ

Dumnezeu și Sfântul Petru mergeau odată pe drum. În urma lor era Ivan, un ostaș care fusese liberat de la oaste și i se dăduseră două carboave, bani de cheltuială.

Cei doi îi încercară bunătatea sufletului. Luară chip de cerșetori și Ivan dădu fiecăruia câte o carboavă. Atunci, Dumnezeu și Sfântul Petru îi dădură banii înapoi, iar Dumnezeu îi îndeplini rugămintea, drept răsplată. Îi blagoslovi  turbinca (ranița, rucsacul), să poată intra în ea oricine ar fi dorit Ivan. După aceasta, îi spuse ca, atunci când se va sătura de umblat prin lume, să vină să slujească la poarta sa.

FĂT FRUMOS DIN LACRIMĂ (2)

de MIHAI EMINESCU

Făt Frumos din lacrimă  nu se îndura să se despartă de iubita lui, Ileana. Puse totuși frăția de cruce mai presus decât a sa iubire și plecă. Ileana îi spuse că va plânge până când el se va întoarce.