SĂRMANUL DIONIS. Povestire pe scurt (2)

nuvelă de MIHAI EMINESCU

Sărmanul Dionis se trezi în vremea lui Alexandru cel Bun. Acum era călugăr, se numea Dan și se mira în sinea lui de visul în care călătorise în viitor, unde se numea Dionis. Se gândi la dascălul său, Ruben, care îi vorbise despre metempsihoză, despre ideea că omul are în sufletul său timpul și spațiul nemărginit și, cu ajutor magic, poate călători prin ele. Se duse la casa acestuia și îi vorbi despre visul lui.

SĂRMANUL DIONIS. Povestire pe scurt (1)

nuvelă de MIHAI EMINESCU

Tânărul și sărmanul Dionis mergea prin noaptea ploioasă cu mintea roind de gânduri metafizice despre irealitatea lumii, creație a sufletului nostru, despre posibilitatea de a ne întoarce în timp care ar decurge de aici. Mergea pe străduțele înguste și noroioase, apărat de șiroaiele de ploaie de o căciulă de miel și de niște ciubote uriașe, în care își înfundase pantalonii. Se apropie de geamurile unei cârciumi din care se auzea un cântec chinuit de vioară. Lumina murdară ce trecu prin geamurile nespălate dădu la iveală un chip tras, palid, cu ochii negri ca de catifea.