MIZERABILII. Povestire pe scurt (2)

roman de VICTOR HUGO

PARTEA I FANTINE Cartea întâi UN OM DREPT

VI Cine-i păzea casa

Casa în care locuia episcopul din Digne avea trei camere la parter și trei camere la etaj. La etaj locuiau femeile, la parter locuia monseniorul. Cele trei încăperi ale monseniorului dădeau una într-alta. De afară se intra în sufragerie, de aici în dormitor și din dormitor în oratoriu (camera de rugăciune).

Lângă casă era o clădire mică ce servea drept bucătărie și cămară. Ea dădea spre grădină, unde se mai afla și un mic staul ce adăpostea două vaci. Zilnic, jumătate din laptele acestora era trimis pentru bolnavii din spital.

Camerele monseniorului aveau mobilier sărăcăcios, strictul necesar. În dormitor se aflau un pat, o bibliotecă, o masă cu un scaun-fotoliu; în sufragerie – o masă cu patru scaune și un bufet; în oratoriu – un bufet acoperit și transformat în altar, două scăunele de rugăciune, un pat pentru vreun preot sosit în ospeție.

Singurele bogății din casa monseniorului erau șase tacâmuri și un polonic precum și două mari sfeșnice, toate din argint. Tacâmurile erau ținute noaptea într-un dulăpior de la capătul patului prelatului. Sfeșnicele erau așezate pe căminul monseniorului și erau puse pe masă numai dacă aveau oaspeți.

Grădina era împrejmuită de un zid alb. Aici doamna Magloire cultiva legume și, într-un anume locșor, episcopul cultiva flori.

Nicio ușă a casei nu se încuia cu cheia, nici ziua, nici noaptea. Episcopul era de părere că ușa preotului trebuie să stea totdeauna deschisă. Deasemenea, el credea că Dumnezeu păzește casa și nu este nevoie de paznici.

VII Cravatte

După nimicirea unei bande de tâlhari, unul dintre ei, numit Cravatte, scăpase. După un timp reapăruse în munți, împreună cu resturi ale bandei. Se apucase iar de jafuri și tâlhării.

Episcopul din Digne trebuia să facă un drum prin zona bântuită de tâlhari. Nu reuși nimeni să-l convingă să renunțe și porni la drum însoțit doar de o călăuză.  După două săptămâni de ședere în sătucul respectiv, episcopul hotărî să plece. Înainte de asta voi să oficieze un tedeum (slujbă de mulțumire). Nu avea însă veșmintele și podoabele episcopale, iar preoții din împrejurimi erau tare sărăcuți.

La scurt timp, doi călăreți aduceau o ladă mare și plecau imediat. În ladă se aflau veșminte și odoare bisericești, aurite și împodobite cu pietre prețioase. Alături, un bilet care arăta că erau trimise de către Cravatte, monseniorului Bienvenu.

Monseniorul văzu în asta mâna lui Dumnezeu. După slujbă, odoarele au fost vândute și banii îndreptați către săraci și bolnavi.

VIII Filozofie la un pahar de vin

La o masă dată de prefect, domnul Myriel discută cu contele X, senator. Acesta din urmă negă viața de apoi, socotind că viața trebuie să fie trăită pe pământ și că Dumnezeu este numai pentru oamenii de rând.

Episcopul ripostă că acest materialism permite celor sus-puși să se bucure de plăcerile vieții și de putere fără să aibă nicio răspundere. Filozofia lor este, pe lângă credința în Dumnezeu a celor sărmani, a celor mizerabili, cum este curcanul cu ciuperci pe lângă tocana săracilor.

IX Un frate descris de sora sa

Într-o scrisoare scrisă unei prietene din copilărie de sora episcopului este evident felul în care îl vede ea pe fratele ei și aderă la felul lui de a gândi.

Femeia povestește că doamna Magloire dăduse jos tapetul din camerele lor și descoperise dedesubt niște vechi și frumoase picturi. Mai găsise în pod și două console care ar fi trebuit aurite, dar banii aceia era mai bine să îi dea săracilor.

Sora episcopului arată că este foarte fericită că fratele ei este atât de bun încât dă tot ceea ce aveau săracilor și bolnavilor.  Admiră și curajul lui de a ține ușile neîncuiate și povestește întâmplarea cu odoarele bisericești.

Astfel, cele două femei îl înțelegeau perfect pe monsenior, erau alături de el și nu se amesteau niciodată în acțiunile lui.

* * *

Urmează Mizerabilii (3)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă!