5 mai 2018

FĂT FRUMOS DIN LACRIMĂ (2)

de MIHAI EMINESCU

Făt Frumos din lacrimă  nu se îndura să se despartă de iubita lui, Ileana. Puse totuși frăția de cruce mai presus decât a sa iubire și plecă. Ileana îi spuse că va plânge până când el se va întoarce.

Trecând de codrii pustii și de șirul munților, Făt-Frumos ajunse la apele mării. Deasupra lor, pe o stâncă, era palatul Genarului.

Făt Frumos vorbi cu fata Genarului. Ea abia aștepta să ajungă la iubitul ei, împăratul, fratele de cruce al lui Făt Frumos din lacrimă. O sui pe cal și fugiră. În palat stătea însă de veghe un motan năzdrăvan, cu șapte capete. Motanul mieună și îl auzi calul Genarului, cal năzdrăvan și el, cu două inimi. Calul îi spuse Genarului că i s-a furat fata și îl duse în goană după Fat Frumos din lacrima. Genarul își luă fata înapoi, dar îl iertă de această dată pe voinic, că prea era frumos.
Făt-Frumos nu se lăsă. Se întoarse și fură iar fata, dar de data asta Genarul, când îl ajunse, îl aruncă tocmai în nori, unde fu ars de fulgere. Căzu pe pământ, într-un pustiu, ca o cenușă, iar aceasta se transformă într-un izvor cu apă rece, înconjurat de arbori umbroși.
Dumnezeu și Sfântul Petru trecură pe lângă izvor și se răcoriră așa de bine, că Sfântul Petru îl rugă pe Dumnezeu să facă acest izvor să fie iar ce a fost înainte. Și izvorul și copacii dispărură, iar Făt Frumos din lacrimă se trezi din nou la viață.
Voinicul se întoarse iar la palatul Genarului, dar de data aceasta fata îi spuse că trebuie să capete un cal mai puternic decât calul Genarului. Îl trase pe tată-său de limbă și Făt-Frumos află ce are de făcut.
Porni flăcăul la drum și în cale se întâmplă să îi ajute pe împăratul țânțarilor și pe împăratul racilor. Aceștia promiseră să îl ajute și ei dacă va avea nevoie. Ajunse la baba care avea caii cu pricina și se tocmi să o slujească un an.
Anul era de trei zile. Slujba era să ducă iepele babei la păscut noaptea. Dacă izbutea să le aducă acasă de fiecare dată, după cele trei zile primea un cal pe care și-l alegea el. Dacă nu reușea, baba îi tăia capul.

* * * 


Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !