Citesc de mulți ani blogul scriitorului maramureșean Petru Racolța. Nu știu să spun ce îmi place mai mult: romanele publicate în foileton, proza scurtă, versurile, aforismele – toate creație personală – sau colecțiile săptămânale de bancuri. De fapt, îmi plac mult toate, dar am ales, cu acordul autorului, să public aici câteva dintre aforismele care m-au impresionat cel mai mult.
”Fiecare trebuie să-și aleagă calea lui în
viață, nu e nevoie să ne înghesuim toți pe același drum.
Mărturisesc că nu îmi place matematica. Totuși, în
gimnaziu, eram elevă de nota 10 la acest obiect. Ghinionul a făcut ca, în clasa
a IX-a, să capăt un profesor de matematică foarte dur, care nu avea în desagă
decât nota 3 și nota 9 (10 era numai pentru profesori!). La începutul clasei a
X-a mi-am luat adio de la matematică și am dezertat la inamic, la secția umană.
Aici am avut parte de un profesor foarte tolerant, care îi trecea și pe cei mai
afoni în ale matematicii, spunând ”Eh! Sunteți la uman!”. Și n-am mai învățat
nimic.
Nu demult, am observat printre noile apariții de la
Humanitas, volumul ”Pilule matematice. Numerele între umanism și știință” de
Piergiorgio Odifreddi. Prezentarea cărții m-a făcut să cred că voi înțelege mai
mult din această știință a numerelor. Nu am înțeles, dar, în schimb, mi s-a
revelat cât de implicată este în cele mai variate domenii, de la științe de
toate felurile până la arte.
Deși am auzit demult de acest roman, apoi am auzit și despre ecranizarea sa, întâmplarea a făcut să nu îl citesc până acum.
Când am primit cartea în dar de Crăciunul trecut, m-am
bucurat: voi citi un roman al unui laureat Nobel. Nu bănuiam ce surpriză mă
așteaptă.
Îmi amintesc de romanul ”Doi ani de vacanță”, scris de Jules Verne în 1888. Dintr-un accident, un iaht pe care se află un grup de copii singuri pornește pe Oceanul Pacific. Vasul naufragiază pe o insulă nelocuită.
