POVESTEA CÂNTECULUI. Povestire pe scurt (3)

basm ucrainian cules de VLADIMIR COLIN

După o clipă de liniște adâncă, se auzi cântecul pământului, al cerului și al apei, cântecul tuturor viețuitoarelor scăpate de stăpânirea posomorâtului călăreț. Numai glasul oamenilor nu se auzea, căci ei încă nu știau să cânte. Vaniușa coborî de pe munte. La malul apei îl aștepta Rusalca.

POVESTEA CÂNTECULUI. Povestire pe scurt (2)

basm ucrainian cules de VLADIMIR COLIN

Țestoasa îi spuse flăcăului că acesta este cântecul și îl întrebă dacă ar vrea să știe și el să cânte. Vaniușa dorea asta mai mult decât orice pe lume, așa că țestoasa îl îndrumă către unchiul ei. Flăcăul ieși din grădină într-un câmp cu iarbă albastră. În mijlocul câmpului se afla un pom uriaș. Sub pom dormea unchiul țestoasei, o namilă înspăimântătoare.

POVESTEA CÂNTECULUI. Povestire pe scurt (1)

basm ucrainian cules de VLADIMIR COLIN

Trăia odată un țăran bătrân care muncise toată viața și nu avusese nicio bucurie. Plângea adesea, mai ales că nu era prea mulțumit nici de fiul său, Vaniușa.

Vaniușa era un flăcău zdravăn și frumos, alb ca trunchiul de mesteacăn, cu părul bălai ca spicul de secară și ochii albaștri ca floarea de cicoare. Era deosebit de ceilalți. Când muncea la câmp, se oprea de multe ori și fugea în pădure să asculte cântecul păsărilor. Încerca și el să cânte ca ele, fluiera, ciripea. Nu izbutea totuși să facă ceea ce își dorea.

Pe vremea aceea oameni nu știau să cânte. Nu cunoșteau nici instrumentele muzicale. Nici Vaniușa nu știa să cânte, dar inima lui asta îi cerea.

ROMAN NĂZDRĂVAN. Povestire pe scurt

basm de NICOLAE FILIMON

Au fost odată trei frați. Cel mic putea să vadă viitorul, era năzdrăvan, de aceea îi spuneau Roman Năzdrăvan. Plecară ei odată de acasă şi ajunseră la o pajişte cu fân verde. Se apucară să cosească fânul ca să îşi încerce coasele.

Când erau pe la jumătate, veni stăpânul fânului, un zmeu. Le spuse să cosească până seara , când va veni el să-i ia acasă şi le va da de mâncare. Aşa făcu, le pregăti o masă împărătească, dar le puse otravă în mâncare. Numai o pâine, o strachină cu apă, o ploscă cu vin şi o lingură nu putu să le otrăvească. Roman Năzdrăvan le ceru tocmai pe acelea pentru el şi pentru fraţii săi.