VOINICUL CEL CU CARTEA ÎN MÂNĂ NĂSCUT Povestire pe scurt (3)

basm de PETRE ISPIRESCU

Urmare la Voinicul cel cu cartea în mână născut (2)

Se duse vestea în sat despre bucuria și bogăția bătrânilor și află și stăpânul moșiei. Om invidios și viclean, se duse și văzu cu ochii lui. Cum avea trei fete, se gândi să-l ia pe Făt-Frumos de ginere.

VOINICUL CEL CU CARTEA ÎN MÂNĂ NĂSCUT Povestire pe scurt (2)

basm de PETRE ISPIRESCU

Urmare la Voinicul cel cu cartea în mână născut (1)

Băiatul răpit de călugăr nu lăsă cartea din mână. Citi mereu, cu glas tare, până când călugărul nu îl mai putu ține. Îl scăpă din mâini și băiatul căzu într-o prăpastie adâncă.

VOINICUL CEL CU CARTEA ÎN MÂNĂ NĂSCUT Povestire pe scurt (1)

basm de PETRE ISPIRESCU

Cândva, demult, trăiau o babă și unchiașul ei, tare supărați că nu aveau copii. Fuseseră ei pe la fel de fel de vraci și cititori în stele, dar fără niciun folos.

Sătui de atâta așteptare, cei doi hotărâră să plece fiecare în altă parte a lumii, poate vor găsi vreun leac.
Se înțeleseră să ia, baba o basma ce-o avusese moșul la gât în ziua cununiei, iar unchiașul, un ștergar vărgat adus de ea tot în ziua aceea.

PĂZITOAREA DE GÂȘTE. Povestire pe scurt( (2)

BASM DE FRAȚII GRIMM.

Urmare la Păzitoarea de gâște (1)

Tânărul îi povesti împărătesei cum ajunsese sipețelul de smarald la el. Împărăteasa și împăratul îi cerură să îi ducă chiar atunci la coliba bătrânei.

În timpul acesta, cele două femei se aflau în colibă. Când auzi glasul unei bufnițe, bătrâna o trimise pe păzitoarea de gâște la izvor. Acolo, păzitoarea de gâște își scoase pielea cea zbârcită de pe față și se spălă cu apă de izvor, la lumina lunii. 

PĂZITOAREA DE GÂȘTE. Povestire pe scurt( (1)

BASM DE FRAȚII GRIMM.

Pe un munte, într-o colibă din mijlocul pădurii, trăia o femeie bătrână având alături un cârd de gâște. În fiecare dimineață ea pleca în pădure, fie să adune vreascuri pentru foc, fie să culeagă poame.

APA VIEȚII. Povestire pe scurt (3)

basm de FRAȚII GRIMM

Urmare la Apa vieții (2)

Ajunși acasă, cel mic dădu tatălui său să bea din ulciorul lui. Apa sărată îi făcu și mai rău împăratului. Cei doi frați îi spuseră tatălui lor că mezinul voise să îl otrăvească și că ei i-au adus adevărata apă a vieții. Îi dădură să bea și împăratul se însănătoși imediat.

APA VIEȚII. Povestire pe scurt (2)

basm de FRAȚII GRIMM

Urmare la Apa vieții (1)

Mulțumind din suflet piticului, feciorul de împărat porni la drum. Ajuns la palat, făcu așa cum îl învățase piticul ca să intre. În palat, în sala tronului se aflau stăpânii acelui palat, cufundați într-un somn de vrajă. Mezinul le scoase inelele din degete, dovadă că el fusese acolo, și mai luă și o sabie și o pâine aflate chiar la picioarele tronului.

APA VIEȚII. Povestire pe scurt (1)

basm de FRAȚII GRIMM

Odată, un împărat zăcea bolnav de multă vreme. Doctorii nu reușeau să-i vindece boala și nu mai avea nicio speranță. Cei trei fii ai lui erau tare supărați. Într-o zi, pe când plângeau în grădina palatului, apăru un moșneag care îi întrebă de ce plâng. Ei îi povestiră despre tatăl lor, căruia niciun medicament nu îi aducea vreo alinare. Moșneagul le spuse că el știe un leac bun, apa vieții, numai că era tare greu de găsit.

Feciorul cel mare se și duse la tatăl său și îi ceru voie să plece în lume să caute apa vieții. Împăratul se împotrivi întâi, apoi se înduplecă și îl lăsă să plece. Fiul său plecă însă cu gândul că, dacă va aduce apa vieții, lui o să-i lase tronul împărătesc.

POMUL CU MERE DE AUR. Povestire pe scurt (2)

basm de FRAȚII GRIMM

Urmare la

Pomul-cu-mere-de-aur (1)

Când cele două surori au ajuns acasă, Doi-ochi iar nu se atinse de mâncare. Un-ochi spuse mamei și lui Trei-ochi că o furase somnul pe câmp și nu știa de ce sora ei nu mânca nimic acasă. Mama spuse ca a doua zi să meargă Trei-ochi cu Doi-ochi la câmp și să fie atentă, că sigur îi aduce cineva de mâncat și de băut.

POMUL CU MERE DE AUR. Povestire pe scurt (1)

basm de FRAȚII GRIMM

Odată, era o femeie care avea trei fete. Pe prima o chema Un-ochi, fiindcă avea un singur ochi, așezat în mijlocul frunții. A doua se numea Doi-ochi; ea avea doi ochi, așa ca toți oamenii. Ce mai mică era Trei-ochi. Ea avea doi ochi ca toți oamenii și un al treilea în mijlocul frunții.

Doi-ochi era năpăstuită de mama ei și cele două surori fiindcă arăta ca toți oamenii. Umbla numai în zdrențe și mânca doar resturi de la masă. De câte ori puteau, cele trei îi amărau viața.

SCUFIȚA ROȘIE. Povestire pe scurt

basm de FRAȚII GRIMM

O fetiță primi în dar de la bunica ei o scufiță de catifea roșie. Atât de bine îi stătea cu ea, că fetița nu mai voi să poarte nimic altceva. De atunci, toată lumea îi spuse Scufița Roșie.

Într-o zi, mama o trimise pe fetiță în pădure, la bunica ei, cu un cozonac și o sticlă de vin.

UN FOC DE ARTIFICII FĂRĂ PERECHE

basm de OSCAR WILDE.

Toată țara aștepta nunta prințului cu prințesa venită din Finlanda. Ea a sosit într-o sanie ce întruchipa o lebădă și era trasă de șase reni. Prințesa era albă la chip și lumea o asemui cu un trandafir alb.

URSUL PĂCĂLIT DE VULPE. Povestire pe scurt

poveste de ION CREANGĂ

Odată, o vulpe era lihnită de foame. Nu găsise nimic de mâncare, deși umblase toată noaptea. Către dimineață, ieși la marginea drumului, sub niște tufe, și simți miros de pește. Se uită și văzu că vine din josul drumului un car tras de boi. Vulpea ieși repede și se lungi în mijlocul drumului, făcând pe moarta.

CAPRA CU TREI IEZI. Povestire pe scurt

poveste de ION CREANGĂ

O capră avea trei iezi: cei mari erau doi obraznici, iar iedul cel mic era cuminte și ascultător.

Într-o zi capra cu trei iezi își chemă copiii de afară și le spuse că pleacă în pădure, să le aducă de mâncare. Ei să rămână cuminți înăuntru și să nu deschidă ușa decât când îi vor auzi glasul, cântând că a venit acasă.

CROITORAȘUL CEL VITEAZ (1)

basm de FRAȚII GRIMM

Într-o dimineață de vară, un croitoraș cosea la masa lui de lucru, așezată chiar la fereastră. Deodată, el auzi strigătul unei femei care vestea că vinde magiun. O chemă iute și cumpără de la ea niște magiun, mai puțin decât sperase ea să-i vândă.

POVESTEA CALIFUL BARZA (2)

basm de WILHELM HAUFF

III

Califul Barză și însoțitorul său umblară necăjiți pe câmpie zile de-a rândul. Se hrăniră cu greu, numai cu poame, căci le era scârbă de șopârle sau broaște. Zburară deseori deasupra Bagdadului și observară că, în primele zile, lumea fusese tristă și neliniștită. Apoi apăruse un stăpân nou al orașului, Mizra.

POVESTEA CALIFUL BARZA (1)

basm de WILHELM HAUFF

I

Într-o după-amiază, califul Rașid din Bagdad se trezi din somn și își bău, mulțumit, cafeaua. În acest moment al zilei era el mai blând și mai binevoitor. Tocmai de aceea, acesta era și momentul în care marele vizir Mansor îl vizita, în fiecare zi.

În ziua aceea, vizirul veni cu o figură foarte gânditoare. Califul observă și îl întrebă care este motivul. Vizirul spuse că în fața palatului este un negustor cu lucruri minunate de vânzare, iar lui îi pare rău că nu are mai mulți bani.

PRINȚUL CEL NEADEVĂRAT. Povestire pe scurt (3)

basm de WILHELM HAUFF

Soția sultanului s-a purtat frumos cu prințul cel neadevărat. I-a dat impresia lui Labacan că îl recunoaște ca fiu și așa l-a îmbunat pe sultan. Acestuia îi păruse rău că o supărase cu vorbele lui, așa că a acceptat rugămintea ei. Voia să fie puși amândoi tinerii să coasă câte un caftan și o pereche de șalvari. Sultanul a râs întâi de dorința ei, dar până la urmă i-a îndeplinit-o.

PRINȚUL CEL NEADEVĂRAT. Povestire pe scurt (2)

basm de WILHELM HAUFF

Bucuria lui Labacan nu a ținut mult. În depărtare a apărut Omar, călare pe Murva. Ajuns la obelisc, el le-a strigat oamenilor că el este Omar. Labacan, prințul cel neadevărat, nu și-a pierdut cumpătul și i-a spus bătrânului că acela este un croitor smintit din Alexandria pe care îl cheamă Labacan. Omar se înfurie rău și bătrânul porunci să fie legat și urcat pe un dromader de-al lor.

PRINȚUL CEL NEADEVĂRAT. Povestire pe scurt (1)

basm de WILHELM HAUFF

Un meșter croitor din Alexandria avea o calfă pe nume Labacan. Acesta lucra bine și era destul de harnic, dar avea adesea un fel ciudat de a se purta. Atunci oamenii spuneau că se poartă ca un om de neam.

Într-o zi, Selim, fratele sultanului, i-a trimis meșterului un veșmânt, ca să-i facă unele modificări. Meșterul i l-a dat lui Labacan. Calfa a îmbrăcat veșmântul, a luat puținii bani pe care îi avea și a părăsit orașul. Și-a cumpărat un cal bătrân și liniștit, pe care l-a numit Murva.