APUS DE SOARE. Povestire pe scurt (2)

dramă istorică de BARBU DELAVRANCEA

Actul III

Aflați în sala tronului, cei trei doctori, Cesena, Șmil și Klingensporn, se sfătuiesc să ardă cu fierul înroșit în foc rana de la piciorul lui Ștefan cel Mare. Se codesc să-i spună domnitorului, căci era bătrân, avea peste șaptezeci de ani, și nu știau dacă va rezista. Ștefan însă le poruncește să facă pregătirile și să-i ardă rana cât mai degrabă.

APUS DE SOARE. Povestire pe scurt (1)

dramă istorică de BARBU DELAVRANCEA

Actul I

Într-o zi de toamnă, în  castelul din Suceava lucrează o seamă de jupânese, fete ale unor boieri ai lui Ștefan cel Mare. Unele torc, altele țes la gherghef, Oana rupe lungi fâșii din cămășile de in ale Doamnei Maria, soția domnitorului, pregătindu-le să le înălbească. În timp ce lucrează vorbesc despre războaiele lui Ștefan, despre multele bătălii în care a ieșit învingător.

Sosind Ștefan și Doamna Maria, se lasă tăcere. Domnitorul are câte o vorbă bună pentru fiecare, dar mai ales pentru Oana, fiica lui, dar nu și a doamnei Maria.

SULTĂNICA. Povestire pe scurt (2)

nuvelă de BARBU DELAVRANCEA

VIII

Acum, în noaptea de Sfântul Nicolae, Sultănica urma să se vadă cu Drăgan.

Fata avea mustrări de conștiință că o mințea pe mama ei. Dragostea era însă mai puternică decât ascultarea față de părinți, decât rușinea față de cele sfinte. Chiar dacă se certa în sinea ei, fata se gândea apoi că și altele au făcut la fel și le-a mers bine.

SULTĂNICA. Povestire pe scurt (1)

nuvelă de BARBU DELAVRANCEA

I

Nu departe de satul Domnești, pe malul stâng al Râului Doamnei, se afla casa în care trăia Sultănica, împreună cu mama ei.

Casa era curată și avea acareturi multe. Cândva bogate, acum hambarul, oborul de vite și grajdul erau aproape pustii. După ce murise stăpânul casei, jupânul Kivu, nevasta lui, Stanca Kivuleasa, făcuse tot ce știuse, dar, încet-încet, averea scăzuse.

II

De Sfântul Nicolae  era o vreme vitregă, cu zăpadă multă și viscol. La Hanul Roșu era mare veselie. Nea Nicola Grecul dădea petrecere de ziua lui. Fruntașii satului beau și jucau fără grijă. Nimeni nu se gândea la amărâții care abia aveau ce pune în gură.

BUNICUL. Povestire pe scurt

povestire de BARBU ȘTEFĂNESCU DELAVRANCEA

Bunicul stătea pe prispă şi privea spre florile de salcâm care cădeau. Pletele, sprâncenele, mustăţile, barba erau ninse de ani. Doar ochii bunicului au rămas ca altadată, blânzi şi mângâietori.

Deodată se trânti poarta şi apărură nepoţeii. Sărutară mâinile bunicului şi începură să-l întrebe. Întâi, de ce zboară păsările. Bunicul răspunse "fiindca au aripi". Nepoţica zise că raţa are aripi şi nu zboară, dar nepotul lămuri că zboară, dar pe jos. Apoi lămuriră unde se duc păsările când se duc : cocorii în ţara cocorilor, rândunelele în ţara rândunelelor.

BUNICA. Povestire pe scurt

povestire de BARBU DELAVRANCEA

Bunica era înaltă, slabă, cu părul alb şi creţ. Cum deschidea poarta, nepotul îi sărea înainte, ea îl punea să ghicească ce i-a adus, alune, stafide, năut sau turtă-dulce. După ce ghicea şi îşi căpăta darul, nepotul îi săruta mâna, apoi mergeau în fundul grădinii. Ea începea să toarcă, el se culca pe spate, cu capul în poala ei.

Bunica îl întreba ce-ar mai vrea, deşi ştia. Nepotul îi spunea, deşi ştia că ştie. Şi bunica începea povestea. Ea povestea, nepotul o întreba câteodată ceva şi o făcea să râdă şi să îl sărute pe păr. Ba că de ce îi părea rău împăratului că nu are copii, că el nu are şi nu îi pare rău, ba că de ce nu rodeau cei doi meri din gradina împăratului.

NEGHINIȚĂ. Povestire pe scurt

de BARBU DELAVRANCEA

A fost odată o femeie bătrână şi cam singură. Îl avea pe moşneagul ei, dar acesta era mereu plecat. Ei nu aveau copii. Ar fi vrut un copilaş, măcar cât o neghiniță, ca să-i ţină babei de urât.
Într-o zi, baba vorbea singură prin casă. Spunea că s-ar mulţumi  şi cu un copil mic cât o sămânţa de neghină.

PALATUL DE CLEȘTAR. Povestire pe scurt

basm de BARBU DELAVRANCEA

Demult, pe la începutul vremurilor, era un împarat care trăia în palatul de cleștar cel mai frumos. El domnea peste cel mai înţelept şi mai viteaz popor. Pe lângă el trăiau cele trei fete ale sale, surorile şi nepoatele sale.

Într-o zi, împăratul îi spuse celei mai mari dintre surorile sale că simte cum l-au ajuns bătrâneţele. Îşi aminti cum îi spusese soţia lui înainte să moară, că nu va avea niciodată un băiat şi că împărăţia va pieri datorită unei femei. Apoi îşi aminti că tatăl său îi lăsase patru chei de la patru încăperi de sub palatul de cleștar. Îi spusese să nu intre acolo decât atunci când va simţi că a obosit şi nu mai poate.

DOMNUL VUCEA. Povestire pe scurt (2)

povestire de BARBU DELAVRANCEA

Sâmbăta era pregătirea pentru duminică. La inspecţia de dimineaţă făcută de Domnul Vucea luau bătaie acei băieți care nu erau spălaţi cu săpun şi cu unghiile tăiate.

Marţea, miercurea şi vinerea erau ascultările, prilej de noi bătăi, şi învăţatul. În timpul acestuia, cine mişca lua "cinci dintr-o dată şi oprit", adică lua cinci nuiele la palmă şi era oprit la arest până noaptea. Domnul Vucea se prefăcea că doarme, ca să prindă vreun biet copil care încercase să mişte o mână sau un picior.

DOMNUL VUCEA. Povestire pe scurt (1)

povestire de BARBU DELAVRANCEA.

Naratorul îşi aminteşte din vremea copilăriei, când aştepta cu înfrigurare, încă de la începutul verii, să meargă în toamnă la Școala domnească, fără a ști că va da de Domnul Vucea. Le spunea lui Grivei şi Martinicăi, cât de grozav este profesorul şi bun şi învăţat.

Băiatul visa şcoala şi ea arăta în vise ca un palat mare şi frumos, ca în basme.

Frate-său îl învăţase să citească mai bine decât primul lui învăţător, Nea Nicuţă.

HAGI TUDOSE. Povestire pe scurt (2)

nuvelă de BARBU ȘTEFĂNESCU DELAVRANCEA

IV.

Când i s-a izbândit visul de a rămâne singur stăpân pe prăvălie, nu a mai ştiut de el de fericire. În prima seară, la închidere, s-a ţinut după ucenici, să nu trântească uşile, să nu spargă geamurile, să umble încet cu lacătele. Ajuns la căsuţa lui, cu pereţii cojiţi, prăfuită şi rece, Tudose stătea pe întuneric mulţumind lui Dumnezeu că a făcut soarele, altfel ar fi trebuit să cheltuiască pe lumânări să lumineze prăvălia. Apoi se gândea numai la bani, câţi are, unde i-a ascuns, să nu-i fure hoţii...

HAGI TUDOSE. Povestire pe scurt (1)

nuvelă de BARBU ȘTEFĂNESCU DELAVRANCEA

I.

La biserica "Sfânta Troiţa", pe partea stângă a Şoselei Vitan, erau câţiva bătrâni nelipsiţi de pe acolo, mândri tare de biserica lor şi de picturile ei de pe dinăuntru şi pe dinafară. Când apărea câte cineva care nu era de-al locului, începeau să-i ceară părerea despre biserica lor.
Dacă pe trecător îl împingea păcatul să zică ceva de sfinţii uscaţi şi drepţi de pe ziduri, pe dată răspundeau în vârful limbii că numai sfinţii lor sunt sfinţi adevăraţi, nu ca aceia de astăzi, cu ochi de om, cu mâini şi picioare tot de om obişnuit.