ÎMPĂCARE. Povestire pe scurt

povestire de ION AGÂRBICEANU

George Florea, om bătrân, dar în putere, era supărat pe fiul lui, Ion, și nici nu voia să audă de împăcare. De când îl căsătorise pe Ion și până acum, când fiul său avea cinci copii, nu-i dăduse de bunăvoie nici un petec de pământ, deși avea de unde. Bătrânul nu era zgârcit, dar voia să-l știe pe Ion la cheremul lui, nu suferea să-l vadă de sine stătător.

Trebuise ca Ion să-l dea în judecată pe tatăl său de mai multe ori, ca să capete pământul ce îi hrănea copiii.

ÎN CASA DE OM SĂRAC. Povestire pe scurt

povestire de ION AGÂRBICEANU

E iarnă și se aude vuietul crivățului. În casa de om sărac se află un cuptor nou, iar Nicușor vrea să mai bage un lemn pe foc. Mama îl oprește, ca să nu facă risipă, iar băiețașul pune lemnul după sobă. Măriuca, surioara lui de trei ani, privește încântată la haina pe care i-o coase mama, pentru Crăciun. Pe un divan mic moțăie ceilalți doi frați ai lor, doi băiețași între cinci și opt ani.

Crivățul bagă în casa de om sarac, cu ușa și geamurile șubrede, fire nevăzute de aer înghețat. Cuprinsă de fiori, mama îi spune lui Nicușor să mai pună un lemn pe foc, dar numai unul, căci noul cuptor de tuci se încingea foarte bine.

ÎN TREN. Povestire pe scurt.

povestire de ION AGÂRBICEANU.

În lungul tren cu vagoane devastate de război, ale căror ferestre sunt înlocuite cu scânduri, este o înghesuială nemaipomenită. Călătorii, cei mai mulți soldați demobilizați, sunt înghesuiți în vagoane, pe coridoare, pe scări, pe acoperișuri. Totuși, noi valuri de călători încearcă să se urce în tren. De peste tot li se strigă că nu mai este loc.

DARUL LUI MOȘ MIRON. Povestire pe scurt

povestire de ION AGÂRBICEANU

În vara anului 1916, moș Miron era mereu pe la gară. Intra în vorbă cu soldații veniți de pe câmpul de luptă, dornic să știe dacă au intrat și românii în război.

În anul ce a urmat, mâncarea s-a scumpit rău de tot și moș Miron a rămas fără nici un ban. A văzut că mulți oameni bătrâni se duceau la primărie și se întorceau acasă cu bani.

FEFELEAGA. Povestire pe scurt

nuvelă de ION AGÂRBICEANU

În fiecare dimineață, Fefeleaga pleca spre Dealu-Băilor împreună cu calul ei, Bator. Acesta purta două coșărci care îi tăbăciseră pielea pe unde îl frecaseră. Calul alb era bătrân și orb. Oasele i se vedeau prin piele de slab ce era.

După ce treceau dealul, femeia umplea coșărcile cu piatră sfărâmată, apoi urca înapoi pe deal. Ajunși în sat, ducea piatra la oameni care scoteau aur din ea. Ei îi plăteau zece cruceri (creițari, bănuți fără valoare) pentru un transport.

Pe vremea când trăia bărbatul ei, Dinu, lumea îi spunea Măria Dinului. El muncea în baie (mină), sfărâma stâncile cu dinamită, iar ea căra pietrele, tot cu Bator.