MIZERABILII. Povestire pe scurt (3)

roman de VICTOR HUGO

PARTEA I FANTINE. Cartea întâi UN OM DREPT

X Episcopul în fața unei lumi necunoscute

Lângă Digne, la țară, trăia un fost membru al Convențiunii Naționale din timpul Revoluției Franceze. El nu votase pentru moartea regelui și de aceea nu fusese exilat. Trăia în singurătate, slujit de un ciobănaș. Chiar acesta aduse vestea că convenționalul trage să moară.

Episcopul simți că trebuie să își facă datoria și se duse acasă la convențional. Deși omul simțea că i se apropie sfârșitul, avea spiritul puternic și purtă o discuție serioasă cu episcopul.

Convenționalul spuse că nu votase moartea regelui, dar votase moartea tiraniei exercitată de ignoranță asupra omului. Votase pentru republică, pentru fraternitate, pentru unire, împotriva regalității.

Episcopul îi reproșă folosirea ghilotinei împotriva dușmanilor revoluției. Convenționalul răspunse că Revoluția Franceză a avut rosturile ei, ca orice revoluție, și că a contribuit la evoluția neamului omenesc.

După ce convenționalul își dădu sfârșitul, episcopul se întoarse acasă tulburat. Nu-i mai pomeni numele niciodată, dar s-a putut observa că dragostea și mila lui pentru mizerabili sporise.

XI O rezervă

Monseniorul Bienvenu nu era nici preot filosof, nici preot patriot, în accepțiunea curentă a acestor cuvinte.

După ce împăratul Napoleon îl făcuse episcop pe domnul Myriel, îl făcuse și baron al imperiului. Participase la Paris la sinodul episcopilor din Franța și din Italia. Revenise repede de acolo, căci nu se simțise bine printre prinții bisericii. Palatele lor luxoase îi displăcuseră, fiindcă gândea că preoții de orice rang nu trebuie să fie bogați, ca să poată fi alături de săraci. Nici față de Napoleon nu nutrea vreo simpatie, privind nepăsător la prăbușirea acestuia.

În afară de aceste aspecte, domnul Myriel era un om drept, inteligent, demn, binevoitor, îngăduitor. Portarul primăriei era un fost subofițer ce luptase sub comanda lui Napoleon. După restaurarea regalității, omul nu putea să-și ascundă părerile și își bătea joc în gura mare de Ludovic al XVIII-lea. Din cauza asta își pierduse slujba și ajunsese pe drumuri. Episcopul îl chemă, îl mustră și îl numi ușier la catedrală.

XII Singurătatea monseniorului Bienvenu

În general, pe lângă un episcop se află un grup de preoți mărunți, dornici de a obține favoruri, de a urca în rang. Pe lângă monseniorul Bienvenu, însă, nu era nimeni.

Domnul Myriel era sărac și modest, fără trecere la Paris. De aceea, tinerii hirotonisiți de el plecau repede spre alți episcopi, dorind să reușească să parvină. Pentru ei nu conta că succesul nu este același lucru cu meritul.

XIII Ce credea

Monseniorul nu dezvăluia ceea ce credea despre vreo dogmă sau vreun mister biblic. El credea în Dumnezeu și faptele lui bune îi mulțumeau pe deplin conștiința.

Dincolo de credința sa, monseniorul avea un surplus de iubire, o bunăvoință fără seamăn față de oameni și de animale.

În anul 1815, monseniorul împlinea șaptezeci și cinci de ani. Era plinuț și nu prea înalt și avea un chip frumos și blând. Zilele îi erau pline de gânduri bune, de vorbe bune, de fapte bune. Seara se așeza în grădină, privea cerul și se gândea la măreția lui Dumnezeu.

XIV Ce gândea

Înțelepciunea monseniorului venea din inima lui bună. Nu cerceta prea mult și se mulțumea cu faptele bune. Nu căuta să dezlege cauzele suferințelor, ci se străduia să le aline. Se străduia și să insufle și altora dorința de a-I ajuta pe cei sărmani, pe cei mizerabili. Toată doctrina lui era ”Iubiți-vă unii pe alții !”

* * *

Urmează Mizerabilii (4)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă!