26 iunie 2018

SĂRMANUL DIONIS. Povestire pe scurt (1)

nuvelă de MIHAI EMINESCU



Tânărul și sărmanul Dionis mergea prin noaptea ploioasă cu mintea roind de gânduri metafizice despre irealitatea lumii, creație a sufletului nostru, despre posibilitatea de a ne întoarce în timp care ar decurge de aici. Mergea pe străduțele înguste și noroioase, apărat de șiroaiele de ploaie de o căciulă de miel și de niște ciubote uriașe, în care își înfundase pantalonii. Se apropie de geamurile unei cârciumi din care se auzea un cântec chinuit de vioară. Lumina murdară ce trecu prin geamurile nespălate dădu la iveală un chip tras, palid, cu ochii negri ca de catifea.

Intră într-o cafenea alăturată și își scoase căciula, dând la iveală o frunte albă frumos boltită și părul lung și negru. Sarmanul Dionis era un tânăr orfan, sărac și fără speranțe. Muncea ca și copist și își stingea setea de cultură cu scrieri mistice și metafizice care se potriveau firii sale. Nu își făcea speranțe pentru viitorul lui, totuși își închipuia cum ar fi putut să iubească pe cineva.
După miezul nopții, Dionis se duse acasă. Îl așteptau, într-o casă veche, pereții mucegăiți și cercevelele putrede ale ferestrelor, pânzele de păianjeni în tavan, câteva sute de cărți vechi așezate direct pe pământ, un pat  și o masă cu multe lucruri în dezordine. Deasupra teancurilor de cărți, pe perete, era agățat portretul în mărime naturală al tatălui său. Cei doi semănau perfect, numai că tatăl avusese ochii albaștri, Dionis moștenise ochii mamei sale.
Tatăl său fusese fiul unei familii bogate, din care fugise. Păstrase cu strășnicie secretul numelui său și al familiei sale, până când murise. Mamei sale îi rămăsese numai el, Dionis. Îl crescuse cu multă dragoste, dar în sărăcie, și muri și ea, lăsându-l singur pe sărmanul Dionis.
Dionis aprinse lumânarea de seu băgată într-un clondir, pe post de sfeșnic. La lumina ei așternu pe hârtie o poezie, niște versuri umoristice care dovedeau că frigul și sărăcia nu îl doborau. Evocând necazurile aduse de sărăcie și de frig, sărmanul Dionis ar fi dorit să fie un șoarece, să fie încălzit de blană și hrănit cu foile din cărți. Contemplă șirul ploșnițelor de pe perete și puricele de pe mână, apoi se adresă motanului închipuindu-și cum ar fi într-o lume pisicească rânduită ca lumea oamenilor. Încheie versurile revenind la realitate, cu concluzia că poezia e sărăcie.
Dionis deschise apoi o carte de astrologie. Când lumânarea se stinse, trecu la fereastră și o răsfoi la lumina lunii. Urmărind un păienjeniș de linii roșii, în minte îi reveni ideea sa fixă: timpul și spațiul sunt numai în sufletul și în mintea omului, așadar omul ar putea călători în trecut și în viitor; secretul făptuirii acestor călătorii se poate afla în cărțile de astrologie și necromanție. Sărmanul Dionis puse degetul pe carte în mijlocul păienjenișului roșu și simți că o mână nevăzută îl trage în trecut.

* * * 


Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru toate vârstele !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Semnați-vă însă comentariile cu un nume. E neplăcut să răspunzi la zeci, sute de ”Anonimi”. Vă mulțumesc !