16 iulie 2018

MĂZĂREL ÎMPĂRAT. Povestire pe scurt

basm de PETRE ISPIRESCU


A fost cândva un om foarte sărac. Umblase prin toată lumea și învățase multe. Nu se putea apuca însă de nimic fiindcă nu avea niciun ban.
Într-o zi, omul găsi trei boabe de mazăre și își făcu socoteala că pe seama lor se va îmbogăți. Din trei va avea peste un an o sută, iar din acelea o mie și așa mai departe. Se duse la împărat și îl rugă să poruncească să fie aduse de peste tot buți (butoaie) în care să pună mazărea. Împăratul crezu că este nespus de bogat, dacă are nevoie de atâtea buți numai pentru mazăre. Omul era bun de gură, iar împăratul se încredință și mai tare că este foarte bogat.

Împăratul îl asculta cu mare atenție pe sărăntoc. Acesta își luă avânt și spuse că are avuții mari în alte țări, palate, turme de vite și altele. Atunci, împăratul, văzându-l isteț și arătos, îi zise că îi dă fata de nevastă.
După ce trecu o vreme de la nuntă, împăratul și boierii începură să-și dea seama că nu avea niciun fel de avuții. Omul își pierdu somnul de grijă. Într-o dimineață plecă dus pe gânduri, fără să vadă încotro merge. Se întâlni pe o câmpie cu un roșcovan, un zmeu, care îl întrebă de ce este așa de trist și gânditor. Omul îi povesti totul și zmeul promise că îl va ajuta. Dacă la sfârșit va ghici nouă ghicitori, ale lui și ale celorlalți opt frați ai săi, toată averea lor va fi a sa. Dacă nu va ghici ei îi vor lua cel dintâi copil care i se va naște. Omul se învoi, gândind că va vedea el ce va face până i se va naște copilul.
Roșcovanul îl duse la palatele lui și ale fraților lui și îi arătă turmele și livezile lor. Îi învăță pe toți, pe slujitori, pe ciobani, pe argați, să spună că sunt toate ale lui Măzărel împărat. Omul plecă mulțumit spre casă. În drum întâlni un unchiaș bătrân și neputincios de care i se făcu milă și voi să-i dea ceva. Unchiașul nu primi, dar îi ceru să-l ia în slujba lui, că îi va aduce mare folos..
Măzărel împărat își luă nevasta a doua zi și porni, împreună cu împăratul și împărăteasa lui, către moșiile sale. Pe drum, de câte ori întreba împăratul ale cui sunt câmpiile, livezile, turmele pe care le vedeau, toți răspundeau că sunt ale lui Măzărel împărat. Ajunși la palatele zmeilor roșcovani, făcură un ospăț grozav, apoi împăratul și împărăteasa plecară înapoi.
Seara, Măzărel împărat era topit de grijă că vor veni zmeii cu ghicitorile. Unchiașul îi spuse să-l lase să stea și el în noaptea aceea în odaia lor de culcare și să nu spună nimic, niciun cuvânt, orice îi vor auzi urechile.
După ce se culcară, se auzi un zgomot mare, ca de vijelie. Se auziră apoi, voci aspre și amenințătoare, care începură a spune în vuietul acela, pe rând, ghicitori. La fiecare răspundea unchiașul și după fiecare răspuns cel care întrebase își dădea seama că răspunsese Dumnezeu. Îl întreba dacă El este, iar Dumnezeu îi răspundea să crape, să piară. Așa răspunse la ce este una-luna, două-ochii omului, trei-unde sunt trei fete în casă nimeni să nu se bage, patru-carul cu patru roate, cinci-palma cu cinci degete, șase-fluierul cu șase găuri, șapte-să nu te amesteci unde sunt șapte frați, opt-plugul cu opt boi ară bine, nouă-unde sunt nouă fete casa rămâne nemăturată. După ultimul răspuns se așternu liniștea.
Dimineață, unchiașul dispăruse, iar afară zăceau leșurile celor nouă. Măzărel împărat îi mulțumi lui Dumnezeu că îl ajutase. Atunci se auzi o voce care îi spuse că l-a ajutat mila pe care a avut-o pentru un om sărac, așa că să fie întotdeauna milostiv.

Sfârșitul povestirii pe scurt a basmului ”Măzărel împărat”

Sursa foto

Poți citi și alte povestiri după basmele lui Petre Ispirescu:
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !