PORCARUL. Povestire pe scurt

basm de HANS CHRISTIAN ANDERSEN

Odată, un prinț sărac, dar frumos și vestit, se hotărî să se însoare. A ales-o chiar pe fata împăratului și s-a gândit să-i trimită întâi niște daruri alese.

    Pe mormântul tatălui prințului se afla un trandafir care înflorea numai o dată la cinci ani. Făcea o singură floare, care mirosea atât de frumos încât cine îl mirosea uita de toate grijile sale.

KLAUS CEL MIC ȘI KLAUS CEL MARE (3)

basm de HANS CHRISTIAN ANDERSEN

      Klaus cel mic a îmbrăcat-o în haine de sărbătoare pe bunica lui și a așezat-o sprijinită în căruță, de părea că este vie. A pornit la drum și în zori a ajuns la un han mare. A intrat în han și a cerut de mâncare. I-a cerut hangiului să-i ducă și bunicii un pahar cu băutură, dar să-i vorbească tare, fiindcă e cam surdă.

KLAUS CEL MIC ȘI KLAUS CEL MARE (2)

basm de HANS CHRISTIAN ANDERSEN

     Bărbatul l-a văzut pe Klaus cel mic pe șură și l-a poftit în casă. S-au așezat la masă, iar Klaus cel mic și-a pus sacul cu pielea de cal la picioare. Femeia le-a dat la amândoi să mănânce terci. Klaus cel mic era cu gândul la bunătățile din cuptor. A dat cu piciorul în sac, pielea a scârțâit și el i-a cerut să facă liniște.

KLAUS CEL MIC ȘI KLAUS CEL MARE (1)

basm de HANS CHRISTIAN ANDERSEN

     

Într-un sat trăiau odată doi oameni ce purtau același nume: Klaus. Unul dintre ei avea un cal, iar celălalt avea patru cai. Luându-se după câți cai avea fiecare, oamenii le-au spus Klaus cel mic și Klaus cel mare.

     Cei doi se învoiseră să lucreze împreună. Klaus cel mic ara de luni până sâmbătă pentru Klaus cel mare, înhămându-și calul alături de caii acestuia. Duminica, Klaus cel mare îi împrumuta cei patru cai lui Klaus cel mic, care își ara și el pământul cu cei cinci cai.

FATA DIN SOC. Povestire pe scurt (2)

basm de HANS CHRISTIAN ANDERSEN

Mătușica din soc s-a prefăcut într-o fată de aceeași vârstă cu băiatul. Fata din soc avea părul blond și cârlionțat și ochii albaștri, era drăgălașă și frumos îmbrăcată

Copiii au coborât din pomișor, s-au luat de mână și au intrat într-o grădină frumoasă. De un țăruș era legat un baston, care s-a prefăcut în cal la apropierea copiilor. Ei l-au încălecat și au început să dea ocol grădinii, dar părea că merg pe un drum, printr-un sat. Au trecut pe lângă o căsuță cu păsări în ogradă, apoi pe lângă biserică și pe lângă fierărie.

FATA DIN SOC. Povestire pe scurt (1)

basm de HANS CHRISTIAN ANDERSEN

Odată, un băiat a umblat cu picioarele prin apa din canalul de pe strada școlii și a răcit. Mama lui l-a pus în pat și a pus ceainicul ca să-i facă ceai de soc. A venit și bătrânul care locuia sus, sub acoperiș. Băiatul i-a cerut bătrânului să-i spună o poveste, fiindcă bătrânul povestea foarte frumos.

Bătrânul i-a spus băiatului să privească în ceainic. Capacul s-a ridicat și din ceainic au ieșit crenguțe înflorite de soc, care s-au întins până când s-a făcut un copăcel de soc. În mijlocul lui stătea o băbuță cu haine în culoarea frunzelor și florilor de soc. Bătrânul a spus că aceasta era o driadă, căreia oamenii de la țară îi spun mătușica din soc.

CUFĂRUL ZBURĂTOR. Povestire pe scurt (2)

basm de HANS CHRISTIAN ANDERSEN

Tânărul sosit în cufărul zburator a spus o poveste cu tâlc despre un mănunchi de chibrituri care se făleau cu originea lor nobilă. Se trăgeau din așchiile unui brad bătrân și înalt. Chibriturile se aflau pe masă într-o bucătărie și stăteau de vorbă cu o tigaie de fier și cu o scăpărătoare. Povesteau ce bine se simțeau când încă făceau parte din copacul lor, apoi a venit un tăietor de lemne și l-a tăiat. Din trunchi a făcut catarg pentru o corabie, iar din așchii a făcut chibriturile.

CUFĂRUL ZBURĂTOR. Povestire pe scurt (1)

basm de HANS CHRISTIAN ANDERSEN

Odată, un negustor foarte bogat a murit și toată averea i-a rămas fiului său. Acesta a risipit-o foarte repede și a rămas cu un halat vechi și patru bănuți de aramă. Un prieten i-a trimis un cufăr vechi, dar fermecat, care avea însușirea de a zbura, împreună cu o scrisoare în care îi spunea să-și facă bagajul.

ACUL DE CÂRPIT. Povestire pe scurt

basm de HANS CHRISTIAN ANDERSEN

Acul de cârpit, care era destul de gros, se credea subțirel și avea impresia că este un ac de cusut fin.

Când degetele l-au apucat de mijloc, el le-a spus să-l apuce cu grijă, ca să nu cadă și să se piardă. Degetele l-au înfipt într-un papuc și el a zis că pielea e prea groasă și se va rupe. Și acul de carpit chiar s-a rupt.

SCĂPĂRĂTOAREA. Povestire pe scurt (2)

basm de HANS CHRISTIAN ANDERSEN

Soldatul s-a mutat din nou în odăile cele frumoase, iar prietenii au început iar să-l viziteze. Într-o noapte, i-a venit ideea să-l trimită pe primul câine să i-o aducă pe fata regelui. A folosit scăpărătoarea, a venit primul câine și i-a spus ce dorește. Câinele a plecat la palat și i-a adus-o pe prințesă adormită, așa cum era când o luase din pat. Soldatul a sărutat-o și l-a trimis pe câine cu ea înapoi.

SCĂPĂRĂTOAREA. Povestire pe scurt (1)

basm de HANS CHRISTIAN ANDERSEN

     

Un soldat venea pe drum de la război și s-a întâlnit cu o vrăjitoare. Ea i-a cerut să coboare în pământ prin scorbura unui copac și putea să ia câți bani dorește. În schimb, el trebuia să-i aducă de acolo o scăpărătoare (amnar; obiect din cremene + oțel + iască, cu care se scapără pentru a produce scântei și a aprinde un foc).

      Vrăjitoarea i-a mai spus soldatului că va ajunge într-o încăpere mare, în care sunt trei uși ce dau în trei odăi. În fiecare odaie va găsi o ladă, iar pe ladă va ședea un câine cu ochii mari. Primul va avea ochii cât niște farfurioare, al doilea - cât niște roți de moară, iar al treilea - cât niște turnuri. Să ia fiecare câine și să-l așeze pe șorțul ei, apoi să ia câți bani dorește din lada respectivă.

MICA SIRENĂ sau ZÂNA MĂRII (2)

basm de HANS CHRISTIAN ANDERSEN

Mica sirenă i-a spus bunicii ei că ar vrea să fie şi ea om. Bunica i-a răspuns că asta s-ar putea întâmpla doar dacă un om ar iubi-o mai mult decât pe tatăl şi pe mama lui şi i-ar jura credinţă pe veşnicie. Apoi îi spuse că asta nu se poate întâmpla, fiindcă sirenele au în loc de picioare o coadă de peşte. Oamenilor li se pare asta foarte urât.

MICA SIRENĂ sau ZÂNA MĂRII (1)

basm de HANS CHRISTIAN ANDERSEN

Departe, în largul mării, în apa albastră şi adâncă, se afla palatul împăratului mării. Împăratul avea şase fete, frumoasele domniţe ale mării, cu trupul terminat în coadă de peşte în loc de picioare.

Toată ziua sirenele, zânele mării, se jucau prin palat sau în grădina cu copaci roşii şi albaştri din faţa palatului. Fiecare îşi avea în grădină un loc numai al ei. Surorile adunau acolo lucruri ciudate de prin corăbiile care se scufundaseră. Cea mai mică dintre ele era şi cea mai frumoasă. Ea nu pusese pe locul ei decât o statuie de marmură albă, ce înfăţişa un băiat frumos.

BOBOCUL DE RAȚĂ CEL URÂT. Povestire pe scurt

basm de HANS CHRISTIAN ANDERSEN

Într-o zi frumoasă de vară, o rață stătea și clocea. Era foarte plictisită, nu putea să plece nicăieri și nimeni nu venea în vizită la ea. În sfârșit, ouăle au început să crape. Din ele au ieșit rățuștele care se uitau mirate în jurul lor. Numai un ou nu crapase, cel care fusese mai mare decât celelalte.  Rața s-a așezat din nou pe el.

Într-un târziu, din ou a ieșit un pui mare și urât. Când rățuștele intrară în apă, bobocul de rață cel urât înotă foarte bine. Mama fu mulțumită măcar cu atât.
După scăldat, mama a dus rățuștele în curtea rațelor. Le-a învățat cum să se prezinte politicos rațelor mai bătrâne. Să măcăie cum se cuvine și să își plece capul în fața lor, mai ales în fața raței spaniole, cea cu o panglică roșie la picior. Ea era cea mai bătrână și mai simandicoasă dintre ele.

HAINELE NOI ALE ÎMPĂRATULUI. Povestire pe scurt

basm de HANS CHRISTIAN ANDERSEN

Demult, a fost un împărat căruia cel mai mult îi plăcea să se îmbrace cu haine noi. Nici nu mai făcea altceva. De câte ori întreba cineva ce face, răspunsul era că se îmbracă cu hainele noi ale imparatului.

PRIVIGHETOAREA. Povestire pe scurt

basm de HANS CHRISTIAN ANDERSEN

Demult de tot, împăratul Chinei avea cel mai frumos palat din lume, un palat din porţelan fin. Grădina palatului era uriaşă şi se întindea până la ţărmul mării. Crengile copacilor atârnau deasupra mării, iar într-un copac cânta privighetoarea, în fiecare seară. Cânta atât de frumos, încât până şi un pescar, ce nu-şi mai vedea capul de griji, se oprea şi asculta cu admiraţie.

PRINȚESA ȘI BOBUL DE MAZĂRE. Povestire pe scurt

basm de HANS CHRISTIAN ANDERSEN

A fost odată un prinț care voia să se însoare. Dar nu voia să se însoare decât cu o prinţesă adevărată şi nu a găsit în toată lumea ceea ce voia el.
Tocmai când se întorsese acasă şi era foarte necăjit, într-o seară groaznic de urâtă, când ploua şi tuna şi fulgera, s-au trezit la uşă cu o tânără. Era plouată rău şi apa îi curgea de pe păr şi de pe haine şi arăta într-un hal de nedescris. Totuși, ea spunea că e prinţesă.

Regina s-a gândit mult timp cum să afle dacă nou-venita este cu adevărat prinţesă.

LEBEDELE. Povestire pe scurt (3)

basm de HANS CHRISTIAN ANDERSEN

Eliza a lucrat toată noaptea ca să scape lebedele, frații ei, de vrajă. A doua zi,  prima cămaşă era gata. Când să se apuce de a doua, în peșteră intrară craiul acelei ţări cu tovarăşii lui, plecaţi la vânătoare. Eliza şi-a ascuns mâinile sub şorţ. Craiului i-a plăcut atât de mult frumuseţea ei, încât a dus-o la palat şi a hotărât să o ia de soţie.

LEBEDELE. Povestire pe scurt (2)

basm de HANS CHRISTIAN ANDERSEN

Fratele cel mare i-a spus Elizei că ei trăiesc în altă ţară, dincolo de mare. Doar o dată pe an veneau în ţara în care s-au născut. Drumul e lung, durează două zile, iar ei noaptea sunt oameni şi nu pot zbura.  Trebuie să înnopteze pe o stâncă îngustă în mijlocul mării, udaţi de valurile mării zbuciumate.

LEBEDELE. Povestire pe scurt (1)

basm de HANS CHRISTIAN ANDERSEN

A fost odată un crai care avea unsprezece băieţi şi o fetiţă, Eliza. Copiii trăiau foarte bine, după cum se potrivea cu rangul lor de prinţi. Tatăl copiilor s-a însurat însă cu o crăiasă rea, care nu iubea copiii. În scurtă vreme a trimis-o  pe Eliza la ţară, să o crească nişte ţărani. Pe prinţi i-a izgonit în lume şi i-a blestemat să zboare ca nişte păsări fără glas.