COPILĂRIA. Povestire pe scurt (3)

roman de MAXIM GORKI

V

Când a sosit primăvara, bunicul a cumpărat o casă în altă parte, Iakov a rămas în oraș, iar Mihail s-a mutat de cealaltă parte a râului.
Casa bunicului avea o cârciumă la parter, iar sus stăteau mulți chiriași. Casa avea grădină și livadă și bunica muncea cu drag ba în casă, ba pe afară. Mama lui Alioșa venea rar de pe unde stătea, rămânea puțin apoi pleca.


Bunica îi povesti lui Alioșa că și ea fusese orfană de tată. Mama ei fusese dantelăreasă, dar își rupsese mâna dreaptă și nu mai putuse să lucreze, așa că începuse să umble la cerșit. O luase la cerșit și pe ea, dar când împlinise nouă ani o lăsase acasă. Începuse să învețe și ea să lucreze dantele, iar la cincisprezece ani se măritase cu bunicul.
Într-o seară, când era cam bolnav, bunicul scoase o cărțulie și începu să-l învețe pe Alioșa să citească. Bătrânul fu mirat și tare mulțumit de ținerea de minte a nepotului său. Se mai îmbună și începu să-i spună povești, dar nu dintr-acelea de care îi spunea bunica. Bunicul povestea întâmplări adevărate și mai toate erau pline de cruzime. Își amintea ba despre tâlharii veniți să-l prade pe un negustor, ba despre prizonierii francezii, ostașii lui Napoleon rămași în Rusia să moară de frig. Despre Napoleon îi spuse că a vrut să cucerească toată lumea, să fie toți oamenii la fel, să aibă toți aceleași drepturi și o singură credință, așa cum vruseseră și Stepan Razin și Emelian Pugaciov. Numai despre tatăl lui și mama lui nu îi vorbi niciodată.
Alteori, bunicul depăna amintiri împreună cu bunica și uita de Alioșa. Adesea, ajungeau, din vorbă în vorbă, la băieții lor cei răi. Bunicul se înfuria, bunica îl potolea cu vorbele ei bune. Odată, însă, pe când încerca să-l liniștească, bunicul o lovi cu pumnul drept în față. După ce o întrebă pe bunica dacă o doare, iar ea îi răspunse că nu, Alioșa se culcă tare amărât.

VI

Începură iar întâmplări de groază, căci Iakov și Mihail erau cu gândul numai să smulgă de la bunicul zestrea surorii lor. Iakov umbla cu vorba, iar Mihail venea, beat, și pătrundea în casă prin cârciumă. Alioșa privea de sus, de la fereastra camerei din pod în care stăteau el și cu bunica. Se întreba ce fel de om o fi fost tatăl său, de nu-l puteau suferi bunicul și fiii lui, în timp ce bunica, moș Grigori și dădaca Evghenia aveau numai cuvinte frumoase despre el. Se gândea la mama lui, care nu voise să stea împreună cu familia ei.
Au stat cam un an în casa aceea, timp în care se dusese vestea despre bătăile din casa Kașirinilor. Mihail ajunsese să dea cu cărămizi în ferestre și să dea cu parul. Odată o lovi pe bunica și îi rupse mâna. Bunica, speriată, îl rugă pe bunicul să le dea tot, ca să nu ajungă să-i omoare, dar bunicul nu voia să o lase pe Varvara fără nimic.

* * *

Urmează Copilăria (4)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !