roman de LIVIU REBREANU
II.4
Bologa ajunge în satul Lunca. Aici se afla biroul coloanei de muniții, în casa groparului Paul Vidor. Proprietarul se retrăsese într-o singură odăiță, biroul era într-o odaie mai mare, iar în a treia urma să locuiască chiar el, în calitate de comandant al coloanei.
Cei doi gradați din birou rămân uimiți când îl aud pe noul lor comandant vorbind românește cu ordonanța lui.
Trecând în camera lui, Apostol o găsește acolo pe Ilona, fata gazdei, cu care vorbește ungurește. O întreabă dacă nu vorbește și românește. Fata spune că vorbește puțin, dar pe acolo toată lumea vorbea ungurește, deși biserica e românească și popa face slujba tot în românește, doar predica o spune pe ungurește, ca să înțeleagă toți.
Sosește și tatăl fetei. Paul Vidor povestește că era tâmplar de meserie, numai de curând se făcuse și gropar. Pe lângă Ilona avusese și un fiu, care murise în război.
Locotenentul pleacă în sat și îl întâlnește pe doctorul Meyer. Acesta îi împrumută un cal și îl atenționează să fie mai grijuliu cu sănătatea lui.
II.5
În sat, pe malul pârâului, Bologa găsește drumul spre front, apoi către liniile artileriei, la postul de comandă al căpitanului Klapka. Acesta intrase în grațiile colonelului și începuse să se simtă bine acolo, așa că e stânjenit de zbuciumul sufletesc al locotenentului.
Bologa pleacă, și mai hotărât să treacă la armata română cât mai curând. În drum, e solicitat să traducă spusele unui grup de prizonieri români condus de un sublocotenent. Fără teamă, sublocotenentul îl acuză că se află alături de aceia care luptă cu românii de un neam cu el. Cuvintele tăioase, disprețuitoare, pe care i le adresează sublocotenentul, îi întăresc hotărârea să treacă frontul la frații lui.
Ajuns înapoi în Lunca, Apostol Bologa trece pe la preotul Boteanu. Îi spune că la noapte va trece la români și îl roagă să o anunțe pe mama lui. Înfricoșat, preotul îi cere să nu îl amestece cu nimic, căci pățise destule cu ungurii și trebuia să își protejeze familia.
II.6
Bologa ajunge la odaia lui. Cuprins de oboseală și de febră, se întinde pe pat. Când își revine, lângă pat se aflau doctorul Meyer și Ilona. Locotenentul bolește zece zile, îngrijit cu multă atenție de Ilona, de doctor și de Petre. După alte două zile, doctorul îi dă hârtia ce îi aducea o lună de concediu de convalescență.
Locotenentul nici de concediu nu se bucură, nici că își va vedea mama și logodnica, nici nu-i pare rău că nu și-a împlinit visul de a trece frontul la români, doar de Ilona îi pare rău că se desparte.
* * *
Urmează Pădurea spânzuraților (8)
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !