MIZERABILII. Povestire pe scurt (4)

roman de VICTOR HUGO

PARTEA I FANTINE.

Cartea a doua CĂDEREA ÎN PĂCAT

I După o zi de drum

Era o seară de octombrie a anului 1815. În orășelul Digne intră un drumeț. Era un bărbat de vreo patruzeci și șase de ani, jerpelit, și asudat.  Avea o înfățișare respingătoare. Bărbatul intră la primărie și iese după un sfert de ceas. Un jandarm îl privește cum se îndepărtează, apoi intră și el în primărie.

Bărbatul intră în hanul ”La crucea lui Colbas”. În bucătărie se pregătea o masă copioasă pentru niște căruțași. Omul cere mâncare și găzduire. Hangiul îl întreabă dacă are bani, el răspunde că are. Hangiul scrie un bilet și îl trimite pe argat cu el la primărie, fără ca bărbatul să observe nimic. Argatul se întoarce cu biletul, hangiul îl desface și citește. Îi spune apoi bărbatului că nu îl poate găzdui.

Bărbatul încearcă să îl convingă pe hangiu ca măcar să îi dea să mănânce. Hangiul îi spune în șoaptă că s-a interesat despre el la primărie. A aflat că îl cheamă Jean Valjean și de unde vine. Omul își ia sacul și pleacă în tăcere. În urma lui hangiul, călătorii și trecătorii vorbesc cu aprindere și îl arată cu degetul.

Omul merge până când simte că îi vine să leșine de foame. Nimerește la altă cârciumă. Intră, cere adăpost și mâncare. Hangiul îl primește și omul se așează lângă vatră. Un negustor, care știa de întâmplarea de la celălalt han, îi șoptește ceva hangiului. Hangiul îl izgonește de la han.

Jean Valjean ajunge în fața închisorii. Îi cere temnicerului adăpost pentru acea noapte. Temnicerul îi spune să comită vreo faptă pentru care să fie arestat și îl primește. Bărbatul pleacă mai departe. Ajunge la o căsuță cu fereastra luminată, privește și bate în fereastră. Înăuntru se aflau un bărbat, o femeie și cei doi copii ai lor. Când i se deschide, Jean Valjean cere numai o farfurie cu supă și adăpost.

Stăpânul casei întreabă de ce nu înnoptează la han. Bărbatul spune că nu l-au primit la niciun han. Stăpânul casei își dă seama cine este bărbatul, căci auzise despre el. Ia pușca din cui și îl izgonește.

Bărbatul pleacă mai departe și zărește într-o grădină un bordei. Se strecoară înăuntru și se întinde pe culcușul de paie care se afla acolo. Numaidecât aude un mârâit înfiorător. Era cușca unui dulău.

Jean Valjean iese cu greu din cușcă și pornește mai departe prin noapte, cu părere de rău că nu este câine. Obosit, se întinde pe o bancă de piatră. O femeie care ieșea din biserică îl vede și îl întreabă de ce stă acolo. El spune că a bătut la toate ușile și nu l-a primit nimeni. Femeia îl îndeamnă să bată și la ușa căsuței de lângă episcopie.

II Prudența dă sfaturi înțelepciunii

În seara aceea, episcopul din Digne se așezase la masă ca de obicei, puțin după ora opt. Doamna Magloire așezase pe masă tacâmurile de argint și tot ce mai trebuia ca să mănânce.

Menajera și sora monseniorului Bienvenu discutau despre omul periculos care intrase în orașul lor. De asemenea, despre necesitatea de a încuia mai bine ușile. Doamna Magloire îl înștiință și pe episcop, cerându-i să pună zăvoare la uși. Chiar atunci cineva bătu în ușă și episcopul îl pofti să intre.

III Eroismul supunerii pasive

Pe ușă intră omul care agitase tot orașul. El le spune cum se numește, că fusese ocnaș și stătuse nouăsprezece ani la ocnă. Povestește că a fost eliberat, a ajuns în orașul lor și nimeni nu i-a dat găzduire. Mai spune că o femeie îl îndrumase la ușa lor, că e obosit și că îi este foame.

Episcopul îi spune simplu doamnei Magloire să mai pună un tacâm. Lui Jean Valjean nu îi vine să creadă. Scoate din buzunar biletul de identitate. Repetă că a stat nouăsprezece ani la ocnă, cinci ani pentru furt prin spargere și paisprezece ani pentru că a încercat să evadeze de patru ori.

Monseniorul Bienvenu îi spune doamnei Magloire să pregătească patul pentru oaspete în oratoriu. Uimit, Jean Valjean îl întreabă cine este. Află că este preot și atunci adaugă că este un preot bun.

Preotul îi dă de înțeles doamnei Magloire să aducă și să aprindă sfeșnicele. După ce se așează la masă, preotul spune că parcă ar mai lipsi ceva. Menajera înțelege și aduce și celelalte trei tacâmuri de argint. Așa făceau atunci când aveau un oaspete la masă, chiar dacă erau mai puțin de șase persoane.

* * *

Urmează Mizerabilii (5)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă!