basm de WILHELM HAUFF
III
Califul Barză și însoțitorul său umblară necăjiți pe câmpie zile de-a rândul. Se hrăniră cu greu, numai cu poame, căci le era scârbă de șopârle sau broaște. Zburară deseori deasupra Bagdadului și observară că, în primele zile, lumea fusese tristă și neliniștită. Apoi apăruse un stăpân nou al orașului, Mizra.
Abia atunci înțelese Califul Barză de ce i se întâmplase această nenorocire. Mizra era fiul unui vrăjitor, Kașnur, dușmanul său de moarte. Cei doi își luară zborul spre Medina, spre mormântul profetului, sperând că locul sfânt va împrăștia vraja.
Către seară, cele două berze se opriră să se odihnească la ruinele unui castel părăsit. Auzind pe cineva suspinând, căutară până când ajunseră la o ușă, din spatele căreia se auzeau suspinele. Califul Barză împinse ușa cu ciocul și văzu pe podeaua odăii o bufniță care plângea. Totuși, când îi văzu și ea pe cei doi, izbucni în strigăte de bucurie. Le ură bun venit cu glas omenesc și le spuse că i s-a proorocit că de la berze va avea o mare bucurie. Califul Barză încercă să o liniștească, povestindu-i tot ce li se întâmplase.
IV
Bufnița își spuse și ea povestea. Era fiica maharadjahului Indiei și se numea Lusa. Același vrăjitor, Kașnur, o transformase și pe ea în bufniță, fiindcă tatăl ei nu voise să i-o dea de soție lui Mizra, fiul vrăjitorului. Îi spusese că nu va reveni la înfățișarea de om decât dacă cineva, de bunăvoie, ar fi cerut-o de soție sub înfățișarea de bufniță.
Lusa spuse că știe cum și-ar putea găsi cu toții scăparea. Vrăjitorul și prietenii lui veneau o dată pe lună în acel castel dărăpănat, chefuiau și își povesteau faptele rele pe care le făcuseră. Poate că, în timpul povestirii, Kașnur avea să rostească și cuvântul vrăjit uitat de cele două berze.
Califul Barză îi ceru prințesei să le spună unde se află sala în care petrece vrăjitorul cu prietenii săi. Bufnița voia însă, în schimb, ca unul dintre ei să îi ceară mâna. Cele două berze ieșiră puțin fară să se sfătuiască. Rașid îl îndemnă pe vizir să ceară mâna bufniței. Acesta nu voi cu nici un chip, fiindu-i teamă de soția sa. Îi spuse califului să o ceară el, că e mai tânăr și e neînsurat. Califul nu voia nici el, fiindcă nu era sigur deloc că prințesa este tânără și frumoasă. Trebui să cedeze, totuși, fiindcă era limpede că vizirul vrea mai degrabă să rămână barză decât să se însoare cu bufnița.
După ce Califul BarzĂ făcu cererea, merseră și ascultară ce se auzea din sala în care petrecăreții se și adunaseră. Printr-o crăpătură din zid îl văzură pe negustorul care le vânduse praful. El povesti ce le făcuse califului și marelui vizir.
V
După ce negustorul rosti cuvântul vrăjit, Mutabor, berzele o luară la goană fericite. Bufnița abia reuși să se țină după ei. Cei doi se întoarseră spre răsărit, se înclinară de trei ori și rostiră cuvântul vrăjit. Pe loc se prefăcură din nou în oameni. Când se întoarseră către bufniță, mare fu bucuria califului să vadă în locul ei o fată frumoasă, cu haine și podoabe de preț.
Ajunși înapoi la Bagdad, califul îi pedepsi aspru pe vrăjitor și pe fiul său. Kașnur fu spânzurat în castelul ruinat. Mizra fu obligat să tragă pulberea cea fermecată pe nas, în timp ce califul rosti cuvântul vrăjit. Mizra se prefăcu în barză și fu închis într-o cușcă de fier. Cușca fu așezată în grădina califului.
Califul și soția lui trăiră fericiți mulți ani. Când venea pe la ei marele vizir, își aminteau cu plăcere de vremea când erau bufnița, califul barza și vizirul barza. Povestea le plăcea și copiilor califului, mai ales că tatăl lor îl imita cu haz pe marele vizir cum pășea rar și clămpănea din cioc.
Sfârșitul povestirii pe scurt a basmului ”Povestea Califul Barză”
Alte povestiri pe scurt după basmele lui Wilhelm Hauf
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !