POMUL CU MERE DE AUR. Povestire pe scurt (1)

basm de FRAȚII GRIMM

Odată, era o femeie care avea trei fete. Pe prima o chema Un-ochi, fiindcă avea un singur ochi, așezat în mijlocul frunții. A doua se numea Doi-ochi; ea avea doi ochi, așa ca toți oamenii. Ce mai mică era Trei-ochi. Ea avea doi ochi ca toți oamenii și un al treilea în mijlocul frunții.

Doi-ochi era năpăstuită de mama ei și cele două surori fiindcă arăta ca toți oamenii. Umbla numai în zdrențe și mânca doar resturi de la masă. De câte ori puteau, cele trei îi amărau viața.

PITICUL NAS LUNG. Povestire pe scurt (3)

basm de WILHELM HAUFF

Piticul Nas Lung îi găti atât de bine prințului toate mâncărurile, încât acesta deveni alt om, mai bun, mai vesel, mai binevoitor. Piticului i se duse faima și veniră mulți să învețe să gătească de la el.

JACK ȘI VREJUL DE FASOLE

basm de JOSEPH JACOBS

Într-un sat, departe de Londra, trăia o văduvă cu fiul ei, Jack. Cum mama îl cam răsfățase, Jack era cam repezit și cam nechibzuit în ceea ce făcea. Nu doar atât, dar el nu voia să muncească. Femeia vându încet-încet tot ceea ce se putea vinde din casă. Ajunseră la un moment dat să nu mai aibă decât o vacă. Ca să nu moară de foame, femeia îl trimise pe Jack să vândă vaca la târg.

Pe drum, Jack se întâlni cu un măcelar. Cum omul îl știa cam fără minte, îl momi să-i dea vaca pentru câteva boabe de fasole, e drept că frumos colorate.

PIELE DE MĂGAR. Povestire pe scurt (2)

basm de CHARLES PERRAULT

Disperată, nepoata se duse din nou la zână. Aceasta îi spuse să își ia cele trei rochii, să se înfășoare în urâta și murdara piele de măgar, să se mânjească pe față și să fugă în regatul vecin chiar în noaptea aceea.

PIELE DE MĂGAR. Povestire pe scurt (1)

basm de CHARLES PERRAULT

Era odată un rege care o iubea foarte mult pe regina lui. Ei aveau de toate la curtea lor, chiar și un măgar care părea obișnuit. Era acoperit cu piele de măgar ca toți măgarii, dar făcea bani de aur. Numai copii nu aveau regele și regina. O creșteau însă pe una dintre nepoatele reginei. Nepoata îi semăna atât de mult că nu ai fi zis că sunt mătușă și nepoată, ci mamă și fiică. (Unii spun că, totuși, fata era fiica lor, nu nepoată).

Într-o zi regina căzu la pat. Era atât de rău bolnavă, încât nu-i găsiră leacul niciunul dintre doftorii și vracii aduși la căpătâiul ei.

PINOCCHIO. Povestire pe scurt (9)

roman de CARLO COLLODI

Capitolul XXV

Pinocchio promite Zânei să fie bun și să învețe, pentru că este sătul să facă pe paiața și fiindcă vrea să devină un băiat silitor.

     Tânăra doamnă recunoscu că ea este Zâna, dar păstră secretul creșterii ei atât de rapide. Pinocchio spuse că ar vrea și el să fie un băiat adevărat, un pui de om, și să crească. Zâna îi spuse că ar putea să devină om dacă va fi ascultător, va învăța și va munci și nu va mai minți. Pinocchio promise că va face toate acestea. Zâna îi promise chiar și că își va revedea tatăl.

PINOCCHIO. Povestire pe scurt (6)

roman de CARLO COLLODI

Capitolul XVI

Copila cea frumoasă cu părul negru-albăstrui cere să i se aducă păpușica, o așează în pat și cheamă trei doctori ca să afle dacă este vie sau moartă.

Pe când Pinocchio atârna spânzurat în Stejarul cel mare, copila cea frumoasă cu părul negru-albăstrui, care de fapt era o Zână, apăru iar la fereastră. Îl privi și, înduioșată, trimise un șoim să taie funia și să întindă păpușa de lemn pe iarbă. Așa făcu șoimul și aduse vestea că păpușa este vie, fiindcă rostise câteva cuvinte.

CALUL DRACULUI. Povestire pe scurt

nuvelă de ION LUCA CARAGIALE

O babă zdrențăroasă cerșea mereu la marginea unui drum umblat, lângă o fântână. Drumul ducea spre târg. Când se duceau, oamenii îi dădeau babei mai puțin sau deloc, dar când se întorceau, toți își făceau pomană cu ea.

Într-o zi de târg, seara, mulțumită de cât căpătase, baba a încercat să se culce înfășurată în cerga ei, cu traista sub cap, dar nu-i venea somnul. Târziu, auzi un călător ajuns în dreptul fântânii. Îi spuse că îl cheamă Prichindel, că vine de departe, că are șaptesprezece ani și că nu are părinți. Sătul de atâtea întrebări, băiatul îi spuse babei că nu l-a întrebat și ea dacă îi e foame.

CELE DOUĂSPREZECE FETE DE ÎMPĂRAT ȘI PALATUL CEL FERMECAT (1)

de PETRE ISPIRESCU

Era odată un flăcău orfan, frumușel, curățel și tare harnic și cuminte. Toate fetele din sat se uitau cu drag la el. Cei la care muncea îl prețuiau mult. Numai flăcăii îl pizmuiau și îi scoteau fel de fel de vorbe. El nu îi băga în seamă. Se ducea liniștit cu vitele la păscut. Vitele pe care le îngrijea el parcă erau mai frumoase și dădeau lapte mai mult decât celelalte.

BROASCA ȚESTOASĂ CEA FERMECATA

basm de PETRE ISPIRESCU

A fost odată un împărat care avea trei feciori. Când s-au făcut mari, el i-a trimis să-şi caute neveste. Fiul cel mare şi cel mijlociu plecară îndată. Fiecare găsi câte o fată de împărat, o peţi şi se logodi.

Pe cel mic nu îl prea trăgea inima să meargă în peţit. Plecă el cam în dorul lelii şi ajunse la un eleşteu mare.