basm de CHARLES PERRAULT
Disperată, nepoata se duse din nou la zână. Aceasta îi spuse să își ia cele trei rochii, să se înfășoare în urâta și murdara piele de măgar, să se mânjească pe față și să fugă în regatul vecin chiar în noaptea aceea.
În regatul învecinat nimeni nu voia să primească la muncă o fată așa de urâtă și de murdară. Cu greu o primiră slugă la curtea de animale a regelui ce domnea acolo, să curețe cocinile porcilor. Primi și o odăiță întunecoasă, în fundul curții de păsări.
Fata muncea cu hărnicie de dimineață până seara și era ascultătoare. Nimeni nu se apropia însă de ea din cauză că purta întruna urâta piele de măgar. Așa o și numeau ceilalți, Piele de măgar. Numai duminica după amiază, când se putea odihni și ea puțin, se închidea în odăița ei, se spăla și apoi îmbrăca una dintre cele trei rochii. Se privea în oglindă și îi părea foarte rău că nu vede nimeni ce frumoasă este.
Prințul, fiul regelui venea adesea să privească niște păsări frumoase, aduse de pe alte meleaguri. Fata îl văzuse și îi plăcuse mult de el. Odată, prințului îi atrase atenția ușa încuiată a odăiței. Privi prin gaura cheii și o văzu pe fată. Purta rochia de culoarea soarelui și era frumoasă ca o zeiță.
Prințul se îndrăgosti atât de tare de Piele de măgar, încât în scurtă vreme se îmbolnăvi. Regina, mama lui, nu știa ce să mai facă spre a-l ajuta să-și recapete sănătatea. Îl întrebă ce și-ar dori, ca să se facă bine. Printul ceru o prăjitură făcută numai de Piele de magar. Regina porunci ca fata să facă prăjitura, chiar dacă i se spuse că e o fată murdară de la cocinile porcilor.
Piele de magar făcu iute o prăjitură în odăița ei și îi căzu în aluat inelul din deget. Când mâncă prăjitura, printul găsi inelul și îl păstră cu mare drag. Nu se făcu însă mai bine, iar doftorii de la curte spuseră că numai însurătoarea îl va vindeca.
Prințul spuse că se va însura numai cu aceea căreia i se va potrivi pe deget inelul. Căutară în toată țara, dar nu găsiră nici o fată cu mâna atât de fină, chiar dacă unele luaseră tot felul de leacuri ca să li se subțieze degetele. Piele de magar rămăsese singura care nu încercase. O aduseră și pe ea și rămaseră toți uimiți când scoase de sub pielea cea urâtă o mânuță albă și fină. Inelul alunecă de îndată pe degetul ei. Voiră să o ducă în fața regelui. Ea ceru îngăduința să meargă întâi să își schimbe hainele. Toți își dădură coate, dar rămaseră fără grai când apăru îmbrăcată cu cea mai frumoasă dintre rochii, împodobită cu pietre prețioase care se întreceau în strălucire cu ochii ei albaștri și cu cosițele aurii.
La nuntă fu poftit și regele, unchiul fetei, căruia îi trecuse iubirea cea nefirească pentru nepoata lui. Prințul și ai lui fură încântați că Piele de măgar e de neam regesc. Veni și zâna, nașa fetei, care le meni toată fericirea de pe lume.
Sfârșitul povestirii pe scurt a basmului ”Piele de măgar”
Citește și alte povestiri după basmele lui Charles Perrault:
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !