PINOCCHIO. Povestire pe scurt (8)

roman de CARLO COLLODI

Capitolul XXII

Pinocchio descoperă hoții și, drept răsplată a fidelității sale, este pus în libertate

Pe la miezul nopții, Pinocchio fu trezit din somn de niște șoapte ce se auzeau din bătătură. Scoase capul pe ușa cuștii și văzu patru nevăstuici. Una veni către el și îl salută, spunându-i pe numele câinelui, Melampo. Băiețelul de lemn spuse că Melampo murise, iar el îi ținea locul.


Nevăstuica îi propuse târgul pe care îl avuseseră cu câinele: el să le lase să fure găini o dată pe săptămână, iar ele să-i lase sub coteț o găină gata jumulită. Pinocchio se prefăcu că acceptă târgul. Când nevăstuicile intrară toate în cotețul păsărilor, el închise repede ușa și o propti cu un pietroi. Începu apoi să latre atât de tare încât îl trezi pe țăran.Omul prinse nevăstuicile și le băgă într-un sac. Drept răsplată, îl eliberă pe Pinocchio.

Capitolul XXIII

Pinocchio deplânge moartea frumoasei Copile cu părul negru-albăstrui și apoi găsește un porumbel, care îl duce pe țărmul mării; acolo Pinocchio se aruncă în apă ca să-l salveze pe tatăl său, Geppeto.

Pinocchio alergă repede pe drumul către căsuța Zânei. Ajunse în apropiere, văzu Stejarul cel mare, dar căsuța dispăruse. Pe locul ei se afla o placă de marmură pe care scria că acolo zace Zâna, moartă de supărare fiindcă fusese părăsită de frățiorul ei, Pinocchio.
Bietul băiețel de lemn izbucni în plâns și plânse toată noaptea, de durere că o pierduse și pe Zână cum îl pierduse și pe tatăl său. Dimineață, trecu pe deasupra lui în zbor un Porumbel care îl căuta chiar pe el. Îl luă pe spatele lui și îl duse către malul mării, unde se afla Geppetto. Bietul bătrân voia să ajungă cu o barcă în Lumea Nouă, ca să îl caute acolo pe Pinocchio.
Când ajunseră la țărm, toată lumea privea în larg, cum barca bătrânului era izbită de valurile furioase ale mării. Chiar sub ochii lui Pinocchio, barca fu înghițită de un val uriaș și nu mai apăru la suprafață. Băiețelul de lemn se aruncă în apă și porni înot să-și salveze tatăl.

Capitolul XXIV

Pinocchio ajunge în insula Albinelor lucrătoare și  își regăsește Zâna

Deși plouase, tunase și fulgerase, Pinocchio înotă fără oprire până când ajunse la o insulă, în mijlocul mării. Porni la drum și ajunse în orașul Albinelor lucrătoare. Aici, toată lumea lucra, nu existau vagabonzi și leneși. Pinocchio fu nemulțumit de asta, socotind că el nu este făcut pentru muncă. Totuși, îi era foame și trebuia ori să muncească ori să cerșească.
Lui Pinocchio îi era rușine să cerșească, fiindcă tatăl său îi spusese că numai bătrânii și bolnavii pot să ceară ajutor, fiindcă nu mai pot să muncească. Ceilalți trebuie să lucreze și să își câștige pâinea. Văzând că trece un bărbat care trăgea două cărucioare cu cărbuni, băiețelul de lemn lăsă rușinea la o parte și îi ceru un bănuț. Cărbunarul îi spuse că nu îi dă nimic fără muncă, dar îi dă patru bănuți dacă îl ajută să transporte cărbunele acasă. Pinocchio spuse, mândru, că el n-a făcut niciodată pe măgarul, ca să tragă cărucioare. Cărbunarul îi sugeră să-și mănânce mândria, dar să aibă grijă să nu își strice stomacul.
Mai târziu trecu un zidar, care ducea în spate un coș cu var. Pinocchio îi ceru și lui un ban, zidarul spuse că degeaba nu-i dă, dar îi dă cinci bani dacă îl ajută să care varul. Pinocchio refuză din nou munca și la fel păți cu multe persoane care mai trecură pe acolo.
O tânără doamnă se îndură să-i dea să bea apă din ulcior, apoi îi spuse că, dacă o ajută să ducă apa acasă, îi va da acolo și de mâncare. Hămesit de foame, băiețelul de lemn își puse ulciorul pe cap și îl duse. Acasă la tânăra doamnă primi de mâncare. Când termină de mâncat și ridică ochii ca să-i mulțumească, rămase aproape mut de uimire: doamna semăna leit cu Zâna. Pinocchio începu să plângă și se aruncă la picioarele ei.

* * *

Urmează Pinocchio (9)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !