PINOCCHIO. Povestire pe scurt (6)

roman de CARLO COLLODI

Capitolul XVI

Copila cea frumoasă cu părul negru-albăstrui cere să i se aducă păpușica, o așează în pat și cheamă trei doctori ca să afle dacă este vie sau moartă.

Pe când Pinocchio atârna spânzurat în Stejarul cel mare, copila cea frumoasă cu părul negru-albăstrui, care de fapt era o Zână, apăru iar la fereastră. Îl privi și, înduioșată, trimise un șoim să taie funia și să întindă păpușa de lemn pe iarbă. Așa făcu șoimul și aduse vestea că păpușa este vie, fiindcă rostise câteva cuvinte.


Zâna îl chemă la ea pe câinele Medoro și îl trimise să îl aducă pe Pinocchio la ea. Câinele luă o trăsurică albă la care erau înhămați o sută de șoricei albi. Medoro îi mână pe șoricei cu biciul, ca un birjar, și într-un sfert de oră se și întoarse acasă. Zâna chemă trei doctori pentru Pinocchio: Corbul, Cucuveaua și Greierul-vorbitor.
Corbul și Cucuveaua nu spuseră mare lucru, fiindcă nu se înțelegeau nici dacă păpușica este vie sau moartă. În schimb, Greierul-vorbitor spuse că el îl cunoaște pe băiețelul de lemn, este un copil neascultător, nesimțitor și vagabond care îl va face pe tatăl său să moară de mâhnire. Pinocchio, auzind acestea, se ascunse sub cearceaf și începu să plângă.

Capitolul XVII

Pinocchio mănâncă zahărul, dar nu vrea să ia doctoria decât atunci când cioclii vin să-l ridice. Apoi spune o minciună și, drept pedeapsă, îi crește nasul.

După ce doctorii plecară, Zâna se apropie de Pinocchio și îl mângâie pe frunte. Băiețelul ardea ca focul. Zâna dizolvă un praf alb într-un pahar plin pe jumătate cu apă și îl rugă să ia doctoria aceea. Pinocchio nu voi cu niciun chip să o ia, deși Zâna îi dădu două bucățele de zahăr și îi îndeplini toate mofturile. Deodată, ușa se deschise de perete și intrară patru iepurași negri care duceau un sicriu. Îi spuseră că au venit să-l ia, și atunci Pinocchio se repezi și bău doctoria, iar iepurașii plecară cu sicriu cu tot.
Băiețelul de lemn îi povesti Zânei cum ajunsese el acolo. Îi înfățișă în cuvinte frumoase pe Vulpe și pe Motan, fiindcă nici acum el nu își dăduse seama că ei fuseseră tâlharii.
Minți, însă, spunând că pierduse banii. Imediat, minciuna făcu să îi crească nasul, care și așa era destul de lung. Zâna spuse că îi vor căuta și îi vor găsi. Pinocchio spuse atunci că a uitat, nu a pierdut banii ci i-a înghițit din greșeală. Nasul îi crescu și mai mult. Zâna izbucni în râs și îi spuse băiețelului de lemn că există două feluri de minciuni: unele cu picioare scurte, iar altele cu nasul lung. Ale lui erau dintre cele cu nasul lung. Lui Pinocchio i se făcu rușine și voi să fugă din cameră, dar nu putu să iasă din cauza nasului.

Capitolul XVIII

Pinocchio îi regăsește pe Vulpe și pe Motan și se duce cu ei să semene cele patru monede în Câmpul Minunilor

După ce îl lăsă pe Pinocchio vreo jumătate de oră să plângă și să-și regrete minciunile, Zâna chemă mai multe ciocănitori care scurtară nasul băiețelului la lungimea obișnuită. Ea îi spuse că îl anunțase pe tatăl lui și Geppetto urma să sosească acolo.
Băiețelul de lemn, nerăbdător, ceru voie să îi iasă în întâmpinare tatălui său. Zâna îl lăsă și el porni pe cărarea din pădure. Aproape de Stejarul cel mare se întâlni chiar cu Vulpea și Motanul. Le povesti ce pățise cu tâlharii, iar ei îl compătimiră și îi povestiră că Motanul rămăsese fără o lăbuță din față fiindcă i-o dăduse să o mănânce unui lup bătrân, aproape mort de foame.
Cei doi escroci îl păcăliră din nou pe băiețelul de lemn și îl duseră la Câmpul Minunilor. Îl făcură să îngroape în pământ cei patru galbeni, ba chiar și să ude cu apă locul unde îi semănase. Plecară de acolo împreună, dar se despărțiră, cei doi spunând că au niște treburi. Pinocchio se duse în oraș, de unde urma să revină în scurt timp pentru a culege banii din copacii care aveau să crească din galbenii îngropați.

* * *

Urmează Pinocchio (7)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !