basm de HANS CHRISTIAN ANDERSEN
Mica sirenă i-a spus bunicii ei că ar vrea să fie şi ea om. Bunica i-a răspuns că asta s-ar putea întâmpla doar dacă un om ar iubi-o mai mult decât pe tatăl şi pe mama lui şi i-ar jura credinţă pe veşnicie. Apoi îi spuse că asta nu se poate întâmpla, fiindcă sirenele au în loc de picioare o coadă de peşte. Oamenilor li se pare asta foarte urât.
Zâna, însă, îl iubea tare mult pe prinţ. S-a dus la vrăjitoarea mării. Aceasta i-a dat o băutură care avea să-i transforme coada în două picioare omeneşti. Numai că avea să îndure mereu chinuri îngrozitoare. La fiecare pas avea să aibă dureri de parcă ar călca pe cuţite ascuţite. Nu numai atât, dar, dacă prinţul nu o va iubi şi nu o va lua de soţie, în ziua în care el s-ar însura cu alta ea îşi va găsi moartea, inima ei se va rupe şi ea se va preface în spumă.
Şi mai mult, vrăjitoarea îi ceru micii sirene drept plată pentru băutura fermecată glasul ei frumos. Fata se învoi cu toate, căci vrăjitoarea îi spusese că îl va fermeca pe prinţ cu frumuseţea chipului şi îi va vorbi cu ochii ei minunaţi. Vrăjitoarea îi dădu băutura şi îi tăie limba.
Mica sirena s-a dus la palatul prinţului, a ieşit pe mal şi a băut băutura fermecată. Pe loc şi-a pierdut cunoştinţa, de durere. Când s-a trezit avea picioare ca oamenii. Prinţul era lângă ea şi o privea. Au îmbrăcat-o frumos şi era cea mai frumoasă din palat. Nu putea să cânte, dar dansa cel mai frumos dintre toate. Nimeni nu bănuia ce dureri groaznice avea de fiecare dată când punea piciorul jos. Ea le îndura zâmbind, din iubire pentru prinţ.
Prinţul a îndrăgit-o foarte mult şi ţinea ca ea să îl însoţească peste tot. Noaptea, ea dormea chiar la uşa lui, pe o saltea de catifea. Totuşi, el nu o iubea şi nici nu se gândea să o ia de soţie.
Într-un timp, prinţul s-a hotărât să se însoare cu fata unui rege vecin. A plecat cu o corabie măreaţă şi zâna a mers şi ea acolo, cu sufletul îndurerat. Când a văzut-o pe fata regelui, prinţul a crezut că o recunoaşte pe cea care îl salvase de la înec. I-a spus asta zânei, iar ea a simţit că i se rupe inima de durere.
Prinţul şi aleasa lui au pornit spre ţara prinţului. Mica sirena ştia că este ultima ei noapte. Prima rază de soare avea să îi aducă moartea. În liniştea nopţii a ieşit la marginea corăbiei. În apă apărură surorile ei, toate fără părul lor lung şi unduitor. Îl tăiaseră şi i-l dăduseră vrăjitoarei. În schimb, ea le dăduse un cuţit pentru sora lor. Dacă ea avea să i-l înfigă în inimă prinţului, iar sângele lui să îi stropească picioarele, avea să se transforme iar în sirenă şi să-şi păstreze viaţa.
Zâna a luat cuţitul şi l-a azvârlit departe în mare. Se iveau zorii şi ea s-a aruncat în apă chiar în clipa în care s-a prefăcut în spumă. După aceea s-a transformat în fiinţă a aerului şi s-a înălţat în văzduh. De acolo, mica sirena i-a privit pentru ultima oară pe prinţ şi pe prinţesă, apoi s-a urcat pe un nor trandafiriu care plutea pe cer.
Sfârşitul povestirii pe scurt a basmului ”Mica sirenă sau Zâna Mării”
Găsești textul întreg al basmului aici !
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !