BUNICUL. Povestire pe scurt

povestire de BARBU ȘTEFĂNESCU DELAVRANCEA

Bunicul stătea pe prispă şi privea spre florile de salcâm care cădeau. Pletele, sprâncenele, mustăţile, barba erau ninse de ani. Doar ochii bunicului au rămas ca altadată, blânzi şi mângâietori.

Deodată se trânti poarta şi apărură nepoţeii. Sărutară mâinile bunicului şi începură să-l întrebe. Întâi, de ce zboară păsările. Bunicul răspunse "fiindca au aripi". Nepoţica zise că raţa are aripi şi nu zboară, dar nepotul lămuri că zboară, dar pe jos. Apoi lămuriră unde se duc păsările când se duc : cocorii în ţara cocorilor, rândunelele în ţara rândunelelor.

Bunicul luă nepoţii pe câte un genunchi, începu să cânte şi să-i joace. Tocmai atunci veni mama copiilor, fiica bătrânului, şi nu fu prea mulţumită când văzu cum îi răzgâie. Intră însă în casă şi ei îşi văzură de ale lor.

Mai vorbind, mai râzând, obosiră şi începură să-l mângâie pe bunic. Nepoţii îşi împărţiră obrajii, mustaţa, barba, apoi începură să se laude. Fiecare zicea că mustaţa lui e mai lungă şi trăgea de ea de-i dădeau lacrimile  bunicului. Apoi obrajii, unul că al lui e mai frumos, altul că al lui e mai alb, obrazul unuia e mai cald, obrazul altuia e mai dulce, ba că ochiul unuia e mai verde ca al altuia până se înfuriară şi băiatul trase o palmă pe obrazul care era al fetei, iar fata se întinse şi ea şi trase o palmă pe partea băiatului.

Cu ochii plini de lacrimi, fiecare îşi sărută partea lui, iar când mama lor ieşi afară, obrajii bunicului erau la fel de roşii şi de calzi...

Găsești textul întreg aici !

Citește și:

• Bunica
• Domnul Vucea 

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă!