nuvelă de BARBU ȘTEFĂNESCU DELAVRANCEA
IV.
Când i s-a izbândit visul de a rămâne singur stăpân pe prăvălie, nu a mai ştiut de el de fericire. În prima seară, la închidere, s-a ţinut după ucenici, să nu trântească uşile, să nu spargă geamurile, să umble încet cu lacătele. Ajuns la căsuţa lui, cu pereţii cojiţi, prăfuită şi rece, Tudose stătea pe întuneric mulţumind lui Dumnezeu că a făcut soarele, altfel ar fi trebuit să cheltuiască pe lumânări să lumineze prăvălia. Apoi se gândea numai la bani, câţi are, unde i-a ascuns, să nu-i fure hoţii...
