Se afișează postările cu eticheta Insula Comorii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Insula Comorii. Afișați toate postările

13 iulie 2018

INSULA COMORII. Povestire pe scurt (11)

roman de Robert Louis Stevenson

Capitolul 31 În căutarea comorii - semnul lui Flint

Silver îi mulțumi lui Jim că i-a salvat viața. Dacă băiatul l-ar fi ascultat pe doctorul Livesey și ar fi fugit cu el, pirații l-ar fi ucis pe Silver. Acum, acesta îl îndemnă pe Jim să stea alături de el în timp ce vor cauta comoara pe Insula Comorii.

INSULA COMORII. Povestire pe scurt (10)

roman de Robert Louis Stevenson

Partea a șasea Căpitanul Silver

Capitolul 28 În tabăra dușmanilor

În cabană se aflau toți pirații care mai rămăseseră pe Insula Comorii: cinci teferi și unul grav rănit. Silver, care le era căpitan, era palid și avea un aer îngrijorat. Îi spuse lui Jim că atât căpitanul Smollett cât și doctorul Livesey sunt foarte supărați pe el. Îl pofti apoi pe Jim să rămână alături de pirați.

INSULA COMORII. Povestire pe scurt (9)

roman de Robert Louis Stevenson

Capitolul 25 Cobor steagul piraților

Ajuns de pe Insula Comorii pe goeleta ”Hispaniola”, Jim îl văzu pe puntea vasului pe piratul cu scufie roșie, mort. Îl zări apoi pe Israel Hands, palid și nemișcat. Băiatul crezu întâi că sunt morți amândoi. Totuși, Hands gemu, se mișcă, apoi ceru în șoaptă rom. Băiatul se duse în cabină, luă ceva de mâncare pentru el și o sticlă cu niște rachiu pentru Hands.

INSULA COMORII. Povestire pe scurt (8)

roman de Robert Louis Stevenson

Partea a cincea Aventura mea pe mare

Capitolul 22 Cum a început aventura mea pe mare

Doctorul Livesey îngriji cât putu de bine răniții, dar Hunter nu-și mai reveni. Căpitanul Smollett era destul de grav rănit, dar rănile sale nu erau mortale. După ce stătu o vreme de vorbă cu căpitanul și cu domnul Trelawney, doctorul își luă armele, băgă harta cu Insula Comorii în buzunar și părăsi întăritura. Jim își dădu seama că se duce să vorbească cu Ben Gunn.

INSULA COMORII. Povestire pe scurt (7)

roman de Robert Louis Stevenson

Capitolul 19 Povestea despre întăritură este reluată de Jim Hawkins

Ben Gunn, cel care trăise trei ani singur pe Insula Comorii, îl conduse pe Jim Hawkins la întăritură. În apropiere de ea se opri și îi spuse lui Jim că el nu merge înăuntru. Îi ceru lui Jim să-i transmită el domnului Trelawney condițiile sale, iar dacă vor dori să-i vorbească, Jim știa unde stă Ben Gunn.

INSULA COMORII. Povestire pe scurt (6)

roman de Robert Louis Stevenson

Partea a patra Întăritura

Capitolul 16 Doctorul Livesey, despre cum a fost abandonată corabia

Dacă până acum întâmplările din romanul Insula Comorii au fost povestite de Jim Hawkins, cele din următoarele trei capitole sunt povestite de doctorul Livesey.
Rămași la bordul vasului, căpitanul, Trelawney și doctorul Livesey vedeau la țărm cele două bărci cu care plecaseră pirații. Fiecare era păzită de câte un om. Cei trei hotărâră ca doctorul și Hunter să meargă la țărm cu barca cea mică, spre a afla ce se petrece.

INSULA COMORII. Povestire pe scurt (5)

roman de Robert Louis Stevenson

Partea a treia Aventura mea pe insulă

Capitolul 13 Cum a început aventura mea pe insulă

A doua zi după ce un marinar semnalase pământul, adică Insula Comorii,  vasul ”Hispaniola” ancoră  într-o trecătoare îngustă, aflată între această insulă și o alta, mai mică, numită pe harta lui Flint Insula Scheletului. Oamenii începură a se purta urât, semn că revolta se apropia. John Silver încerca să-i țină în frâu și dădea un exemplu bun tot timpul. Executa imediat ordinele, iar când nu aveau nimic de făcut, cânta fără oprire.

INSULA COMORII. Povestire pe scurt (4)

roman de Robert Louis Stevenson

Capitolul 10 Călătoria

Toată noaptea, Jim munci la așezatul lucrurilor pe vas. În zori se dădu semnalul de plecare spre Insula Comorii. Marinarii îi cerură să cânte ceva bucătarului John Silver, pe care îl numeau Fripturică. Acesta începu să cânte exact cântecul marinăresc pe care îl cânta Billy Bones la hanul pe care îl țineau părinții lui Jim. ”Cin'șpe marinari pe cufărul marinarului mort / Iu-hu-hu ! Și-o sticlă de rom !”

INSULA COMORII. Povestire pe scurt (3)

roman de Robert Louis Stevenson

Capitolul 7 Plec la Bristol

Domnul Trelawney plecă la Bristol să pregătească vasul pentru expediția spre Insula Comorii. Doctorul Livesey plecă și el, la Londra, ca să-și găsească un înlocuitor pentru perioada în care urma să lipsească. Jim rămase la conacul domnului Trelawney, în grija pădurarului, bătrânul Redruth.

INSULA COMORII. Povestire pe scurt (2)

roman de Robert Louis Stevenson

Capitolul 4 Cufărul căpitanului

Jim îi povesti mamei sale tot ce știa. Temându-se că vor da peste ei oamenii care îl amenințaseră pe căpitan, Jim și mama lui fugiră spre cătunul apropiat, ca să ceară ajutor. Acolo, însă, nimeni nu fu dispus să îi ajute, auzind de numele căpitanului Flint, mare căpetenie de pirați. Singurele lucruri pe care le obținură fură un pistol încărcat, pentru a se apăra, și trimiterea unui băiat ca să îl anunțe pe doctorul Livesey, ce era și magistrat.

INSULA COMORII. Povestire pe scurt (1)

roman de Robert Louis Stevenson

Titlul original este ”Treasure Island”, tradus adesea la noi cu ”Comoara din insulă”

Partea I Bătrânul pirat

Capitolul 1 Bătrânul lup-de-mare, la ”Amiralul Benbow”

Prin anul 1700 și ceva, tatăl lui Jim, băiatul care povestește întâmplările despre Insula Comorii, avea în grijă hanul ”Amiralul Benbow”. Într-o zi, la han sosi un marinar solid, murdar, cu o cicatrice pe față. Avea un cufăr și îngâna un vechi cântec marinăresc ”Cinșpe marinari pe cufărul omului mort,/ Iu-hu-hu ! Și-o sticlă de rom !”. Mulțumit că din han se vedea golful și că nu veneau prea mulți clienți, marinarul spuse că va rămâne acolo o vreme. El ceru să i se spună ”căpitanul”.
Oaspetele se ferea de marinari și îi dădu lui Jim câte un ban de argint pe lună ca să îl anunțe când vede un marinar cu un singur picior. Căpitanul bea mult rom și se îmbăta adesea. Cânta vechi cântece marinărești, fără perdea, și povestea istorii cumplite despre furtuni pe mare, despre oameni spânzurați și altele asemenea.