roman de Robert Louis Stevenson
Partea a patra Întăritura
Capitolul 16 Doctorul Livesey, despre cum a fost abandonată corabia
Dacă până acum întâmplările din romanul Insula Comorii au fost povestite de Jim Hawkins, cele din următoarele trei capitole sunt povestite de doctorul Livesey.
Rămași la bordul vasului, căpitanul, Trelawney și doctorul Livesey vedeau la țărm cele două bărci cu care plecaseră pirații. Fiecare era păzită de câte un om. Cei trei hotărâră ca doctorul și Hunter să meargă la țărm cu barca cea mică, spre a afla ce se petrece.
Cei doi nu merseră către bărci, ci spre locul în care se afla o întăritură, conform hărții. Pe vârful unui deal nu prea înalt găsiră o întăritură, o colibă mare, din bârne, cu o împrejmuire înaltă, care cuprindea în curtea nisipoasă a colibei un izvor cu apă dulce. În toți pereții colibei se aflau mici deschizături pentru puști.
Doctorul și Hunter reveniră cât putură de repede la goeletă. Doctorul Livesey și căpitanul Smollett puseră la punct un plan și trecură imediat la înfăptuirea lui. Barca fu încărcată cu provizii, arme și alte lucruri neapărat necesare și le duseră la țărm, în întăritură. Reveniră la vas și mai luară arme și provizii, restul prafului de pușcă și armelor aruncându-le pe fundul mării.
Capitolul 17 Doctorul Livesey, despre ultimul drum al bărcii
Barca era, de data aceasta, încărcată peste măsură. Venise și refluxul, creând un curent care abătea barca de la drumul ei. Nu numai atât, dar, de pe vas, cei șase oameni ai lui Silver puseră tunul în funcțiune, cu intenția de a scufunda barca și pe cei care se aflau în ea.
Pirații aflați pe insulă, anunțați de paznicii celor două bărci, se îndreptau și ei către mica barcă a căpitanului Smollett, jumătate pe apă, într-una dintre bărci, jumătate pe uscat.
Suflul unei ghiulele scufundă barca supraîncărcată, iar proviziile se duseră la fund. Dintre arme fură salvate doar două puști, a doctorului și a căpitanului, care avuseseră mare grijă de ele. Se îndreptară cu toții către mal, lăsând barca în urma lor.
Capitolul 18 Doctorul Livesey, despre sfârșitul primei zile de luptă
În apropiere de întăritură, grupul doctorului fu întâmpinat de focurile de armă ale piraților care veneau dinspre pădure. Credinciosul Tom Redruth fu nimerit de un glonț, dar reușiră să ajungă cu toții în întăritură. În colibă, Tom își dădu ultima suflare.
În timp ce ghiulelele cădeau întruna, dar fără a nimeri coliba, căpitanul Smollet scoase din buzunar steagul englezesc și îl arboră pe acoperiș. El scrise în jurnalul de bord despre situația în care se aflau, el, domnul Trelawney, doctorul Livesey și cei trei oameni credincioși care le rămăseseră. Aceștia erau Grey, Hunter și Joyce, în afară de Jim Hawkins, despre care nu știau nimic. Chiar în clipa în care doctorul se gândea la soarta lui Jim, îi auzi glasul și ieșind afară, îl zări pe acesta cum sare gardul în întăritură.
* * *
Urmează Insula Comorii (7)
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !