Încep să-mi scriu însemnările zilnice sau ”Jurnalul”. Diferite planuri pentru a-mi făuri unelte. Descopăr grâne. Cutremur și furtună.
Robinson Crusoe reia în jurnal tot ce i se întâmplase de când ajunsese pe insulă, pe care el o numește Insula Deznădejdii și povestește întâmplările petrecute mai departe.
Naufragiatul își face cu foarte mari eforturi o lopată din lemnul unui copac care în Brazilia se numește ”copacul de fier”. Își face apoi un samar pentru cărat pământul și pornește să adâncească peștera pe care o săpase în deal. Tocmai când crede că a terminat, tavanul se surpă. Cară pământul afară și pune stâlpi și scânduri pentru a sprijini tavanul. Fixează în pereți polițe pentru unelte și hrană, bate piroane în stâlpi pentru a așeza diferite lucruri, așa că începe să fie ordine.
La vânătoare, Robinson Crusoe împușcă o capră și rănește o alta. O îngrijește pe cea rănită și se gândește să domesticească niște animale ca să aibă hrană când i se va termina muniția.
La începutul anului 1660, termină împrejmuirea adăpostului său, punând în fața parilor un dig de brazde de iarbă, așa că nimeni nu își putea da seama că acolo este adăpostul unui om. Terminând lumânările, își face un opaiț, dintr-un vas mic de lut întărit la soare, în care toarnă seu de la capre și pune un fitil făcut de el din fire scoase din frânghii.
Din boabele scuturate la întâmplare de pe fundul unui săculeț, ies câteva fire de orz și de orez. Robinson Crusoe seamănă boabele iar și iar, reușind ca, după patru ani, să poată să și mănânce din recolta lui.
Are loc un cutremur îngrozitor, urmat de un uragan. De teamă ca dealul să nu se surpe peste el, se hotărăște să-și mute locuința.
Capitolul 6
Epava corabiei, adusă mai aproape de coastă. Noi cantități de provizii. O broască-țestoasă. Bolnav de friguri. Visul cel înfricoșător și serioasa-mi chibzuință. Sfânta scriptură găsită în lada unui marinar.
Uraganul scoate epava și o aduce mai aproape de mal. În timpul refluxului, Robinson Crusoe poate să ajungă la ea mergând numai pe uscat. Timp de multe zile aduce de pe epavă cherestea, fier, niște lăzi ale marinarilor. Într-o zi găsește o broască-țestoasă, în care erau vreo 60 de ouă. Se ospătează cu carnea ei, o schimbare binevenită, căci nu mâncase până atunci decât carne de capră și păsări sălbatice. După o ploaie ce durează o zi întreagă, i se declanșează o criză de friguri. Face crize dese și e foarte slăbit. Într-o noapte visează că din nori coborâse un om strălucitor și înfricoșător, care voise să îl omoare fiindcă nu se pocăise.
Naufragiatul recunoaște că nu are sentimente religioase, că nu se rugase lui Dumnezeu să îl scape în momente de cumpănă, nici nu îi mulțumise când scăpase de mari primejdii. Acum, însă, bolnav și speriat de moarte, rostește întâia lui rugăciune după foarte mulți ani.
Robinson Crusoe își revine, mănâncă puțin și scoate dintr-o ladă frunze de tutun. Cu acestea și cu rom își face un leac împotriva frigurilor, așa cum văzuse că fac brazilienii. Îl folosește până când scapă de boală, iar după câteva săptămâni se reface pe deplin.
* * *
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !
