ROBINSON CRUSOE. Povestire pe scurt (6)

roman de DANIEL DEFOE

Capitolul 11

Descrierea locuinței mele și a împrejurimilor. O alarmă îngrozitoare. Urme de pași pe țărm. Tot felul de presupuneri.

Robinson Crusoe mănâncă la fel ca un rege asistat de curtenii săi. Este prezent papagalul Poll, singurul care poate vorbi. Câinele, bătrân acum, stă în dreapta stăpânului. De o parte și de alta a mesei stau două pisici, urmașe ale celei care venise cândva înapoi acasă cu pui.

Când pleacă de acasă, naufragiatul arată ciudat, îmbrăcat în haine croite cu stângăcie de el din piele de capră. Pe cap are o căciulă înaltă, sfârșită cu o coadă care îi cade pe ceafă. În picioare are niște opinci butucănoase și este încins peste haine cu niște curele din aceeași piele. La brâu are prinse de curele o secure și un fierăstrău mic. De altă curea sunt prinse săculețul cu praf de pușcă și cel cu alice. În spate are coșul pentru cărat, la umăr - pușca, în cealaltă mână - umbrela, tot din piei de capră.

Robinson Crusoe a lărgit peștera și acum are vreo 15 coșuri mari cu grâne. Parii de la toate împrejmuririle se prinseseră și dăduseră ramuri, așa că acum și cele două locuințe și terenurile plantate cu grâne și țarcurile caprelor sunt înconjurate de mici crânguri și tufișuri dese. Nimeni nu ar fi putut să-și dea seama că acolo era mâna omului.

Într-o zi, pe când se îndrepta către golful în care adăpostise barca, naufragiatul vede pe nisip o urmă de om. Fuge îngrozit acasă și se ascunde în fortăreață, căci așa îi spunea acum. Își face fel de fel de gânduri negre, fel de fel de planuri cum să dea drumul la capre, să distrugă plantațiile și coliba, pentru ca nimeni să nu bănuiască faptul că acolo trăiește un om.

Robinson Crusoe își dă seama a doua zi că frica e mai rea decât nenorocirea așteptată. Ajunge la convingerea că insula e aproape de continent sau poate de alte insule, locuite, și că uneori, întâmplător, mai ajung pe litoral unii dintre acei locuitori. Pornește să întărească și mai tare fortificațiile din jurul locuinței, lucrări care îi iau doi ani.

Capitolul 12

O barcă pe mare. Resturile unui ospăț de canibali. Cuprins de scârbă, mă înarmez mai tare. Peștera, bună pentru un nou depozit.

Naufragiatul hotărăște să împartă turma de capre în turme mai mici, ținute în adăposturi diferite, ca să evite pierderea în întregime a caprelor dacă era descoperit vreun țarc. Umblând după un loc pentru un astfel de țarc, vede în larg o pirogă. La poalele unui deal descoperă că sălbaticii veneau des în acel loc, își aduceau acolo prizonierii, îi ucideau și îi mâncau, fiind canibali. Rămășițele pe care le vede acolo pe jos îl îngrozesc și îl scârbesc peste măsură. Fuge îngrozit acasă, dar este mai liniștit, înțelegând că sălbaticii nu vin cu gânduri de jaf, ci doar ca să-și mănânce prizonierii.

Mai trec doi ani, în care Robinson Crusoe trăiește cu frica în sân. Nu mai trage cu pușca, pentru a nu atrage atenția, dar umblă înarmat până în dinți, cu pușca, două-trei pistoale, un pumnal și o sabie.  Își face fel de fel de planuri, cum să năvălească peste canibali și să-i nimicească, atunci când vor veni pe insula lui. Timp de două-trei luni stă la pândă și îi așteaptă, apoi își dă seama că greșește. Pe de o parte nu îl atacaseră și nu îi făcuseră nimic, pe de altă parte, nu avea el căderea să-i judece, ci numai Dumnezeu, care îi lăsase așa.

Mai trece un an și Robinson Crusoe observă că îi pierise pofta să mai facă îmbunătățiri la fortăreață. Își caută un nou adăpost și găsește o mică peșteră a cărei intrare era bine ascunsă în tufișuri. Din peșteră pornea un tunel foarte jos, prin care intră târâș într-o grotă minunată. Pe jos erau niște pietricele fine, pereții și tavanul erau uscate, nu era nici o urmă de animale mici sau mari. Își aduce aici lucrurile cele mai de preț, mai ales arme și muniție.

* * * 

Urmează Robinson Crusoe (7)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !