ZÂNA ZÂNELOR. Povestire pe scurt

basm de Petre Ispirescu

A fost cândva un împărat ce avea trei fii. Când a socotit el că ar trebui să se însoare, le-a cerut să se urce într-un turn și să tragă cu arcul în depărtare. Unde va cădea săgeata, acolo le va fi norocul.

Săgeata fiului cel mare se înfipse în casa unui împărat vecin. Săgeata celui mijlociu se înfipse în casa unui boier mare din împărăția lor. Săgeata fiului mezin zbură cel mai departe și se înfipse într-un copac înalt dintr-o pădure. Cei doi mai mari se duseră și își luară soțiile. Cel mic merse și își luă săgeata din copac. Când să se depărteze, i se înfipse o bufniță în spinare și după el porniră alte șase bufnițe.

Mezinul așteptă să se facă noapte pentru a intra în palat fără să-l vadă nimeni. Se duse drept în odaia lui și se culcă. Bufnița din spatele lui se așeză și ea în pat. Celelalte se răspândiră prin odaie.

Dimineață, mare fu mirarea flăcăului când văzu în pat lângă el pe frumoasa zâna zânelor. În odaie se aflau șase roabe frumoase. Ele așteptau ca stăpâna lor să se trezească din somn. Într-un colț al odăii se aflau, grămadă, șapte piei de bufniță.

Flăcăul se duse singur și necăjit la nunta fratelui cel mare. Zâna zânelor nu se putea arăta oamenilor decât sub înfățișarea de bufniță. Acolo, îi mai trecu supărarea, căci se pomeni că frumoasa se prinde în horă lângă el. Ea rămase alături de el și fură serviți de roabele ei până se sfârși petrecerea, când plecară împreună la culcare.

La fel s-ar fi petrecut lucrurile și la nunta fratelui mijlociu, dacă mezinul nu s-ar fi dus în timpul petrecerii să dea foc la pieile de bufniță. De îndată ce simțiră mirosul de pene arse, cele șapte se prefăcură în porumbițe. Înainte ca stolul să-și ia zborul, zâna zânelor îi spuse flăcăului că nu o va mai întâlni până când nu va reuși să facă ce nu a mai făcut nimeni în lume.

A doua zi de dimineață, fiul cel mic al împăratului porni la drum, să-și caute logodnica. Merse el ce merse multă vreme, ani la rând, până când, într-o zi, întâlni trei draci. Diavolii se certau pentru o pereche de opinci care te duceau iute ca gândul unde doreai, o căciulă care te făcea nevăzut și un bici care, dacă plesneai din el, îi împietrea pe dușmani. Flăcăul îi trimise pe draci în vârful munților, spunând că lucrurile fermecate vor fi ale aceluia care va ajunge la el primul, când le va face semn să se întoarcă. Când dracii fură departe, el încălță opincile și puse căciula pe cap. Îi văzu că vin înapoi în goană și plesni din bici, împietrindu-i și reușind ce nu mai făcuse nimeni pe lume.

Imediat se trezi că deasupra lui zboară șapte porumbițe. Urmă stolul de porumbițe până când ajunse la palatul unde locuia zâna zânelor. Ea se afla în grădină și era urmată peste tot de copilașul lor. Fiul împăratului, tot cu căciula pe cap, se duse după ei și se așeză la masă, arătându-se din când în când copilului. Acesta îi tot spunea mamei că îl vede pe taică-său, până când acesta luă căciula de pe cap de tot și i se arătă și ei.

Zâna zânelor fu foarte fericită să își revadă logodnicul. Se întoarseră la palatul împăratului și făcură o nuntă mare. Când împăratul îmbătrâni, mezinul îi urmă la tron, fiindcă era  cel mai drept și mai înțelept dintre cei trei fii ai împăratului.

Sfârșitul povestirii pe scurt a basmului ”Zâna zânelor”

Sursa foto

Citește textul întreg al basmului !

Dacă vrei să citești și alte povestiri pe scurt în care oamenii, într-un fel sau altul, trag foloase de pe urma dracilor:

• Greuceanu după Petre Ispirescu
• Dănilă Prepeleac după Ion Creangă
• Ivan Turbincă după Ion Creangă
• Păcală și popa (2) după Petre Dulfu
• Kir Ianulea după Ion Luca Caragiale
• Calul dracului după Ion Luca Caragiale

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !