nuvelă de ION LUCA CARAGIALE
Se spune că, odată, Dardarot, împăratul iadului, i-a dat lui Aghiuță o misiune importantă. Toți cei care ajunseseră în iad dăduseră vina pentru asta numai și numai pe femei. Îi dădu lui Aghiuță o sută de mii de galbeni și îi spuse să ia chipul unui om și să se ducă pe pământ.
Să se însoare și să stea cu nevasta zece ani, apoi să se prefacă mort, să lase trupul acolo și să se întoarcă în iad, să povestească despre femei.
Aghiuță luă banii și se duse pe pământ. Luă înfățișarea unui bărbat matur, un negustor arvanit, adică albanez, pe nume kir Ianulea (kir = domn sau jupân), și se duse la București. În câteva zile își cumpără casă mare cu grădină, grajduri, slugi, în mahalaua Negustorilor.
O chemă pe jupâneasa tocmită să fie mai mare peste slugi și îi povesti "istoria vieții lui ", știind că ea o va povesti tuturor, și mai înflorită. Îi povesti femeii cum i-au murit părinții, cum a dus întâi o viață grea, apoi și-a făcut averea, a pierdut-o și apoi a refăcut-o, și mai mare. Acum s-a stabilit în București ca să se bucure în liniște de rodul muncii sale.
Cu timpul, kir Ianulea își făcu mulți prieteni. Mulți ar fi vrut să le fie ginere. El pusese ochii pe Acrivița, care mai avea acasă încă două surori și doi frați, toți fără nici un rost.
Kir Ianulea, care avea patima fuduliei și îi plăcea să facă numai petreceri scumpe, a făcut o nuntă strălucită. Numai că, Acrivița, blândă și supusă până în seara nunții, se trezi dimineață ca o leoaică, chemă slugile și le spuse cu strășnicie că, de acum, ea e stăpână în casă.
Din zi în zi, Acrivița era tot mai țâfnoasă cu bărbatul ei, iar el o iubea tot mai tare. De la un timp, cocoana a început să facă și pe geloasa. Îl pândea și pe urmă îi scotea ochii că de ce i-a sărutat mâna vreunei cocoane care venise acolo pentru negustoria lui. De la o vreme, Acrivița căzu și la darul foițelor. Juca cărți pe bani grei și pierdea din gros.
Într-o zi, când aveau musafiri la masă, Acrivița începu să spună niște lucruri foarte urâte despre o prietenă de familie, femeie măritată. Kir Ianulea răbdă ce răbdă, apoi îi spuse cu niște cuvinte cam tari, să nu mai vorbească de rău o femeie mult mai cumsecade decât ea. Izbucni o ceartă, în urma căreia Acrivița se gândi că n-o să mai stea mult cu bărbatul ei.
Și așa începu soața lui Kir Ianulea să vorbească frumos cu el și să-l amăgească, până le făcu zestre la amândouă surorile ei, și le puse pe picioare câte o afacere celor doi frați ai ei. În timpul ăsta cără la taică-său acasă bijuteriile și argintăria și vându alte lucruri de preț de prin casă. De bucurie că Acrivița s-a dat pe brazdă, Kir Ianulea se pucă să și cheltuiască nebunește averea pe chefuri scumpe, până termină banii.
Kir Ianulea începu să se împrumute serios, în nădejdea fraților Acriviței, care trebuiau să aducă bani din negustoria lor. Numai că unuia i se scufundase corabia plină cu marfă și nu o asigurase, iar celălalt fusese lăsat fără nici un ban la jocul de cărți.
Să se însoare și să stea cu nevasta zece ani, apoi să se prefacă mort, să lase trupul acolo și să se întoarcă în iad, să povestească despre femei.
Aghiuță luă banii și se duse pe pământ. Luă înfățișarea unui bărbat matur, un negustor arvanit, adică albanez, pe nume kir Ianulea (kir = domn sau jupân), și se duse la București. În câteva zile își cumpără casă mare cu grădină, grajduri, slugi, în mahalaua Negustorilor.
O chemă pe jupâneasa tocmită să fie mai mare peste slugi și îi povesti "istoria vieții lui ", știind că ea o va povesti tuturor, și mai înflorită. Îi povesti femeii cum i-au murit părinții, cum a dus întâi o viață grea, apoi și-a făcut averea, a pierdut-o și apoi a refăcut-o, și mai mare. Acum s-a stabilit în București ca să se bucure în liniște de rodul muncii sale.
Cu timpul, kir Ianulea își făcu mulți prieteni. Mulți ar fi vrut să le fie ginere. El pusese ochii pe Acrivița, care mai avea acasă încă două surori și doi frați, toți fără nici un rost.
Kir Ianulea, care avea patima fuduliei și îi plăcea să facă numai petreceri scumpe, a făcut o nuntă strălucită. Numai că, Acrivița, blândă și supusă până în seara nunții, se trezi dimineață ca o leoaică, chemă slugile și le spuse cu strășnicie că, de acum, ea e stăpână în casă.
Din zi în zi, Acrivița era tot mai țâfnoasă cu bărbatul ei, iar el o iubea tot mai tare. De la un timp, cocoana a început să facă și pe geloasa. Îl pândea și pe urmă îi scotea ochii că de ce i-a sărutat mâna vreunei cocoane care venise acolo pentru negustoria lui. De la o vreme, Acrivița căzu și la darul foițelor. Juca cărți pe bani grei și pierdea din gros.
Într-o zi, când aveau musafiri la masă, Acrivița începu să spună niște lucruri foarte urâte despre o prietenă de familie, femeie măritată. Kir Ianulea răbdă ce răbdă, apoi îi spuse cu niște cuvinte cam tari, să nu mai vorbească de rău o femeie mult mai cumsecade decât ea. Izbucni o ceartă, în urma căreia Acrivița se gândi că n-o să mai stea mult cu bărbatul ei.
Și așa începu soața lui Kir Ianulea să vorbească frumos cu el și să-l amăgească, până le făcu zestre la amândouă surorile ei, și le puse pe picioare câte o afacere celor doi frați ai ei. În timpul ăsta cără la taică-său acasă bijuteriile și argintăria și vându alte lucruri de preț de prin casă. De bucurie că Acrivița s-a dat pe brazdă, Kir Ianulea se pucă să și cheltuiască nebunește averea pe chefuri scumpe, până termină banii.
Kir Ianulea începu să se împrumute serios, în nădejdea fraților Acriviței, care trebuiau să aducă bani din negustoria lor. Numai că unuia i se scufundase corabia plină cu marfă și nu o asigurase, iar celălalt fusese lăsat fără nici un ban la jocul de cărți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !