basm de CHARLES PERRAULT
A fost odată o femeie văduvă care avea două fete. Fata cea mare semăna leit cu mama sa. Era urâtă și răutăcioasă din cale-afară. Fata cea mică semăna cu răposatul tată. Era bună și blândă și frumoasă foc.
Mama o iubea numai pe fata cea mare, cea care îi semăna. Pe ea o alinta și o ferea de muncă, în timp ce fata cea mică făcea toate muncile grele din casă. De două ori pe zi se ducea și aducea apă de la fântână cu ulciorul.
Într-o zi, fata tocmai se îndrepta spre casă, cu ulciorul plin. Deodată îi ieși în cale o femeie bătrână și zdrențăroasă care îi ceru puțină apă de băut.
Fata, plină de bunăvoință, îi dădu de îndată, sprijinind ulciorul pentru ca bătrâna să bea mai ușor. Bătrâna era însă o zână. Luase acea înfățișare, așa cum fac zânele, ca să vadă cum se va purta fata cu o biată sărmană. Mulțumită, o înzestră pe fată cu darul ca, atunci când va vorbi, să-i iasă din gură o floare sau o piatră prețioasă la fiecare vorbă.
Fata se duse acasă. Certată de mama ei că a întârziat, fata își ceru iertare. Din gura ei ieșiră doi trandafiri, două diamante și două perle. Uimită, mama o întrebă ce înseamnă asta, iar fata povesti totul.
Atunci, mama o trimise iute la fântână și pe Fanchon, fata cea mare. Fata întâi nu voi să se ducă, socotind că se înjosește dacă aduce apă. Apoi luă în locul ulciorului cea mai frumoasă carafă de argint din casă și plecă în silă.
De data asta zâna apăru sub înfățișarea unei femei frumoase, cu straie bogate, căci zânele știu cum să-i încerce pe oameni. Îi ceru cuviincios fetei apă. Aceasta îi spuse cu obrăznicie să bea apă din fântână dacă îi e sete, că doar nu adusese carafa de argint ca să-i dea ei să bea.
Zâna îi spuse că a băgat de seamă ce lipsită de bunăvoință este și îi hărăzi să-i iasă din gură un șarpe sau o broască la fiecare cuvânt rostit.
Văzând darul primit de fiica cea mare, mama se înfurie pe cea mică și se repezi să o snopească în bătaie. De frică, fata fugi de acasă și se opri plângând tocmai în pădure, pe unde vâna fiul regelui. Prințul o văzu și o întrebă ce pățise. Fata îi povesti și el fu încântat de frumusețea fetei și de darul ei minunat. Gândi că un asemenea dar ține loc de orice zestre și o duse la palat, unde în curând făcură nunta.
Fata cea mare le fu nesuferită tuturor și o izgoniră toți. Ajunse într-un fund întunecos de pădure, unde nu o mai vedea nimeni.
Sfârșitul povestirii pe scurt a basmului ”Zânele”
Citește și textul integral !
Sursa fotoCitește și alte povestiri după basmele lui Charles Perrault:
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !