Se afișează postările cu eticheta fiu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta fiu. Afișați toate postările

15 iulie 2018

INSULA MISTERIOASĂ. Povestire pe scurt (1)

roman de JULES VERNE

Partea întâi: Naufragiații văzduhului

Capitolul I

În după-amiaza zilei de 23 martie 1865, într-un loc necunoscut, deasupra apelor Oceanului Pacific, se aud mai multe glasuri. Niște navigatori aflați în nacela unui balon strigă disperați că se prăbușesc și hotărăsc să arunce din nacelă toate obiectele grele.
Este chiar timpul uraganului care ținuse o săptămână și făcuse dezastru pe trei continente: America, Europa și Asia. Cei cinci pasageri aruncă toate obiectele, chiar și pe cele strict necesare ca proviziile, armele și muniția.
Peste noapte puterea uraganului scade. În timpul zilei atmosfera se limpezește. Aerostatul plutește din ce în ce mai jos și începe să-și schimbe forma. Din sferic devine oval, se lungește, semn că pierde gaz.

13 iulie 2018

FINUL LUI DUMNEZEU. Povestire pe scurt (1)

basm de MIHAI EMINESCU

Un om sărac avea doi feciori. Nevasta lui i-a născut și al treilea fiu. Nu a avut cine să i-l boteze și atunci i l-a botezat Dumnezeu, care tocmai era pe acolo împreună cu Sfântul Petru.
După băiatul acesta, femeia a mai făcut o fată. Fata s-a făcut tare frumoasă. Ducându-le mâncare la câmp, a văzut-o un zmeu, care și-a pus în minte să o fure.

5 iulie 2018

OLIVER TWIST. Povestire pe scurt (9)

roman de CHARLES DICKENS

Capitolul XXXIII

În care fericirea lui Oliver și a prietenilor lui primește o lovitură neașteptată.

După o perioadă minunată, plină de veselie și bună înțelegere, Rose cade grav bolnavă. Doamna Maylie îl trimite pe Oliver Twist în sat, să ducă la han o scrisoare pentru doctorul Losberne.  Mai avea o scrisoare, dar pe aceea nu voi să o trimită încă. Oliver citește pe plic că era adresată lui Harry Maylie.

3 iulie 2018

ARTHUR ȘI CAVALERII MESEI ROTUNDE (1)

legendă britanică


Întâmplările s-au petrecut în urmă cu paisprezece secole, pe vremea lui Uther Pendragon, regele britonilor. Pe atunci, cel mai mare dintre vrăjitori era Merlin, care primise în dar de la zâna Inspirației o harpă de argint bătută cu smaralde.
Vrăjitorul Merlin a făcut pe jos un cerc, cu un băț, a aruncat în cerc o piatră și s-a trezit pe dată la curtea regelui Pendragon. Acesta era în război cu ducele Tintagil, prieten cu saxonii, dușmanii britonilor. Prin magia lui, Merlin a făcut să înceteze luptele.

12 mai 2018

PĂCALĂ ȘI POPA Povestire pe scurt (3)

din ”Isprăvile lui Păcală” de PETRE DULFU

Disperat, popa recurse la alt vicleşug. O rugă pe mama soacră să urce în nuc şi să cânte ca un cuc. Se urcă soacra pe o  scară, apoi  în nuc şi se puse pe cântat: "cucu! cucu!".  Popa dădu fuga la Păcală, îl aduse în livadă şi îi spuse că, uite, cântă cucul, i s-a încheiat anul de muncă. Argatul, întâi, zise că aşa e, dacă cântă cucul, el îşi ia simbria şi pleacă.