din ”Isprăvile lui Păcală” de PETRE DULFU
Disperat, popa recurse la alt vicleşug. O rugă pe mama soacră să urce în nuc şi să cânte ca un cuc. Se urcă soacra pe o scară, apoi în nuc şi se puse pe cântat: "cucu! cucu!". Popa dădu fuga la Păcală, îl aduse în livadă şi îi spuse că, uite, cântă cucul, i s-a încheiat anul de muncă. Argatul, întâi, zise că aşa e, dacă cântă cucul, el îşi ia simbria şi pleacă.
Apoi, însă, luă un retevei şi îl aruncă în nuc, să vadă şi el cum arată un cuc care cântă în miezul toamnei. Soacra căzu de-a berbeleaca şi popa rămase şi fără ea. Nu zise , însă, niciun cuvânt, de teama jupuitului...
Popa, văzând că rămăsese fără soţie şi soacră, îi spuse fiului, singurul care îi mai rămăsese, că trebuie să fugă ca să scape de argat. Puse popa la fundul unui sac cărţile sfinte, apoi nişte lucruri şi se duse în cămară să mai caute câte ceva. Păcală, care auzise tot din tindă, se strecură iute pe uşă, aruncă lucrurile din sac, şi se băgă el în locul lor. Când popa se întoarse, legă sacul la gură, îşi luă fiul şi porniră la drum.
Pe drum întâlniră un râu, pe unde nu era nici pod, nici luntre. Cum apa nu era prea mare, porniră să-l treacă cu picioarele prin apă. Popa scăpă de câteva ori sacul în apă, iar Păcală, strigă de fiecare dată să salte sacul că se udă Evanghelia. Nevenindu-le să creadă ce aud, cei doi îşi spuseră că a fost o minune şi că a grăit chiar Evanghelia. Când a deschis sacul şi a dat cu ochii de argat, mare i-a fost mirarea popii şi abia reuşi să nu-şi arate supărarea.
Era seară. Obosiţi, se culcară chiar la malul râului, Păcală chiar către râu, iar fiul popii şi popa alături... În timpul nopţii se sculă şi schimbă locul, aşa că acum era fiul popii lângă râu. Mai târziu, când luna intrase în nişte nori groşi, popa se trezi şi, vrând să scape odată de argat, îi dădu brânci chiar copilului său în apă, apoi se culcă la loc.
Dimineaţă, când văzu că i se dusese şi fiul, iar Păcală era teafăr, popa fu cuprins de furie şi sări la acesta. Omul îl prinse în braţe şi îl întrebă dacă s-a supărat, iar popa nu mai putu să spună că nu. Atunci el îi aminti învoiala lor şi îi spuse să treacă să îi jupoaie fâşia de pe spinare. Nemaiavând ce zice, popa se supuse, dar lui Păcală i se făcu milă, îi aminti că lui nu îi fusese milă de fraţii săi şi îl iertă. Răsturnă lucrurile popii pe jos şi luă ca simbrie numai sacul, apoi plecă în lumea largă.
* * *
Urmează Păcală și soața
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !