basm de PETRE ISPIRESCU
Fiul cel mic își continuă povestirea. Când fugise cu pasărea măiastră de la zmei, aceștia se luaseră după el. Ajunși la hotar, zmeii fuseseră împietriți de răcnetul tovarășului său, care așteptase acolo.
La palatul primilor zmei, o luaseră pe fată și fugiseră cu zmeii pe urmele lor. Când era să-i ajungă, tovarășul său răcnise din nou și îi împietrise pe loc.
Merseseră mai departe si ajunseseră la locul unde se întâlniseră prima oară. Mezinul împăratului întrebase ce era cu acele stane de piatră și tovarășul său spusese că o să-i pară rău că întrebase asta. Îi spusese până la urmă că erau frații lui. Îl rugase să-i facă iar oameni și cel care fusese vulpoi spusese că și de asta o să-i pară rău. Dăduse din mână și frații lui reînviaseră. Își luaseră rămas bun și mezinul plecase cu frații lui, cu fata și cu pasărea măiastră.
Ajunși la un heleșteu, frații mai mari spuseseră să oprească, să bea apă. Când mezinul îngenunchiase pe mal, ca să bea, frații lui îi tăiaseră picioarele. Plecaseră apoi fără un cuvânt, cu pasărea măiastră și cu fata.
Fratele cel mic fusese purtat de cal de colo-colo, până când întâlnise un orb. Acesta îi spusese să se facă frați de cruce. El avea să-l poarte pe olog, iar acesta avea să vadă pentru el. Știa că prin vecinătate este o scorpie cu al cărei sânge s-ar fi putut vindeca, așa că plecaseră după ea și o găsiseră. Mezinul, ascuns de orb după ușa casei, îi tăiase dintr-o lovitură toate cele trei capete.
Unși cu sângele scorpiei, ologul își recăpătase picioarele, iar orbul vederea. Se despărțiseră, iar fiul cel mic al împăratului se gândise că e mai bine să se tocmească cioban și să îl lase pe Dumnezeu să facă dreptate.
Cum fiul cel mic își terminase istorisirea, împăratul o îndemnă pe fată să povestească și ea cum a ajuns găinăreasă. Fata spuse că, după ce îi tăiaseră picioarele fiului cel mic și fugiseră, frații mai mari voiseră să se iubească cu fata, promițându-i că la curtea împărătească unul din ei o va lua de soție. Fata se împotrivise din toate puterile și atunci o luaseră ca roabă și la curte o făcuseră găinăreasă. Fata dovedi că ea este cea pe care o salvase fiul cel mic de la curțile zmeilor. Scoase din sân mărul în care preschimbase palatele zmeului, plesni dintr-o biciușcă și mărul se transformă în palate.
Fiul cel mic îi chemă pe frații lui la judecată. Așezați în fața bisericii, aruncară în sus câte o piatră. Pietrele celor doi se întoarseră și îi loviră așa de tare în cap, încât muriră pe loc. Piatra celui mic se întoarse de sus și îi căzu la picioare.
Împăratul îi făcu nuntă fiului cel mic cu fata, apoi îl puse pe tronul împărăției în locul său.
La palatul primilor zmei, o luaseră pe fată și fugiseră cu zmeii pe urmele lor. Când era să-i ajungă, tovarășul său răcnise din nou și îi împietrise pe loc.
Merseseră mai departe si ajunseseră la locul unde se întâlniseră prima oară. Mezinul împăratului întrebase ce era cu acele stane de piatră și tovarășul său spusese că o să-i pară rău că întrebase asta. Îi spusese până la urmă că erau frații lui. Îl rugase să-i facă iar oameni și cel care fusese vulpoi spusese că și de asta o să-i pară rău. Dăduse din mână și frații lui reînviaseră. Își luaseră rămas bun și mezinul plecase cu frații lui, cu fata și cu pasărea măiastră.
Ajunși la un heleșteu, frații mai mari spuseseră să oprească, să bea apă. Când mezinul îngenunchiase pe mal, ca să bea, frații lui îi tăiaseră picioarele. Plecaseră apoi fără un cuvânt, cu pasărea măiastră și cu fata.
Fratele cel mic fusese purtat de cal de colo-colo, până când întâlnise un orb. Acesta îi spusese să se facă frați de cruce. El avea să-l poarte pe olog, iar acesta avea să vadă pentru el. Știa că prin vecinătate este o scorpie cu al cărei sânge s-ar fi putut vindeca, așa că plecaseră după ea și o găsiseră. Mezinul, ascuns de orb după ușa casei, îi tăiase dintr-o lovitură toate cele trei capete.
Unși cu sângele scorpiei, ologul își recăpătase picioarele, iar orbul vederea. Se despărțiseră, iar fiul cel mic al împăratului se gândise că e mai bine să se tocmească cioban și să îl lase pe Dumnezeu să facă dreptate.
Cum fiul cel mic își terminase istorisirea, împăratul o îndemnă pe fată să povestească și ea cum a ajuns găinăreasă. Fata spuse că, după ce îi tăiaseră picioarele fiului cel mic și fugiseră, frații mai mari voiseră să se iubească cu fata, promițându-i că la curtea împărătească unul din ei o va lua de soție. Fata se împotrivise din toate puterile și atunci o luaseră ca roabă și la curte o făcuseră găinăreasă. Fata dovedi că ea este cea pe care o salvase fiul cel mic de la curțile zmeilor. Scoase din sân mărul în care preschimbase palatele zmeului, plesni dintr-o biciușcă și mărul se transformă în palate.
Fiul cel mic îi chemă pe frații lui la judecată. Așezați în fața bisericii, aruncară în sus câte o piatră. Pietrele celor doi se întoarseră și îi loviră așa de tare în cap, încât muriră pe loc. Piatra celui mic se întoarse de sus și îi căzu la picioare.
Împăratul îi făcu nuntă fiului cel mic cu fata, apoi îl puse pe tronul împărăției în locul său.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !