Se afișează postările cu eticheta râu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta râu. Afișați toate postările

20 iunie 2018

COLIBA UNCHIULUI TOM. Povestire pe scurt (3)

roman de HARRIET BEECHER-STOWE

7. Lupta mamei

După ce părăsește coliba unchiului Tom, Eliza merge ore în șir cu copilul în brațe. Ea ajunge pe malul râului Ohio, care desparte statul Kentucky de statul Ohio. Râul era plin de sloiuri de gheață până la celălalt mal și era limpede că bacul nu putea să facă trecerea. Eliza intră într-un mic han, să afle dacă nu era nici o posibilitate să treacă râul. Hangița, crezând-o că are copilul bolnav, îi spune ca în timpul nopții un om va încerca să ducă pe celălalt mal niște mărfuri. În așteptarea nopții, Eliza culcă copilul, cu teama de urmăritori în inimă.

13 iunie 2018

VRĂJITORUL DIN OZ. Povestire pe scurt (4)

roman de LYMAN FRANK BAUM


Călătorie spre marele Oz


Mergând ei prin pădurea cea deasă, ajunseră la un șanț adânc, ce avea colți de stâncă ascuțiți pe fundul lui. Leul cel laș spuse că el ar putea sări peste șanț, luându-i pe rând în spate. Așa și făcură. Îl lăsară pe leu să se odihnească puțin și porniră mai departe.

Nu merseră mult și auziră un zgomot ciudat. Leul cel laș le spuse că sunt kalidahii, fiare groaznice cu trup de urs și cap de tigru.  Mai merseră puțin și ajunseră la o prăpastie, mult mai mare decât prima. Pe aceasta leul nu putea să o sară.