15 mai 2018

FEFELEAGA. Povestire pe scurt

nuvelă de ION AGÂRBICEANU


În fiecare dimineață, Fefeleaga pleca spre Dealu-Băilor împreună cu calul ei, Bator. Acesta purta două coșărci care îi tăbăciseră pielea pe unde îl frecaseră. Calul alb era bătrân și orb. Oasele i se vedeau prin piele de slab ce era.
După ce treceau dealul, femeia umplea coșărcile cu piatră sfărâmată, apoi urca înapoi pe deal. Ajunși în sat, ducea piatra la oameni care scoteau aur din ea. Ei îi plăteau zece cruceri (creițari, bănuți fără valoare) pentru un transport.
Pe vremea când trăia bărbatul ei, Dinu, lumea îi spunea Măria Dinului. El muncea în baie (mină), sfărâma stâncile cu dinamită, iar ea căra pietrele, tot cu Bator.
Avuseseră cinci copii, toți bolnăvicioși, fapt pentru care Dinu era mereu supărat. Totuși, el murise înaintea lor și singurul ei sprijin rămăsese calul. A doua zi după înmormântare, ea a și plecat cu Bator la muncă, iar unul mai rău de gură i-a zis Fefeleaga și așa i-a rămas numele.
După moartea lui Dinu, femeia nu a mai trăit decât ca să care piatră cu Bator, pentru a putea să cumpere hrană pentru copii. Unii o sfătuiseră să se mărite din nou, dar ea îi privise cu dușmănie și își văzuse de drumul ales. Doar din când în când se întreba în sinea ei de ce trăiește omul pe lume.
În cei cinci ani care trecuseră de când îi murise bărbatul, Fefeleaga a înmormântat trei dintre copii. Cum ajungeau în pragul a cincisprezece ani, se duceau. Ea nu-și arăta durerea nimănui. Două-trei zile înainte de a muri copilul nu mai pleca la deal cu Bator. A doua zi după înmormântare, femeia apărea cu calul de căpăstru pe uliță.
Duminica se necăjea cel mai rău. Se ducea pe la casele celor care trebuiau să o plătească și greu își căpăta banii, deși aceia erau bogătași în sat. Mai des îi găsea pe la cârciumă. O tot amânau, socotind că, oricum le va aduce piatră, căci nu avea ce face altceva. Mai și nădăjduiau, poate, că femeia va uita să-și ceară banii ce i se cuveneau, dar ea nu uita.
Anii au trecut, Fefeleaga a îmbătrânit, îmbătrânise și calul. Acum femeia nu mai avea decât un copil în viață, o fată, Păunița. Babele din sat o îndemnaseră să își apere ultimul copil cu farmece, dar ea nu credea în ele și nu voise. Când să împlinească cincisprezece ani, murise și Păunița.
Cu capul în palme, Fefeleaga socotea în gând câte drumuri va fi făcut ea la deal, întâi cu un cal negru, apoi cu Bator, timp de patruzeci și cinci de ani. Apoi socotea în câte duminici a fost și în câte nu a fost la biserică, apoi număra anii scurși de la o înmormântare la alta. Gândea că toată viața ei muncise pentru copii și ei se duseseră unul câte unul.
În dimineața următoare, Fefeleaga plecă la târg cu Bator. Luă un preț de nimic pe el și cumpără cunună ca de mireasă și giulgiu alb pentru Păunița. Bătrânei îi păru rău după bietul cal, vechiul ei tovarăș, care îi dăduse cel din urmă ajutor. Merse și îl mângâie și îi vorbi ca unui om, ca să nu fie supărat, iar el necheză ca și cum i-ar fi răspuns.

Sfârșitul povestirii pe scurt a nuvelei Fefeleaga

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !

38 de comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. De ce îți pierzi timpul scriind asemenea ”comentarii”?

      Ștergere
  2. Sunte-ti sigura ca aceasta este nuvela mai sunt multe

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Când într-un volum sunt adunate mai multe nuvele, volumul primește titlul celei mai renumite dintre ele. În cazul nostru ”Fefeleaga”. Aceasta este nuvela de care întrebi.
      PS Corect ”sunteți”!

      Ștergere
  3. Multumesc mult ● Zinaida Strinu ●
    Foarte bun rezumatul!

    RăspundețiȘtergere
  4. Aceasta este toata povestea ? am cautat pe internet opera intreaga si nu am gasit o !

    RăspundețiȘtergere
  5. Asta e sfârșitul sau este rezumat la tot?? Doamne ajuta

    RăspundețiȘtergere
  6. Si finalul? Care e finalul? A ramas asa, in aer???

    RăspundețiȘtergere
  7. Răspunsuri
    1. Finalul este că Fefeleaga și-a vândut calul, singura ei posibilitate de a-și câștiga pâinea, ca să își înmormânteze ultimul ei copil.

      Ștergere
  8. Este nuvela care mi-a impresionat foarte mult copilăria, mulțumesc ca mi-ați împrospătat amintirile copilăriei.

    RăspundețiȘtergere
  9. Faceți un act de cultură, doamnă!

    RăspundețiȘtergere
  10. Emoționant! Totodată și trist să vezi cum toți cei dragi sunt "luați" de lângă tine și la final rămâi singur, gândindu-te că toată viața ai alergat după...nimic.

    RăspundețiȘtergere
  11. Mă bucur foarte mult că am putut să îmi amintesc cu ajutorul dumneavoastră această povestire. Am povestit-o și copiiilor. Nu imi aminteam autorul ptr că sunt mulți ani de când am terminat eu școală.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt foarte bucuroasă că am putut să te ajut!

      Sănătate și numai bine!

      Ștergere
  12. Mi-a făcut plăcere sa citesc rezumatul ,, mi-am adus aminte de clasele primare! Felicitări !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc! Câteodată e plăcut să ai astfel de amintiri. ☺

      Ștergere
  13. Mulțumesc mult!Este o poveste superbă...💗

    RăspundețiȘtergere
  14. Mi a placut foarte mult si cand eram copil.M a inpresionat pina la lacrimi.

    RăspundețiȘtergere
  15. Trist.An fiecare seara citesc cate ceva,un roman o opera.Pacat ca tinerii uita ca numai citind isi pot imbunatati cultura literara.Va multumesc caci existati pentri noi cititorii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu sunt ei de vină. Li s-au vârât sub nas tentații mai mari decât cartea... Nici exemplul părinților nu mai este ce a fost...

      Ștergere
  16. Scoala 62 Pantelimon. Se preda Fefeleaga. Rasete, ignoranta, neatentie. 30 de ani mai tarziu am realizat durerea omului, nesimtirea societatii. Ce este diferit azi??? ...nimic!!! Multumim, doamna Zinaida.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O concluzie amară...

      Totuși, eu ajut cu plăcere zeci de mii de elevi, fără să-i cunosc, fără să aștept vreo recompensă. ☺

      Ștergere
  17. Uimitor cum dvs ați ținut legătura timp de 2 ani cu *unknown* dar e si trist când vezi cum a trecut timpul 😥

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 1. Nu pot spune că am ținut legătura, cât timp este vorba de ”unknown”. ☺ Eu răspund tuturor comentariilor.
      2. Nu e trist nimic. Timpul nu a trecut, noi trecem prin el și nu depinde decât de noi să trecem cu sufletul mereu tânăr până la capătul trecerii noastre prin timp.

      Ștergere

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !