FEFELEAGA. Povestire pe scurt

nuvelă de ION AGÂRBICEANU

În fiecare dimineață, Fefeleaga pleca spre Dealu-Băilor împreună cu calul ei, Bator. Acesta purta două coșărci care îi tăbăciseră pielea pe unde îl frecaseră. Calul alb era bătrân și orb. Oasele i se vedeau prin piele de slab ce era.

După ce treceau dealul, femeia umplea coșărcile cu piatră sfărâmată, apoi urca înapoi pe deal. Ajunși în sat, ducea piatra la oameni care scoteau aur din ea. Ei îi plăteau zece cruceri (creițari, bănuți fără valoare) pentru un transport.

Pe vremea când trăia bărbatul ei, Dinu, lumea îi spunea Măria Dinului. El muncea în baie (mină), sfărâma stâncile cu dinamită, iar ea căra pietrele, tot cu Bator.

Avuseseră cinci copii, toți bolnăvicioși, fapt pentru care Dinu era mereu supărat. Totuși, el murise înaintea lor și singurul ei sprijin rămăsese calul. A doua zi după înmormântare, ea a și plecat cu Bator la muncă, iar unul mai rău de gură i-a zis Fefeleaga și așa i-a rămas numele.

După moartea lui Dinu, femeia nu a mai trăit decât ca să care piatră cu Bator, pentru a putea să cumpere hrană pentru copii. Unii o sfătuiseră să se mărite din nou, dar ea îi privise cu dușmănie și își văzuse de drumul ales. Doar din când în când se întreba în sinea ei de ce trăiește omul pe lume.

În cei cinci ani care trecuseră de când îi murise bărbatul, Fefeleaga a înmormântat trei dintre copii. Cum ajungeau în pragul a cincisprezece ani, se duceau. Ea nu-și arăta durerea nimănui. Două-trei zile înainte de a muri copilul nu mai pleca la deal cu Bator. A doua zi după înmormântare, femeia apărea cu calul de căpăstru pe uliță.

Duminica se necăjea cel mai rău. Se ducea pe la casele celor care trebuiau să o plătească și greu își căpăta banii, deși aceia erau bogătași în sat. Mai des îi găsea pe la cârciumă. O tot amânau, socotind că, oricum le va aduce piatră, căci nu avea ce face altceva. Mai și nădăjduiau, poate, că femeia va uita să-și ceară banii ce i se cuveneau, dar ea nu uita.

Anii au trecut, Fefeleaga a îmbătrânit, îmbătrânise și calul. Acum femeia nu mai avea decât un copil în viață, o fată, Păunița. Babele din sat o îndemnaseră să își apere ultimul copil cu farmece, dar ea nu credea în ele și nu voise. Când să împlinească cincisprezece ani, murise și Păunița.

Cu capul în palme, Fefeleaga socotea în gând câte drumuri va fi făcut ea la deal, întâi cu un cal negru, apoi cu Bator, timp de patruzeci și cinci de ani. Apoi socotea în câte duminici a fost și în câte nu a fost la biserică, apoi număra anii scurși de la o înmormântare la alta. Gândea că toată viața ei muncise pentru copii și ei se duseseră unul câte unul.

În dimineața următoare, Fefeleaga plecă la târg cu Bator. Luă un preț de nimic pe el și cumpără cunună ca de mireasă și giulgiu alb pentru Păunița. Bătrânei îi păru rău după bietul cal, vechiul ei tovarăș, care îi dăduse cel din urmă ajutor. Merse și îl mângâie și îi vorbi ca unui om, ca să nu fie supărat, iar el necheză ca și cum i-ar fi răspuns.

Sursa foto

Sfârșitul povestirii pe scurt a nuvelei Fefeleaga

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !