9 iulie 2018

ÎMPĂCARE. Povestire pe scurt

povestire de ION AGÂRBICEANU



George Florea, om bătrân, dar în putere, era supărat pe fiul lui, Ion, și nici nu voia să audă de împăcare. De când îl căsătorise pe Ion și până acum, când fiul său avea cinci copii, nu-i dăduse de bunăvoie nici un petec de pământ, deși avea de unde. Bătrânul nu era zgârcit, dar voia să-l știe pe Ion la cheremul lui, nu suferea să-l vadă de sine stătător.
Trebuise ca Ion să-l dea în judecată pe tatăl său de mai multe ori, ca să capete pământul ce îi hrănea copiii.
George Florea se mută din casă, își luă una cu chirie și trăi singur, din ce în ce mai supărat. Avea cu ce trăi, avea destulă avere, dar îi era greu singur. Trebuia să aducă mereu pe cineva în casă să-i spele, să-i gătească, dar nu era mulțumit. Spunea mereu că degeaba are noră, dacă a ajuns pe mâna străinilor, uitând că fiul lui îl rugase în genunchi să nu părăsească casa, că îl face de râs în sat. Bătrânul, spunându-și mereu că fiul lui îl dușmănește, ajunsese să creadă că acesta este adevărul.
Veni războiul. La început Ion a fost scutit, ca fiind singurul copil la părinți. I-a venit apoi și lui rândul să plece la război. Bătrânul, prin cârciumi, spunea că asta e  pedeapsa lui Dumnezeu fiindcă îl scosese din casă și avere. Mulți, care știau adevărul, îl înfruntau și îi spuneau că nu e adevărat, că nu îl scosese și că nu e firesc să se bucure de răul copilului său.
Ion era tare îngrijorat că îi lasă singuri pe ai lui. Cel mai mare copil, George, avea numai șaisprezece ani, așa că Ion căută prilejuri să se împace cu tatăl său, dar acesta nu dădu mâna cu el în semn de împăcare nici când plecă la război.
De îndată ce plecă Ion, în primăvară, izbucni în sat scarlatina. După copiii cei mici se îmbolnăviră și cei mari, de cincisprezece-șaisprezece ani. Primul care muri dintre aceștia fu George Florea, nepotul cel mai mare al bătrânului.
George era nepotul la care bătrânul ținea cel mai mult. Îi purta numele, dar, mai ales, îi semăna. De multe ori, gândindu-se cât de mult muncește acum bietul băiat, bătrânul s-ar fi întors acasă. Îi venea însă în minte feciorul său, Ion, și nu se mai ducea. Acum, aflând că murise, bătrânul se duse acasă și îl plânse pe nepotul său. Apoi făcu toate rânduielile pentru înmormântare, în locul nurorii sale.
După înmormântare, seara, copiii dormeau, femeia se căznea să-i scrie vestea cea rea soțului ei, iar bătrânul nu-și găsea locul pe scaun. Într-un târziu, el îi ceru nurorii o laviță pe care să se culce. Nora îi spuse să se culce în pat, în odaia vecină. Atunci bătrânul îi ceru să-i pună ceva de mâncare în traistă, că el se va duce dimineață să are pământul care le rămăsese nearat.
Femeia îl privi uimită și îl întrebă dacă să-i scrie lui Ion că el îi le va da ajutor și se va muta la ei. Cu privirile în pământ, în semn de împăcare, bătrânul îi spuse să îi scrie.

Sfârșitul povestirii pe scurt a povestirii ”Împăcare”

Sursa foto

Ai putea citi și alte povestiri după același autor:

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă!

2 comentarii:

  1. Faceti o traba foarte buna, ca povestiti pe scurt lecturile si pentu oamenii care au putin timp sa le citeasca.

    RăspundețiȘtergere

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !