19 iunie 2018

CUORE. MICUL TOBOȘAR SARD

povestire de EDMONDO DE AMICIS


În timpul unei bătălii dintre italieni şi austrieci, de pe la 1848 (acum vreo suta şaizeci de ani), câteva zeci de soldaţi italieni, printre care şi micul toboșar sard, s-au baricadat într-o casă singuratică şi pustie. Băiatul din Sardinia, cu chipul măsliniu şi ochii negri,  avea vreo paisprezece ani, dar părea de doisprezece, atât era de mic.



Soldaţii trăgeau de la ferestre în austriecii care voiau să ocupe ei casa, aflată pe o colină. Îi dirija de sus căpitanul lor, un om în vârstă, slab şi sever. Din când în când câte un ostaş de la ferestre cădea, nimerit de un glonţ. Tovarăşii lui îl trăgeau  la o parte şi altul îi lua  repede locul. Micul toboşar sard, cocoţat pe o măsuţă, întindea mereu gâtul, să vadă ce se întâmplă afară.
Deodată un sergent îl chemă pe micul toboşar la căpitan, sus, la mansardă. Căpitanul îi dădu băiatului biletul pe care îl scrisese mai înainte şi îi ordonă să se ducă în vale, unde se aflau ai lor şi să îl dea primului ofiţer pe care îl va întâlni.

Cât ai clipi din ochi, băiatul lepădă centura şi raniţa, luă biletul şi coborî pe o frânghie în spatele casei. O luă la fugă la vale şi, tocmai când căpitanul răsuflă uşurat, crezând că  a scăpat neobservat, în jurul micului toboşar se ridicară cinci-şase norişori de pulbere, ridicaţi de gloanţele austriecilor care trăgeau în el.

După câteva clipe micul toboșar sard căzu. Căpitanul crezu că l-au ucis, dar băiatul se ridică şi continuă să fugă, şchiopătând. Căpitanul crezu că şi-o fi scrântit piciorul când căzuse. Băiatul alerga tot mai greoi şi se oprea din ce în ce mai des, încât căpitanul se gândi că fusese nimerit de vreun glonţ în picior.
Un soldat îl anunţă că austriecii  le cer să se predea, dar căpitanul le ceru să nu răspundă, neluându-şi ochii de la băiat. Acesta păru că se aşează jos, iar căpitanul îl ocărî, făcându-l nemernic şi laş. Apoi micul toboşar sard se ridică, porni târâş mai departe şi căpitanul îl pierdu din ochi.
Austriecii se apropiară de casă foarte mult, opriră focul şi strigară, întâi în germană, apoi în italiană, să se predea. Căpitanul urlă un "Nu!" pe fereastră şi focul reîncepu cu şi mai multă putere de ambele părţi. La un moment dat un sergent strigă că vin ai lor,  îi văzură şi năvăliră afară, prinzându-i pe austrieci la mijloc. Ziua se încheie cu victoria italienilor, dar a doua zi fură înfrânţi, căci austriecii erau mult mai mulţi. Luând-o pe drumul retragerii, ajunseră la un spital de campanie şi căpitanul intră să-şi caute unul dintre locotenenţi, care fusese grav rănit .
De îndată ce intră, se auzi strigat de o voce slabă. Se uită în jur şi îl văzu pe micul toboșar sard, galben şi slăbit, întins  într-un pat. Îl lăudă că şi-a făcut datoria, dar ochii lui erau în căutarea locotenentului său. Îl întrebă totuşi pe băiat dacă e rănit, iar acesta abia răspunse, îngălbenindu-se şi mai tare. Căpitanul îl întrebă dacă a pierdut mult sânge şi atunci băiatul dădu pătura la o parte şi îi spuse că a pierdut şi altceva, nu numai sânge. Micul toboşar avea piciorul stâng tăiat de deasupra genunchiului. Ofiţerul se îngrozi şi tocmai atunci trecu un medic, care îi şopti că, dacă nu ar fi făcut sforţarea nebunească de a-şi continua drumul, ar fi putut să-i salveze piciorul.
Căpitanul îl acoperi cu pătura pe micul tobosșar sard, apoi, în tăcere, îşi scoase chipiul în faţa lui, spunându-i că el e doar un căpitan, dar băiatul este un erou.

Sfârșitul povestirii pe scurt a povestirii ”Micul toboșar sard”

Citește textul întreg !

Urmează Copii orbi

Citește și alte povestiri din volumul Cuore:
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu