povestire de EDMONDO DE AMICIS
Marco porni la drum, privind în zare către crestele albăstrui, acoperite cu zăpadă, ale munţilor Anzi, gândindu-se cu dor la Apenini, munţii din patria lui. Merse mai bine de o săptămână, trecând prin câte un sat de indieni cu chipuri pământii şi ochii oblici. Mâncă din ce în ce mai puţin şi mai prost, căci nu mai avea bani, şi începu să îl doară stomacul. Ghetele i se rupseră de tot, iar tălpile i se însângerară. Într-o seară, cineva îi spuse că până la Tucuman mai sunt doar câţiva kilometri şi nu mai putu să adoarmă de bucuria că, în sfârşit, îşi va revedea mama.
De unde să ştie bietul copil prin ce trecea mama lui chiar atunci... Era bolnavă la pat, într-o odaie din casa familiei Mequinez. Făcuse ocluzie intestinală şi zăcea chinuită de dureri. Stăpânul şi stăpâna ei se străduiau să o înduplece să se lase operată, dar ea plângea şi nu voia deloc. Plângea după copiii ei, despre care nu mai ştia nimic, după ţara ei, pe care credea că nu are să o mai revadă.
A doua zi dimineaţă, sub un cer limpede şi azuriu, Marco intra în Tucuman, zdrenţăros şi şchiopătând, dar vesel. Merse pe străzile lungi şi drepte, cu case mici şi albe, până când dădu de o prăvălie pe a cărei firmă era un nume italienesc. Intră şi întrebă unde locuieşte inginerul Mequinez şi scoase un ţipăt de durere când află că nu locuieşte în Tucuman ! Negustorul îl lămuri însă repede că stă în afara oraşului, pe malul râului Saladillo, iar când află că tot acolo stă şi servitoarea italiancă, Marco începu să râdă şi să plângă în acelaşi timp şi nu mai stătu să se odihnească, porni spre casa în care se afla mama sa. Noaptea îl prinse într-o pădure înspăimântător de întunecoasă, care îl înfricoşa, dar chipul mamei sale îl ajuta să îşi înfrângă teama.
Dimineaţa, pe când medicul adus de stăpâni, asistentul lui şi stăpânii căutau să o convingă pe mama să accepte operația, ea refuza cu încăpăţânare şi o ruga pe stăpână să trimită la ai ei banii şi lucrurile care vor rămâne după ce va muri. Chiar atunci stăpâna fu chemată undeva, afară. Când reveni, îi spuse mamei că are o veste care o va bucura, apoi să se pregătească să vadă pe cineva la care ţine foarte mult, care a sosit pe neaşteptate.
Speriată, mama întrebă cine, neputând să-şi închipuie cine ar fi putut să vină să o vadă. Când îl văzu pe Marco în pragul uşii începu să râdă, apoi să plângă şi, în sfârşit, să îl strige pe doctor. Îl rugă să o opereze cât se poate de repede, pentru că vrea să se facă bine. Copilul fu luat de stăpâni, care îi vorbiră despre boala mamei şi îl liniştiră cât putură şi ei. După operaţie, doctorul spuse că mama a scăpat, Marco îi mulţumi că i-a salvat viaţa, dar toţi fură de părere că el i-o salvase, micul erou care călătorise singur pentru ea, de la Apenini la Anzi.
Sfârşitul povestirii pe scurt a povestirii ”De la Apenini la Anzi”
Citește textul întreg !
Urmează Micul toboșar sard
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !