CUORE. DE LA APENINI LA ANZI (1)

povestire de EDMONDO DE AMICIS

Odată, demult, în urmă cu mai bine de o sută de ani, era în Genova o familie care, ca multe altele, o ducea tare greu. Asupra ei se abătuseră mai multe nenorociri, aşa că tatăl, mama şi cei doi băieţi, unul de optsprezece ani  şi celălalt de unsprezece, erau tare strâmtoraţi.

Ca să-şi ajute familia, mama plecase în urmă cu doi ani tocmai de la Apenini la Anzi, adică din Italia în America de Sud. Se dusese la Buenos Aires, în Argentina, să intre servitoare la o casă de oameni înstăriţi. O ajutase un văr al bărbatului  ei, negustor care se stabilise de un timp pe acele meleaguri.

Timp de un an totul mersese bine. Mama câştiga o sumă frumuşică pe lună şi nu cheltuia nimic pentru ea. Trimitea banii acasă, iar tata plătise încet-încet o parte din datorii. După un an, însă, ea trimise o scrisoare în care spunea că e cam bolnavă , apoi nu mai scrise nimic. Trecură luni de zile, bărbatul se adresă consulului italian din Buenos Aires şi, după trei luni de zile i se răspunse că nu i s-a dat de urmă. Era şi firesc, ca să nu îşi facă familia de râs, femeia îşi dăduse alt nume. După alte câteva luni ajunseră la disperare. Tata şi fiul cel mare nu puteau pleca să o caute, pentru că îşi pierdeau munca şi banii. Băiatul cel mic, Marco, care nu mai putea de dorul mamei sale, spuse hotărât că el pleacă la Buenos Aires să o caute pe mama. Zi după zi băiatul îi explică tatălui său că are treisprezece ani, e mare, se va descurca, îi spunea planul lui de călătorie şi de căutare a mamei, aşa că tatăl începu să se lase convins.

O întâmplare veni în ajutorul băiatului. Un prieten al tatălui său, căpitanul unui vas care tocmai urma să plece spre Buenos Aires, auzind toată istoria, îi făgădui, fără bani, un bilet de călătorie pe vaporul lui, la clasa a treia.

Călătoria dură o lună. Pe drum, Marco fu copleşit de tristeţe, gândind deseori că mama lui a murit. Abia în ultimele zile se împrieteni cu un bătrân lombard care se ducea la fiul său şi care îl încurajă, spunându-i că o va găsi pe mama lui.

În sfârşit ajunseră la Buenos Aires. Băiatul căută strada unde îşi avea prăvălia vărul tatălui său şi, după ce merse pe o mulţime de străzi lungi, cu căsuţe mici şi albe , ajunse la casa cu pricina. În pragul uşii era o femeie căruntă. O întrebă dacă aceea este prăvălia lui Francesco Merelli , dar răspunsul femeii îl lovi drept în inimă: omul murise, prăvălia era acum a ei. Femeia nu ştia nimic despre familia la care lucra mama lui, dar un băiat de acolo ştia el unde este casa familiei Mequinez, la care lucra mama lui Marco. Ba chiar îl şi conduse acolo, ca să nu se rătăcească. La casa Mequinez pe Marco îl aştepta altă lovitură. Familia se mutase la Cordova, un oraş aflat la sute de kilometri distanţă şi o luase şi pe mama băiatului.

Văzându-l atât de nenorocit, stăpânul casei îl întrebă care e povestea lui, îi dădu o mică sumă de bani şi o scrisoare către cineva care urma să îl ajute să ajungă la Cordova, apoi îi explică ce are de făcut. Urma să ajungă în oraşul Rosario, unde se afla acela care îl va ajuta să călătorească spre Cordova.

Marco se îmbarcă pe o corabie care străbătu apele fluviului Parana timp de trei zile şi patru nopţi până ajunse la Rosario. Fluviul uriaş, pădurile plutitoare şi insulele liniştite îl impresionară pe băiat, care deveni şi mai trist, şi mai tăcut. Ajuns la Rosario căută mai bine de un ceas casa noului său protector. După ce o găsi, află de la un slujitor că boierul plecase aseară la Buenos Aires cu toţi ai lui...

* * *

Urmează De la Apenini la Anzi (2)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !