povestire de EDMONDO DE AMICIS
Într-o zi, profesorul clasei se îmbolnăvi. Fu înlocuit de un altul, care lucrase la institutul de copii orbi. Acesta văzu un copil legat la ochi, căci era bolnav. El îi sfătui pe toți să aibă mare grijă de ochii lor. Atunci ei îl rugară să le povestească despre acei copii orbi.
Profesorul le atrase întâi atenția că orbii nu sunt același lucru cu bolnavii sau săracii. Aceștia din urmă își pot schimba starea oricând.
Orbii sunt condamnați să trăiască în întuneric veșnic. Între orbi, sunt unii care, după ce au suferit, s-au împăcat cu starea lor. Alții suferă necontenit, mai ales aceia care au văzut la început, apoi și-au pierdut vederea din diferite cauze.
Fiindcă au pierdut simțul principal care le mijlocea legătura cu lumea, la orbi s-au dezvoltat foarte mult celelalte simțuri. Își dau seama dacă a răsărit soarele numai întinzând mâinile în aer și simțind căldura aerului. Pricep inima omului după sunetul glasului. Pipăie o lingură și își dau seama dacă este bine spălată sau nu prea. Cei mai mulți copii orbi se joacă la fel ca aceia care văd. Ei aleargă după cerc, joacă popice, orientându-se după auz.
Copiii orbi au multe îndeletniciri. Ei împletesc coșulețe, învață să scrie și să citească, folosind un alfabet special (alfabetul Braille). În acest alfabet, literele nu sunt scrise pe hârtie cu cerneală și nu sunt formate din liniuțe și bastonașe. Ei apasă cu un vârf bont hârtia, una specială, mai groasă. Pe partea cealaltă apar mici ridicături, care, după cum sunt grupate, mai apropiate , mai depărtate, mai multe sau mai puține, întruchipează literele. Ei ”citesc” pipăind cu degetele și recunoscând literele.
La școală, copiii orbi îi ascultă cu foarte mare atenție pe profesori. Le place mult să învețe. Discută cu pasiune între ei ceea ce au aflat la istorie sau la geografie. Își iubesc și își respectă profesorii și țin mult la colegii lor.
Copiii orbi iubesc mult muzica. Ei învață să cânte la diferite instrumente. Cea mai mare plăcere a lor este să asculte muzică și să discute despre muzică. Cel care cântă cel mai bine dintre ei la un anumit instrument, le este ca un rege celorlalți. Dacă se iscă vreo neînțelegere între ei, se duc la acela să-i judece și să hotărască după dreptate.
Profesorul adăugă că este, totuși foarte trist să-i vezi pe acești copii orbi stând în fața ferestrelor, când vor să ia aer. Fața lor este îndreptată spre grădină ca și cum ar vedea ce este afară. Tu îți dai seama cu durere că ei nu văd nimic. Unii dintre ei, care au văzut înainte, își doresc să mai vadă doar un minut. Ar vrea să-și privească mama, fiindcă i-au uitat chipul. De aceea, când vin mamele lor să-i vadă, le pipăie cu atenție fața, ca să și-o amintească.
Vizitând institutul de copii orbi, chiar și un om hain la suflet ar ieși plângând.
Sfârșitul povestirii pe scurt a povestirii ”Copii orbi”
Sursa foto
Citește textul întreg !
Citește și alte povestiri din volumul Cuore:
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !