povestire de EDMONDO DE AMICIS
Marco porni la drum, privind în zare către crestele albăstrui, acoperite cu zăpadă, ale munţilor Anzi, gândindu-se cu dor la Apenini, munţii din patria lui. Merse mai bine de o săptămână, trecând prin câte un sat de indieni cu chipuri pământii şi ochii oblici. Mâncă din ce în ce mai puţin şi mai prost, căci nu mai avea bani, şi începu să îl doară stomacul. Ghetele i se rupseră de tot, iar tălpile i se însângerară. Într-o seară, cineva îi spuse că până la Tucuman mai sunt doar câţiva kilometri şi nu mai putu să adoarmă de bucuria că, în sfârşit, îşi va revedea mama.
