Se afișează postările cu eticheta sinucidere. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sinucidere. Afișați toate postările

21 iulie 2018

BIETUL IOANIDE. Povestire pe scurt (26)

roman de GEORGE CĂLINESCU

Capitolul XXIX

Pomponescu este uitat de toată lumea. Invită la masă pe Smărăndache cu soția, iar aceștia nu vin, dând un telefon abia după ce trecuse demult ora invitației. După acest incident, fostul ministru face o depresie, nu mai iese din casă, nu-și mai îngrijește ținuta și are gânduri negre în ceea ce privește banii. Se teme ca mama și soția lui să nu se zbată în sărăcie după moartea sa ori să nu ajungă ca bietul Ioanide, pe care chiar el îl scosese din casă.

3 iunie 2018

PICIUL. Povestire pe scurt (3)

roman de ALPHONSE DAUDET

Urmare la Piciul (2)

Partea I 

X. Zilele grele

În timpul unei lecţii de scrimă,  Roger îi mărturisi în taină Piciului că e îndrăgostit şi îi ceru ajutorul. Voia să o  cucerească pe blonda Cecilia cu ajutorul unor scrisori de dragoste, dar nu se pricepea defel.
Piciul îi scrise câte două scrisori pe zi, pe care Roger spunea că le va copia şi le va trimite. După o lună,  Roger avea prima întâlnire.  După aceasta, corespondenţa se opri.