PICIUL. Povestire pe scurt (2)

roman de ALPHONSE DAUDET

Urmare la Piciul (1)

Partea I 

V. Câştigă-ţi pâinea !

Piciul fu întâmpinat de orăşelul Sarlande cu un frig care îi pătrunse până în măduva oaselor. Liceul era într-o clădire uriaşă şi mohorâtă, iar biroul directorului era foarte mare şi slab luminat.

Directorul fu uimit de statura măruntă a lui Daniel şi de tinereţea lui. Era cât pe aci să nu îl primească, dar avea recomandări deosebite şi îl opri acolo.
 Şi supraveghetorul general, domnul Viot, păru mirat de aspectul Piciului. Îi dădu lui Daniel, în tăcerea sfâşiată doar de zăngănitul cheilor sale, un caiet care conţinea regulamentul liceului şi îl lăsă să iasă singur pe coridorul întunecos. În drum spre ieşire, Daniel întâlni o bătrână cu nişte ochelari mari şi o tânără slăbuţă, cu ochii mari şi negri.

Ajuns la hotel, Piciul plânse cu lacrimi amare de dorul alor săi şi îşi hotărî ţelul vieţii: să reclădească căminul şi să reunească familia Eyssette. A doua zi de dimineaţă primele lui cuvinte adresate către elevii cu care urma să facă meditaţii, au fost un îndemn hotărât să lucreze.

VI. Cei mici

Elevii erau împărţiţi în trei grupe: mari, mijlocii şi mici. Piciul era pedagogul celor mici şi începuse  să se simtă bine cu ei. Când erau cuminţi şi învăţau în linişte, îi răsplătea spunându-le poveşti. Domnul Viot însă, îi arătă în regulament că nu e permis, aşa că nu le mai povesti niciodată.

Piciul trăia foarte retras, colegii pedagogi şi profesorii păreau că nu îl plac deloc. Atunci când isprăvea munca, se încuia în camera de la mansardă şi lucra ore în şir.

De două ori pe săptămână  elevii erau scoşi la plimbare în apropierea oraşului. Toţi, mari, mici şi mijlocii, rămâneau sub supravegherea  Piciului, căci ceilalţi pedagogi se duceau prin cârciumioarele care se aflau pe acolo. Copiii cei mari stăteau destul de liniştiţi, dar cei mici erau tare nebuni.

Îl supăra mai ales Bamban, un copil mic, cu picioarele strâmbe şi mersul legănat, cu haine sărăcăcioase. Într-o zi îşi dădu seama cât de mult îi seamănă şi îl îndrăgi. Începu să îl ajute mai mult la învăţat, dar tocmai atunci fu mutat la grupa mijlocie.

VII. Pedagogul

În sala de meditaţie a elevilor mijlocii erau vreo cincizeci de băieţi între doisprezece şi paisprezece ani. Din prima clipă porniră un război împotriva pedagogului şi îl făcură să sufere mult.

Singura mângâiere a lui Daniel a fost că din curtea mijlociilor o vedea la fereastră pe fata cu ochii negri. Schimba cu ea câteva priviri şi parcă îi era mai uşor.

Alte momente de uşurare le avea când împrumuta cărţi de filosofie de la abatele Germane, profesorul de filosofie. Acesta îi permise Piciului să intre în camera lui oricând voieşte să împrumute cărţi, cu condiţia să nu le strice. Nu vorbeau, dar Piciul îl simţea ca pe un bun prieten.

Când sosi vacanţa de vară, copiii plecară spre castelele sau fermele părinţilor lor, invidiaţi de Daniel, care nu avea unde să se ducă.

VIII. Ochii negri

Piciul rămase în mansarda încinsă de la liceu şi căzu bolnav. Noroc că tatăl său avu prilejul să  îi facă o vizită, îl găsi aiurând şi îl duse la infirmerie. Îl îngriji câteva zile, apoi plecă cu treburile sale, lăsându-l pe seama femeii cu  ochelarii cei mari.

După câteva zile însă, femeia căzu şi ea bolnavă şi mâncarea îi fu adusă de fata cu ochii negri. Piciul era nespus de fericit, dar nu îndrăznea să-i vorbească, deşi fata părea să aştepte. Se hotărî să-i scrie, dar când să îi dea scrisoarea, care conţinea numai două cuvinte, în locul fetei sosi bătrâna cu ochelari. Fata furase zahăr şi fusese trimisă înapoi la orfelinatul de unde fusese luată.

Când reîncepu şcoala,  directorul dădu o mare petrecere de ziua lui. La sfârşit se citiră versuri în cinstea directorului. Cel mai mare succes l-au avut versurile Piciului, care şi-l făcu astfel duşman pe domnul supraveghetor Viot.

IX. Afacerea Boucoyran

Copiii din grupa mijlocie se întoarseră din vacanţă şi mai sălbatici. Piciul se gândi să fie mai aspru şi începu să plouă cu pedepse care îi făcură pe elevi şi mai răi.

Cel mai obraznic era un băiat de cincisprezece ani, marchizul de Boucoyran, care îl lovi pe Daniel cu o linie de fier. Micul pedagog îşi pierdu cumpătul şi, cu puterea mâniei, îl scoase afară din clasă, rostogolindu-l până în mijlocul curţii.

În ziua următoare domnul de Boucoyran-tatăl îl reclamă directorului, iar acesta îi făcu o dură mustrare publică în faţa elevilor. Marchizul vorbi şi el după aceea, batjocorindu-l pe Daniel şi distrugându-i orice urmă de autoritate în faţa elevilor. Daniel hotărî să îl provoace la duel pe marchiz şi începu să ia lecţii de scrimă cu Roger, maestrul de scrimă al liceului.

* * *

Urmează Piciul (3) 

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !