PICIUL. Povestire pe scurt (3)

roman de ALPHONSE DAUDET

Urmare la Piciul (2)

Partea I 

X. Zilele grele

În timpul unei lecţii de scrimă,  Roger îi mărturisi în taină Piciului că e îndrăgostit şi îi ceru ajutorul. Voia să o  cucerească pe blonda Cecilia cu ajutorul unor scrisori de dragoste, dar nu se pricepea defel.

Piciul îi scrise câte două scrisori pe zi, pe care Roger spunea că le va copia şi le va trimite. După o lună,  Roger avea prima întâlnire.  După aceasta, corespondenţa se opri.

XI. Bunul meu prieten, maestrul de scrimă

Într-o zi , Piciul se afla cu copiii în recreaţie şi citea scrisoarea primită de la Jacques. Acesta se afla la Paris, unde era secretar la un marchiz. Îi mai scria despre părinţi, tata era ocupat cu negoţul de cidru, mama stătea la un unchi unde se simţea singură.

Când termină, fu chemat la director, la care se afla şi subprefectul. Află că este acuzat de a o fi sedus pe fata din casă a nevestei subprefectului şi că i se găsiseră scrisorile. Erau nesemnate, dar domnul Viot îi recunoscuse scrisul. Înţelese că Roger nu copiase scrisorile şi le trimisese chiar pe cele scrise de mâna lui.  Fata în casă nu vrusese să spună nimic şi necazul căzuse pe el.

Directorul îi spuse că peste o săptămână va fi concediat. Piciul plecă în odaia lui, unde îl aştepta Roger. Îi povesti ce se întâmplase, iar acesta spuse că se duce să-şi recunoască vina, apoi îşi va lua viaţa, căci nu suportă să fie dezonorat. Piciul nu acceptă, aşa că se despărţiră, Roger fericit că scăpase, Piciul mândru că îi salvase viaţa.

Rămas singur, Daniel se gândi să plece la Paris, la fratele lui, dar nu avea bani de  drum. Se gândi  să se împrumute de la  prietenul Roger, care îi era obligat şi care câştiga bani cu lecţii particulare de scrimă. Îl căută şi află că era la cârciumă.

XII. Inelul de fier

Pe drum, Piciul nu avea în minte decât un singur gând: că totuşi Roger se hotărâse să spună adevărul, apoi să treacă la sinucidere şi că era la cheful de adio.

Apropiindu-se de cârciumă, Piciul auzi larmă de glasuri şi de pahare ciocnite . Îndreptându-se către sala de unde venea zgomotul, fu surprins să îşi audă numele, însoţit de hohotele de râs ale mesenilor.

Se apropie şi ascultă. Roger povestea cum trimisese înadins scrisorile scrise de mâna Piciului, ca să se pună la adăpost, şi cum jucase teatru simulând hotărârea de a se omorî pentru a-şi salva onoarea. Unul întrebă ce o să se facă Daniel, la care Roger răspunse că nu-i pasă, stârnind noi hohote de râs.

Plângând, Daniel se îndreptă spre oraş. Pe drum îşi dădu seama că nu are de unde lua bani ca să plece la Paris. Acasă, scrise o scrisoare de adio, rugându-l pe abatele Germane să trimită maică-si o şuviţă din părul lui. Se duse apoi în vechea sală de gimnastică cu gândul la sinucidere, îşi făcu un laţ din  cravată şi se sui pe un scăunel să lege laţul de un inel de fier. 

În clipa aceea dădu peste el chiar abatele Germane. Îi povesti totul şi acesta spuse că nu merită să  recurgă la sinucidere pentru aşa ceva. Îl povăţui să plece chiar a doua zi şi îi promise că îi împrumută el banii de drum, ca un adevărat prieten.

XIII. Cheile domnului Viot

A doua zi abatele Germane îi dădu banii promişi şi Piciul îşi plăti toate datoriile. Se întâlni cu Roger care nu ştia nimic din ce se întâmplase cu o seară înainte şi îl întâmpină zâmbind, cu braţele larg deschise. Piciul îşi pironi privirea pe faţa lui şi acesta înţelese că fusese demascat, aşa că îşi văzu de drum, galben la faţă.

La liceu Piciul zări în uşa cancelariei domnului Viot cheile, cu al căror zăngănit teroriza pe toată lumea.  Le luă şi le aruncă în fântâna din curte, apoi plecă. Ultima persoană întâlnită a fost chiar domnul Viot, care îşi căuta ca un nebun cheile.

Piciul porni cu diligenţa, întâi către oraşul lui natal, la unchiul Baptiste, ca să o vadă pe mama, iar de aici avea să plece la  Paris.

XIV. Unchiul Baptiste

Unchiul Baptiste, fratele mamei, era un bătrân cu mania coloratului, care vopsise toate jurnalele, revistele şi cărţile din casă. Nevasta lui era o femeie slabă, zgârcită şi aprigă, aşa că mama lui Daniel nu avea o viaţă fericită între ei.

Ca să nu stârnească discuţii, Piciul spuse că merge la Paris, unde Jacques îi găsise un post bun. Auzind asta, mătuşa spuse să o ia curând şi pe mamă-sa cu ei, căci unchiul nu o să mai fie mult vaca de muls a familiei.

Mama mânca puţin şi vorbea şi mai puţin, supravegheată fiind de unchiul şi mătuşa. Daniel plecă mâhnit şi îşi jură încă o dată că va izbuti să reunească familia Eyssette.

* * *

Urmează Piciul (4) 

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !