31 iulie 2018

CUM A SCAPAT FATME (4)

basm de WILHELM HAUFF


La malul mării, Mustafa și-a aruncat în apă mantia și s-a ascuns într-un tufiș până seara. Când s-a lăsat întunericul, tânărul s-a furișat în lăcașul de îngropăciune al palatului lui Thiuli. Fata a fost adusă într-un sicriu și lăsată acolo, căci lui Thiuli nu-i plăcea ca trupurile neînsuflețite să stea în casă.



Mustafa a deschis sicriul și a rămas împietrit. În sicriu se afla o fată străină, nu era nici sora lui, nici logodnica lui. I-a dat fetei leacul de trezire și a aflat că Thiuli le schimba numele roabelor când le cumpăra. Fata primise numele de Fatmé, sora lui - Mirza, iar Zoraida - Nurmahal.
Fata i-a spus că din palatul lui Thiuli s-ar putea intra și ieși prin marea conductă care aducea apă în fântâna țâșnitoare din curtea interioară. Ar fi însă nevoie de câțiva bărbați puternici ca să ridice una dintre pietrele de pe marginea havuzului și să lupte cu robii care păzesc seraiul.
Mustafa a dus-o pe fată în gazdă la o femeie și a plecat spre tabăra lui Orbassan. I-a povestit tot ce făcuse de când se despărțiseră. Orbassan a luat cu el trei oameni bine înarmați și a pornit cu Mustafa spre palatul lui Thiuli-Kos. Aici, au pătruns în palat așa cum le spusese fata salvată de Mustafa. Au intrat întâi în altă odaie decât cea a fetelor. Au luat prinși niște robi arapi, iar aceștia le-au spus unde sunt fetele. Le-au luat și le-au scos repede din palat. Fata salvată de Mustafa a plecat spre locul ei de baștină, iar Mustafa, Fatmé și Zoraida s-au întors acasă.
Bătrânul tată s-a bucurat nespus de mult și Mustafa a povestit în fața tuturor cum a scapat Fatmé din robie. Când a terminat, tatăl său i-a spus că ridică blestemul de pe capul lui și i-a dat binecuvântarea să se însoare cu Zoraida.

Sfârșitul povestirii pe scurt a poveștii ”Cum a scăpat Fatmé”

Citește și alte povestiri pe scurt după basmele lui Hauff:

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !