11 iunie 2018

ÎN RĂZBOI. Povestire pe scurt (6)

roman de DUILIU ZAMFIRESCU


XVI

În noaptea dinaintea atacului începu să plouă. A doua zi, însă, oștile române și ruse aveau să pornească asaltul, că așa e în război, nu se ține seama de vitregiile vremii. Ba chiar unii soldații români vorbeau că domnitorului nostru pe o astfel de vreme îi plăcea să se bată. Alții vorbeau de ale lor, de datorii, de boii neplătiți. Cei mai mulți stăteau tăcuți, gândindu-se la rosturile gospodăriei lor sau închipuindu-se în luptă.

Mihai Comăneșteanu nu putea nici el să doarmă. Își tot petrecea prin minte cum se va desfășura atacul, iar în urechi îi revenea mereu cuvântul ”Înainte !” pe care avea să-l strige soldaților pe care îi va conduce în luptă. Apoi gândul i se opri la vorbele ”datorie și țară”.
Pe când Mihai cugeta la dragostea pentru meleagurile natale, intră la el maiorul Șonțu. Acesta îi dădu un mic pachet, rugându-l să i-l dea surorii sale dacă se va întâmpla să cadă în luptă. Ba chiar îi spuse că avea presimțirea că va muri a doua zi, pe câmpul de luptă. Mihai spuse că și el ar putea muri pe câmpul de luptă. După ce plecă maiorul se gândi că nici el nu avea pe nimeni decât pe Sașa. Împachetă pachetul maiorului într-o hârtie și scrise pe ea pentru cine este și de la cine, apoi puse pachetul în valiză.
Milescu se culcă și adormi liniștit, după ce se gândise la Elena pe muzica lui Haydn. Ultimul său gând fusese la luptă, la hotărârea de a lupta cu tot sufletul și din toate puterile.

XVII

A doua zi, în zori, ploaia se oprise. Oamenii așteptau pe poziții cînd, pe la ora nouă, se răspândi zvonul că trece domnitorul. Într-adevăr, un grup de cavaleri în uniforme pline de decorații trecea de la un batalion la altul. Primul dintre ei era vodă.
Domnitorul se ducea la slujba de Sfântul Alexandru, sfântul zilei de 30 august, unde avea să se afle și țarul, împăratul rușilor. La vremea amiezei, soldații primiră puțină zeamă caldă. Înainte de ora 3 a amiezii, ora atacului, ploaia începu din nou.
La ora 3 soldații porniră să urce dealul din fața lor. Când ajunseră, însă, pe culmea dealului, românii avură surpriza de a vedea că mai erau o vale noroioasă și un deal de trecut până la tabăra turcilor. Românii coborâră în goană, trecură valea și începură să urce al doilea deal, dar gloanțele turcești începură să-i doboare. Maiorul Șonțu căzu și Comăneșteanu preluă conducerea oamenilor.
Și în batalionul lui Milescu se întâmplă același lucru. Valter Mărăcineanu fu secerat de gloanțe, Milescu preluă comanda, însă căzu și el împușcat. Deasupra lui Mihai Comăneșteanu explodă o bombă.

XVIII

Când deschise ochii, Mihai zări înaintea sa doi medici. Unul era Carol Davila. Plecând, acesta îl lăsă în grija celuilalt. Acesta îi spuse că luaseră reduta Grivița și că el era rănit la umărul drept, dar îl urmărea și ca să vadă dacă nu avea vreo comoție cerebrală.
Mihai se gândi la tot ce se întâmplase în luptă, la toate câte se întâmplaseră înainte de a intra în război. Nu simți nici o emoție, de toate îi era silă. Întrebă de cumnatul său, de Matei, și află că doctorul Damian este bine, la ambulanțele de evacuare.
După câteva zile, Mihai Comăneșteanu se afla într-un furgon de ambulanță, în drum spre casă. Se întâlnise cu Matei, care îl îngrijise cât putea de bine. Aflase că își găsiseră moartea și Milescu, și Șonțu, și Mărăcineanu. Când ajunse la destinație, la spital îl așteptau Sașa, Victoria și Mary, în haine de văduvă. Ceva mai departe Elena Milescu leșina, iar Anna și alte doamne o duceau pe brațe în spital.
Mihai zăcea pe patul de spital, chinuit de frigurile care îi reveniseră după drumul făcut cu ambulanța. Când se trezi, spuse Sașei că vrea să o vadă pe Elena Milescu. Când sosi, îi spuse că ar vrea să trăiască, numai ca să nu rămână ele singure. Când veni Anna la capul lui, îi spuse agitat să îi transmită și lui Mary să-i plângă pe cei duși, apoi căzu într-o altă criză de friguri.
Mihai făcu mai multe crize, urmate fiecare de febră mare și delir. Femeile fură îndepărtate și rămaseră la capul lui Matei și baciul Micu, ce aflase că Mihai pleacă în război și îl însoțise. La un moment dat, rănitul nu mai ieși din delir. Își rupse bandajele, întinse brațele și strigă neîncetat ”Înainte !”.  Dimineață, Mihai își dădu ultima suflare.
După mulți ani, Sașa îl ducea pe fiul său Alexandru, numit Comăneșteanu după unchiul său, la școala militară din Iași. Elena rămăsese singură, iar Anna se măritase. Câteodată, aflîndu-se vara la moșie, la Stănești, își amintea de cei dragi ce își găsiseră moartea în război.

Sfârșitul povestirii pe scurt a romanului ”În război” de Duiliu Zamfirescu

Din ciclul Comăneștenilor citește și romanele care înfățișează evenimente anterioare celor din ”În război”:
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu