11 iunie 2018

ÎN RĂZBOI. Povestire pe scurt (5)

roman de DUILIU ZAMFIRESCU


XIII

Milescu se întoarse la regiment. Deși erau în război, închiriase cea mai frumoasă casă din Băilești, cu patru odăi, geamuri la ferestre, dușumea pe jos și acoperită cu tablă. Camarazii lui profitau de el, luându-l ușor în derâdere, ca soldații de meserie pe unul de ocazie. Îi transformaseră casa în club și acum, când ajunsese acasă, în două odăi jucau cărți - într-una preferans și în cealaltă poker, joc nou, pe care nu-l știau toți și curioșii stăteau îngrămădiți în jurul jucătorilor.

Totuși, gândurile tuturor erau la treburile războiului. Rușii, care trecuseră Dunărea cu ușurință, credeau că le va merge tot așa. Comunicaseră guvernului român că vor birui singuri pe dușman, iar dacă armata română vrea să treacă și ea Dunărea, să se descurce cum o ști, cu condiția să se supună comandamentului rus. Îngrijorarea crescu, fiindcă armata română nu avea destule bărci și pontoane, iar cheresteaua din care ar fi putut să fie construite fusese luată de ruși.
Milescu, plin de entuziasm patriotic, spuse că el și-ar vinde moșia și tot ce are ca să ajute armata română, spre admirația comandantului său de batalion, căpitanul Valter Mărăcineanu. Când Milescu ieși din odaie, Mărăcineanu se luă după el și îi strânse mâna cu putere, felicitându-l pentru atitudinea lui. În odaie, Milescu îl găsi pe Mihai, care dormea. Zgomotul îl trezi și rămase mirat când Milescu îi spuse de ce nu ajunsese să-și vadă nevasta. Din vorbă în vorbă, Mihai mărturisi că este îndrăgostit lulea de Anna.

XIV

Veni ordinul ca armata să treacă Dunărea. În mers, Mihai se gândea când la moșia Sarba, când la Comănești, când la Anna, ba uneori și la Natalia, încercând să se desprindă de toate.
Milescu mergea fără griji, imaginându-și că luptă cu turcii și făcând în minte versuri de vitejie. Toți soldații călcau cu pas sprinten și cântau, numai unul călca moale, târându-și picioarele. Îi atrase atenția, iar sergentul major îi trase un ghiont în spate, ca să-l învioreze.

XV

Până când românii ajunseră la Dunăre și o trecură, în Bulgaria se petrecuseră mari schimbări. Rușii fuseseră bătuți de două ori la Plevna și acum aveau mare nevoie de oastea română. Marele duce Nicolae scrise domnitorului român să treacă Dunărea pe unde vrea, iar împăratul îi oferi comandamentul trupelor româno-ruse care aveau să lupte la Plevna.
În consiliul de război, cele două părți nu se prea înțeleseră. Marele duce Nicolae voia să atace imediat Plevna, în timp ce domnitorul român considera că au prea puțini oameni și ar fi trebuit să mai aștepte întăriri, precum și să înconjoare pozițiile turcești. Domnitorul român acceptase până la urmă asaltul imediat, fără convingerea că va fi bine.
A doua zi dimineață, tunurile românești și cele rusești începură să tragă, tunurile turcești răspunseră și asta dură câteva zile. În seara zilei de 29 august 1877, comandanții români primiră ordinul generalului Cernat, prin care  ordona pentru a doua zi atacul redutei celei mari de la Plevna și stabilea în detaliu componența coloanelor de atac. În ziua următoare, românii urmau să se afle cu adevărat în război.

* * *

Urmează În război (6)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu