ALICE ÎN ȚARA MINUNILOR (1)

roman de LEWIS CAROLL

1. Alice coboară în vizuina iepurelui

Alice stătea pe malul apei împreună cu sora ei. Se plictisea, când deodată ţâşni pe lângă ea un Iepure Alb. Îl auzi bombănind că are să întârzie. Apoi  îl văzu că se uită la ceasul pe care îl scosese din buzunarul vestei şi aleargă şi mai grăbit. Atunci o luă şi ea la fugă după el.

Iepurele dispăru într-o vizuină şi Alice, după el. După o bucată de drum drept, vizuina o luă brusc la vale, Alice începu să cadă, ca într-o fântână, dar încet. Căderea dură atât de mult că fetei îi veni somnul. Când să adoarmă, ateriză pe un maldăr de frunze veştede şi nu se lovi deloc.

Alice zări Iepurele Alb şi se luă iar după el, dar el dispăru şi fata se trezi într-o sală lungă cu uşi de jur împrejur, toate încuiate. Pe o măsuţă de cristal zări o cheiţă de aur, dar nu se potrivi la nici o uşă.

O singură uşiţă mică se deschise cu cheiţa de aur, dar Alicei nu îi încăpea nici capul prin deschizatură.  Se mai uită o dată pe măsuţă, poate va găsi ceva să o ajute. Găsi o sticluţă cu o etichetă pe care scria "Bea-mă !". Bău întâi puţin şi, cum avea  gust bun, o bău  pe toată. Se  pomeni că se face din ce în ce mai mică,  aşa,  cam de o palmă înălţime.

Acum ar fi putut să iasă pe uşiţă, dar o încuiase, iar cheiţa rămăsese pe masă şi nu mai ajungea la ea. Zări sub masă o cutioară mică de tot. În ea era o prăjiturică pe care scria cu stafide mici, "Mănâncă-mă !". Mâncă puţin şi nu se întâmplă nimic în acel moment.  O mâncă atunci pe toată.

2. Balta de lacrimi

Alice văzu deodată că se lungea fără oprire, de ajunse să se lovească cu capul de tavanul sălii. Luă cheiţa, dar iar nu mai încăpea pe uşiţă. De necaz, începu să plângă şi plânse până facu o baltă mare de apă sărată în jurul ei.

Auzi un zgomot şi îl văzu pe Iepuraşul Alb, gătit, cu o pereche de mănuşi albe şi un evantai în mână. Iepuraşul se sperie de ea, scăpă mănuşile şi evantaiul şi fugi, dispărând în întuneric. Alice luă mănuşile şi evantaiul şi începu să-şi facă vânt. În timpul acesta se gândea că nici nu mai ştie cine e, când observă că din cauza evantaiului se făcuse iar mică, mai mică decât prima dată când scăzuse.

Aruncă evantaiul, ca să nu dispară de tot şi alunecă în balta de lacrimi. Începu să înoate şi văzu alături un şoarece care înota şi el. Neinspirată, Alice îi  vorbi întâi de pisica ei , Dina, neîntrecută la prins şoareci, apoi despre un căţel din vecini priceput la prins guzgani. Şoarecele se depărtă înot de Alice cât putu de repede. Fata îşi ceru iertare şi îl rugă să se întoarcă. El se întoarse şi îi promise că îi va spune povestea lui, ca să ştie de ce nu poate să sufere pisicile şi câinii.

* * *

Sursa foto

Urmează Alice în Țara Minunilor (2)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !