de PETRE ISPIRESCU
În curtea palatului era o zână subțirică și frumoasă. El îi spuse ce căuta, Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. Ea îi răspunse că a găsit ce căuta și îl pofti în palat. Acolo se aflau și cele două surori ale zânei. Făt-Frumos rămase la zâne.
După o vreme, el se însoți cu cea mai mică dintre surori. Zânele îi spuseră că de acuma poate să mearga să vâneze pe oriunde poftește. Numai în Valea Plângerii să nu meargă, că nu va fi bine de el.
Petrecu el multă vreme acolo, într-un trai tihnit. Se bucura de frumusețea florilor și curățenia aerului, de pace și întelegere cu soția și cu cumnatele sale. Nici nu își dădea seama cât timp trecuse de când sosise acolo, pentru că rămânea mereu tânăr. Într-o zi, însă, pe când era la vânătoare, porni în urmărirea unui iepure. Ajunse, fără să bage de seamă, în Valea Plângerii.
Dintr-o dată îl apucă un dor cumplit de mama și de tatăl lui. Le spuse zânelor că se duce să-i vadă. Degeaba îi spuseră ele că ai lui nu mai trăiesc de sute de ani. El își luă calul și plecă spre casa părintească. Pe drum nu mai recunoscu locurile. Unde fusese pustiu, erau orașe. Unde fuseseră păduri, erau câmpii. Oamenii spuneau că auzisera de Scorpie sau de Gheonoaie numai de la stră-stră-bunicii lor. Ei socoteau că erau doar niște povești.
Pe măsură ce se apropia de împărăția lui, Făt-Frumos îmbătrânea văzând cu ochii. Pe aici nu mai era tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. Când ajunse, barba albă îi ajungea până la genunchi. Palatele erau dărâmate, pline de buruieni. Într-un loc găsi o ladă jerpelită. O deschise și din ea ieși Moartea lui. Se uscase de când îl tot astepta. Ea îi trase doar o palmă. Făt-Frumos căzu îndată mort la pământ și se prefăcu în țărână.
După o vreme, el se însoți cu cea mai mică dintre surori. Zânele îi spuseră că de acuma poate să mearga să vâneze pe oriunde poftește. Numai în Valea Plângerii să nu meargă, că nu va fi bine de el.
Petrecu el multă vreme acolo, într-un trai tihnit. Se bucura de frumusețea florilor și curățenia aerului, de pace și întelegere cu soția și cu cumnatele sale. Nici nu își dădea seama cât timp trecuse de când sosise acolo, pentru că rămânea mereu tânăr. Într-o zi, însă, pe când era la vânătoare, porni în urmărirea unui iepure. Ajunse, fără să bage de seamă, în Valea Plângerii.
Dintr-o dată îl apucă un dor cumplit de mama și de tatăl lui. Le spuse zânelor că se duce să-i vadă. Degeaba îi spuseră ele că ai lui nu mai trăiesc de sute de ani. El își luă calul și plecă spre casa părintească. Pe drum nu mai recunoscu locurile. Unde fusese pustiu, erau orașe. Unde fuseseră păduri, erau câmpii. Oamenii spuneau că auzisera de Scorpie sau de Gheonoaie numai de la stră-stră-bunicii lor. Ei socoteau că erau doar niște povești.
Pe măsură ce se apropia de împărăția lui, Făt-Frumos îmbătrânea văzând cu ochii. Pe aici nu mai era tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. Când ajunse, barba albă îi ajungea până la genunchi. Palatele erau dărâmate, pline de buruieni. Într-un loc găsi o ladă jerpelită. O deschise și din ea ieși Moartea lui. Se uscase de când îl tot astepta. Ea îi trase doar o palmă. Făt-Frumos căzu îndată mort la pământ și se prefăcu în țărână.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !