LA HANUL LUI MÂNJOALĂ

nuvelă de ION LUCA CARAGIALE.

Un tânăr călător îşi făcea în gând socoteala cam cât are să facă până la polcovnicul Iordache, în Popeşti. Cel mai târziu la zece seara avea să ajungă, socotind și popasul la hanul lui Mânjoală.

Hanul lui Mânjoală era, de fapt, al Mânjoloaii. Bărbatul său murise cu cinci ani în urmă. O lăsase cu datorii, dar femeia reuşise să le plătească. În plus, mai reparase şi dependințele, ridicase un grajd nou, strânsese şi nişte bani. Unii ziceau că a găsit o comoară. Atunci când o atacaseră nişte tâlhari, unul murise pe loc, iar fratele său rămăsese mut. De aceea lumea spunea că umblă cu farmece.

Ajuns la hanul lui Mânjoală, povestitorul s-a dus în bucătărie, la cucoana Marghioala, Mânjoloaia. Femeia era frumoasă şi ochioasă, povestitorul tinerel şi obraznic, aşa că o ciupi uşurel de braţ. Cucoana îi aduse aminte că îl aşteaptă polcovnicul Iordache, să se logodească cu fata lui cea mare şi îl pofti în odaie la masă.

Tânărul intră într-o odaie tare curată, mirosind a mere şi gutui. Voi să se închine, înainte de masă, dar nu văzu nici o icoană. Cucoana motivă că  icoanele adăpostesc cari şi păduchi de lemn.

Aşezându-se, povestitorul călcă motanul pe coadă. Vietatea sări să iasă pe uşă și când cucoana o deschise, curentul de aer stinse lampa. Căutând chibriturile pe întuneric, tânărul începu a săruta femeia. Când le găsiră, sticla de lampă se răcise de tot...

Mâncară, băură, vorbiră şi râseră. Când le-a adus cafeaua, jupâneasa le-a spus că afară pornise vijelia. Tânărul a văzut atunci că era trecut de zece şi jumătate şi s-a repezit să plece. Cucoana a vrut să-l oprească. El s-a dus la grajd şi şi-a luat calul. S-a dus apoi în odaie, să plătească şi să-şi ia rămas bun. Femeia stătea cu căciula lui în mână. O învârtea şi o răsucea, privind lung în fundul ei. Şi când îşi luă rămas bun îl privi grozav de ciudat.

Tânărul porni la drum, dar viforul, apoi ploaia, îl făcură să se simtă foarte rău. Îl durea capul de parcă îl strângea căciula. În drum găsi un ied negru, care sperie calul. Luă mielul într-o desagă. Calul tremura din toate încheieturile şi mergea ca năuc.

După vreo patru ceasuri de rătăcit pe întuneric, calul îl trânti la pământ. Un om care păzea cocenii îi spuse că e chiar în spatele hanului. Tânărul se duse bucuros la han. În pragul odăii dădu de ied, era iedul cucoanei. Intră şi voi să-şi facă cruce, să mulţumească lui Dumnezeu că l-a ajutat să scape cu viaţă. Femeia îl apucă de mână, apoi îl strânse în braţe.

Povestitorul îşi aminteşte că ar fi stat el mult la hanul lui Mânjoală, dacă nu venea să îl ia polcovnicul Iordache. A fugit de trei ori de la el înainte de logodnă şi a trebuit să îl ducă legat la schit, unde a stat patruzeci de zile cu post, mătănii şi molitve.

Târziu, după ce s-a însurat, pe când stătea cu socrul său de vorbă şi beau nişte vin, au aflat că arsese hanul lui Mânjoală, cu Mânjoloaia cu tot.

Pocovnicul i-a cerut  ginerelui să îi povestească din nou păţania de la hanul lui Mânjoală. A zis că femeia îi pusese farmece în fundul căciulii. Iedul şi motanul erau totuna, adică necuratul. Râzând, ginerele a spus că asta înseamnă că acela te duce şi la bune, nu numai la rele. Pocovnicul i-a răspuns că întâi te duce la bune, ca să te atragă, apoi te duce la rele.

Sursa foto

Sfârșitul povestirii pe scurt a nuvelei ”La hanul lui Mânjoală”

Dă clic aici și citește textul întreg !

Ai putea să citești și alte povestiri după nuvelele lui I.L.Caragiale:

• Calul dracului

• Kir Ianulea

• Două loturi 

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !